Pe 29 februarie, în ani bisecți, sunt sărbătoriți Sfinţii Ioan Casian şi Gherman, în ceilalți ani, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe 28 februarie.
S-au născut din părinţi străromâni în părţile Casimcei din nordul Dobrogei, care pe atunci se numea Sciţia Mică, în preajma anului 360.
Sărbătoare pe 29 februarie. Se întâmplă doar o dată la 4 ani
Părinţii şi strămoşii lui Ioan Casian şi Gherman erau creştini de multe generaţii şi de aceea Sfinţii au primit de mici o educaţie creştină. Ei au rămas legaţi sufleteşte pentru toată viaţa.
Tot împreună au făcut şi studii mai înalte căci, având deosebită isteţime a minţii şi multă osârdie spre înţelepciune şi spre dumnezeieştile cărţi, au citit, mai întâi, toată filosofia greacă şi au cunoscut desăvârşit, pe cât se poate, şi tainele dumnezeieştii credinţe.
Sfântul Ioan Casian s-a născut pe la anul 360, în satul Casian – Casimcea de astăzi – din hotarele Casienilor şi ale peşterii din acel ţinut, unde – pe valea Vistornei – sunt cunoscutele chei ale Dobrogei.
Se crede că a studiat la Tomis, Histria (Istria) şi Axiopolis (Cernavodă), dar şi la alte şcoli care funcţionau în mănăstirile din zonă. Aici a făcut cunoştinţă cu scrierile Sfinţilor Părinţi, şi cu cele ale unor mari clasici şi filosofi de limbă greacă şi latină: Horaţiu, Vergiliu şi Cicero, conform doxologia.ro.
Citește și: 2024 este an bisect. Tradiții și superstiții pentru 29 februarie. Ce să nu faci sub nicio formă
Încă din copilărie a fost prieten cu Sfântul Gherman, despre care spunea: „Mă împrietenisem cu el încă de când eram la şcoală, apoi la oaste, precum şi în viaţa monahală”.
Împreună, adesea cercetau pe sihaştrii care în acea vreme se nevoiau prin peşterile cheilor Dobrogei din hotarele Casienilor, dar şi în întregul ţinut dintre Dunăre şi Mare.
Cel care i-a călăuzit spre viaţa monahală a fost Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului dar și de Sfântul Teotim, care a ajuns mai târziu Episcop al Tomisului.
Petrecând câţiva ani în mănăstirile din preajma Tomisului, la vârsta de numai 20 de ani, Sfântul Casian – împreună cu sora sa şi Sfântul Gherman – s-a îndreptat spre Ţara Sfântă unde au stat la mănăstiri din zona Betleemului.
Citește și: De ce are luna februarie 28 de zile? Ce este anul bisect? Legătura cu superstițiile romanilor
Pelerinajul lor a durat aproape 14 ani (385-399), timp în care au cercetat principalele centre monahale: Tebaida, Skettis, Kellia şi Nitria.
În ciuda hotărârii lor de a rămâne aici, după un timp îi aflăm, tot împreună, la Constantinopol, unde îl cunosc pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Văzând curăția sufletească în care trăiesc cei doi, acesta îl hirotonește diacon pe Casian și preot pe Gherman, potrivit vârstei lor. Alaturi de el, Casian își va desăvârși pregătirea teologică, după cum mărturisește în scrierile sale: "Eu sunt ucenicul și opera lui Ioan".
În anul 405, cei doi merg la Roma, unde încearcă să-l apere pe Sfântul Ioan Gura de Aur, patriarhul Constantinopolului, care în anul 404 fusese exilat pentru a doua oară. Se presupune că aici, la Roma, Gherman a trecut la cele veșnice.
Hirotonit preot, Casian ajunge la Marsilia, unde în anul 415, întemeiază două mănăstiri, una pentru bărbați și alta pentru femei. Sfântul Ioan Casian este considerat întemeietorul monahismului în Franța și ocrotitorul Marsiliei. Se pare că aici a murit în jurul anului 435, curând fiind cinstit ca sfânt, la început în Marsilia și în sudul Franței, pe data de 23 februarie.
Citește și: Ce trebuie să faci în ziua de joi pentru a avea noroc în dragoste. Românii respectă acest ritual
Tradiții și superstiții pe 29 februarie
În unele țări, 29 februarie este Ziua Burlacului. Este ziua când o femeie îl poate cere în căsătorie pe un bărbat. Dacă acesta refuză, atunci e obligat să-i dea femeii bani sau să-i cumpere o rochie.
În Europa, în clasele sociale înstărite, bărbatul îi cumpăra fetei 12 perechi de mănuși, pentru ca femeia să-și poată ascunde jena de a nu purta un inel de logodnă.
În Aurora, statul american Illinois, la 29 februarie femeile devin polițiști și îi pot aresta pe bărbații singuri, care trebuie să plătească o amendă de 4 dolari.
Citește și: De ce are luna februarie 28 de zile? Ce este anul bisect? Legătura cu superstițiile romanilor
În Grecia, se consideră că o căsătorie oficiată pe 29 februarie aduce ghinion.