duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Singura divă adevărată a filmului românesc are 84 de ani. Interzisă de Elena Ceaușescu și Iliescu

Data publicării: 12.09.2025 • 17:10 Data actualizării: 12.09.2025 • 17:10
Violeta Andrei, singura divă adevărată a filmului românesc - Foto: Facebook / Colectia Mari Actori Romania
Violeta Andrei, singura divă adevărată a filmului românesc - Foto: Facebook / Colectia Mari Actori Romania
Ion Dichiseanu cu Violeta Andrei
Ion Dichiseanu cu Violeta Andrei
Violeta Andrei
Violeta Andrei

Singura divă adevărată a filmului românesc a fost o actriță iubită mult de români și de o frumusețe imperială. A fost soția unui fost ministru de externe comunist, dar, paradoxal, tocmai acest lucru i-a adus cele mai mari probleme în carieră, fiind interzisă de Elena Ceaușescu.

Violeta Andrei a fost o divă a filmului românesc înainte că noi să știm și să folosim acest cuvânt atât de întâlnit astăzi. Motivele sunt mai multe și le puteți afla din textul de mai jos.

Frumoasă ca o împărăteasă bizantină și Iubită de public, a stârnit antipatia furibundă a Elenei Ceaușescu, fiind interzisă în ultimii ani ai regimului comunist.

Straniu, a pățit același lucru și după 1990, dar din ordinul noului jupân al puterii de la București, Ion Iliescu. Marea actriță trăiește acum retrasă, ajungând la vârsta de 84 de ani.

Violeta Andrei, diva filmului românesc din perioada comunistă

Despre Violeta Andrei s-a spus că ar fi singura divă autentică din filmul românesc. A apărut în 60 de filme până la vârsta de 42 de ani, când va stârni mânia Elenei Ceaușescu. Aceasta îi va interzice să mai apară în filme.

Superba  brașoveancă, născută pe 29 martie 1941, a fost soția ministrului de externe comunist din perioada 1978-1985, Ștefan Andrei, cu care s-a căsătorit în noiembrie 1961. Cei doi au avut și un fiu, Călin.

Citește și: Recunoașteți personajele? Ea, alungată din cinematografie la 42 de ani. El a jucat până la 87 de ani

„Am ţinut foarte mult să mă mărit fecioară, n-aş fi conceput altfel. Eu şi Ştefan ne-am iubit ca doi nebuni 53 de ani...

Ne-au legat comunicarea şi dragostea frumoasă, romantică, lipsită de interes, transformată treptat într-o prietenie.

Devii soţie, amantă, iubită, soră, mamă, infirmieră şi îl îngrijeşti până în ultima clipă ca pe un copil mic. Cu o seară înainte de a muri, am discutat vreo oră despre războiul din Ucraina, era foarte lucid.

A fost un om deosebit, rafinat şi boem“, a rememorat actrița într-un interviu după moartea soțului ei, în 2014, potrivit adevarul.ro.

Dar, deși s-ar fi putut mulțumi cu rolul de soție a unui înalt demnitar comunist și confortul adus de această poziție, Violeta Andrei a vrut să fie ea însăși, a dorit să facă ceea ce considera că e drumul său în viață: actoria.

Și n-a făcut-o oricum, ci a devenit chiar o mare vedetă iubită de români. De altfel, despre ea se spune că a fost singura divă adevărată a filmului românesc.

Violeta Andrei cu Ion Dichiseanu în filmul „100 de lei” din 1973 - Foto: Facebook/Cineclic

În cartea „Diva socialistă. Modele feminine în cinematograful est-european”, cercetătoarea Andreea Ionescu-Berechet o analizează în profunzime pe Violeta Andrei.

„Singura divă adevărată a filmului românesc a fost Violeta Andrei. O frumusețe aproape neomenească, adorată de public și căsătorită cu unul din marii demnitari ai vremii, curtată de ambasadori, actori, regizori străini, și funcționari ai ambasadelor”, scrie autoarea.

Diva Violeta Andrei, măritată cu un fost ministru de extrene comunist

Ea însă nu era pe deplin conștientă de statutul ei, cu o naivitate cuceritoare se miră și astăzi de pasiunile pe care le stârnea.

„Este prima actriță care se aproprie de statutul de divă; o dată datorită frumuseții absolut neobișnuite subliniată de coafură ( vopsită blond, roșcat sau șaten mereu foarte tapată- deja un semn distinctiv).

A doua oară datorită personajelor interpretate - cu mici excepții a avut roluri de ușuratecă, sensibilă, neînțeleasă, iubitoare de bărbați dar nu foarte statornică, cu toane, ușor de cucerit, dar parcă niciodată aparținând.

Iar cel de-al treilea element al divismului ei era notorietatea”, se mai arată în cartea respectivă.

Citește și: Cum a sedus-o Dichiseanu pe una din marile dive din filmul mondial. Cine s-a opus iubirii dintre ei

Violeta Andrei a absolvit IATC în 1961 la clasa profesoarei Sorana Coroamă-Stanca.

Interesant este că, după debutul în film, odată cu „Golgota” din 1965, Violeta Andrei a fost la un pas de a renunța la actorie, din cauza unor probleme întâmpinate la Teatrul Bulandra, unde era angajată.

Ba chiar s-a reorientat, devenind studentă la Institutul de Arte Plastice, la secția de Istoria şi teoria artei, conform propriilor mărturisiri.

„După primii ani de teatru şi film, când părea că şansa începuse să-mi surâdă - avantajul unor roluri principale interesante la Teatrul Giuleşti şi un prim rol de compoziţie de mare intensitate dramatică în filmul „Golgota” al lui Mircea Drăgan, a urmat o perioadă foarte critică pentru mine la Teatrul Bulandra.

Am hotărât atunci să-mi smulg din suflet meseria pe care o iubeam atât de mult şi m-am pregătit pentru admiterea la Institutul de Arte Plastice, unde am şi intrat la Istoria şi teoria artei”, spunea actrița în Almanahul Cinema 1984.

Dar, în cele din urmă, intervenția providențială a unui regizor și iubirea purtată de actriță artei pentru care se pregătise au readus-o înapoi în fața publicului din cinematografe și teatre.

„După câteva luni, regizorul Iulian Mihu, care avea să aibă rolul decisiv în destinul meu cinematografic, mi-a ales o probă de film - probă la care mă dusesem fără nici o urmă de speranţă.

Filmându-se în provincie şase luni, n-am mai putut să-mi continui cursurile noii facultăţi. Şi aşa m-am reîntors la prima pasiune", mai rememora actrița la acel moment.

Violeta Andrei, într-unul dintre ultimele sale roluri, cel din miniseria tv, „Fram” din 1983 - Foto: Facebook/Cineclic

Artista a povestit după 1990 și despre relația tensionată cu titulara „Cabinetului 2”, soția lui Nicolae Ceaușescu, Elena.

„În 1965 am jucat în primul lungmetraj, apoi rolurile au venit unul după altul, până în 1972. Atunci a avut loc o întâlnire scurtă cu familia Ceauşescu, eram împreună cu soţul meu.

Imediat după ce m-a văzut, soţia dictatorului a început să mă urască. Şi m-a urât toată viaţa, pur şi simplu. Pentru mine, Elena Ceauşescu a fost un coşmar care m-a urmărit aproape 20 de ani.

În 1988, m-am îmbolnăvit destul de grav şi am fost supusă unei operaţii. Ceauşeasca îi tot repeta soţului meu: «Lasă, dragă, o să moară».

Ei bine, n-am murit, a murit ea, în decembrie 1989”, a declarat, pentru Libertatea, Violeta Andrei în anul 2011.

În lucrarea menționată anterior, cercetătoarea Andreea Ionescu-Berechet explică și motivele antipatiei profunde pe care Elena Ceaușescu i-a purtat-o frumoasei actrițe.

Citește și: „Cui mă lași?”, țipătul lui Dan Spătaru la nunta Pompiliei Stoian. Artista îi dedică „Prieten drag”

„Din păcate pentru ea, această exuberanță (n.r. - din viață), plus constanța rolurilor frivole a făcut-o să intre în dizgrația absolută a Elenei Ceaușescu...

A avut două perioade de interdicție - o dată în 1973, dar a fost de doar câteva luni, iar apoi, definitiv în 1983.

Paradoxal, și aceste interdicții au contribuit la notorietatea ei de divă. În fond, circula zvonul că era prea frumoasă pentru a mai putea juca în filme”, se mai arată în cartea citată.

Ciudat sau nu, Violeta Andrei a fost „interzisă” și după 1990, motivul fiind tot legat de soțul său.

Ștefan Andrei a fost arestat chiar în decembrie 1989, fiind condamnat în 1990 la închisoare, sub acuzaţia de ucidere a 60.000 de români la Revoluţie şi de subminare a economiei naţionale. A stat închis timp de doi ani şi cinci luni.

„După 1990, am fost solicitată din nou să joc în filme, dar am fost dată afară din teatru (n.r. – pe atunci era actriţă la Teatrul Bulandra din Capitală) la intervenţiile lui Ion Iliescu (n.r. – Iliescu era preşedintele Frontului Salvării Naţionale, formaţiunea care conducea România), cel care a ordonat arestarea soţului meu”, spunea Violeta Andrei, ajunsă acum la 84 de ani.

Actrița din „Eu, tu și... Ovidiu”, „Veronica se întoarce”, „Canarul și viscolul” sau „Clipa” și „Mama” a mai avut doar o apariție la televiziune.

Citește și: La 35 de ani apăruse în 20 filme. Povara succesului îl face să fugă în SUA unde e șofer. Nu regretă

S-a întâmplat în 2005, în telenovela „Păcatele Evei”, cu Oana Zăvoranu și Alexandru Papadopol în rolurile principale, difuzată de Acasă TV.

Dar indiferent de dispariția impusă din luminile rampei, în memoria și sufletele românilor, Violeta Andrei va rămâne aceeași actriță frumoasă și strălucitoare, diva absolută a filmului românesc.

Mai multe articole din secțiunea Timp liber

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră