Regizorul serialului „Plaha”, invitat special al Romanian Creative Week Bucharest 2025


Igor Cobileanski, regizorul serialului „Plaha”, este invitat special al Romanian Creative Week Bucharest 2025. „Voi avea un dialog fără bariere cu publicul meu”, a declarat acesta.
Romanian Creative Week (RCW), desemnat de EUIPO, în 2023, drept cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, inclus de Ministerul Culturii, în acest an, pe lista selectă a evenimentelor cultural-strategice, își mută pentru prima dată scena de la Iași la București.
După cinci ediții succesive în capitala Moldovei, având sute de evenimente, mii de artiști români și străini, precum și milioane de spectatori, RCW propune o capsulă de toamnă în Capitală, în perioada 3–9 octombrie 2025, care oglindește, selectiv, aria extinsă a RCW: arte vizuale, new media, performance, dans, arhitectură, film și modă.
„Romanian Creative Week s-a născut la Iași și acolo își va păstra, în fiecare primăvară, ediția centrală, care a devenit deja o tradiție. Ne dorim, însă, ca dialogul dintre artiști și public să nu se oprească aici, ci să se deschidă constant spre noi comunități.
De aceea, începând cu acest an, în fiecare toamnă, vom aduce la București o selecție de evenimente creative excepționale, o capsulă care să concentreze energia și diversitatea festivalului.
Această extindere nu este doar un pas geografic, ci și o invitație la a privi creativitatea ca pe o resursă esențială pentru România de azi și de mâine.
Cred că arta, în formele ei cele mai variate, are puterea de a ne reconecta, de a ne inspira și de a ne oferi repere atunci când avem mai multă nevoie de ele. RCW București este, așadar, o punte între tradiția consolidată de la Iași și deschiderea către un public mai larg, dar și o invitație către toată țara de a vizita RCW acasă, în capitala Moldovei, în fiecare primăvară”, a declarat Irina Schrotter, președintele Federației Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), organizatorul Romanian Creative Week.
Programul ediției de la București include un conținut artistic solid, construit în jurul unor expoziții care provoacă privirea și gândirea, al unor performance-uri care testează limitele corpului, al deja consacratelor show-uri de modă Romanian Fashion Week, eveniment internațional cu tradiție de mai bine de un sfert de veac, și al unor proiecte interdisciplinare ce deschid noi perspective asupra creativității contemporane.
Regizorul serialului „Plaha”, invitat special al Romanian Creative Week Bucharest 2025
Romanian Creative Week X Bucharest 2025 aduce în premieră, pe 5 octombrie 2025, un eveniment cinematografic de referință, care îl are în prim-plan pe regizorul și scenaristul Igor Cobileanski, autorul serialului „Plaha”, producția care a stârnit ample controverse în Republica Moldova și în România, în contextul recentelor alegeri parlamentare de peste Prut.
Cobileanski va fi prezent la Apollo111, unde își va prezenta trei dintre filmele sale într-un maraton special, urmat de un dialog deschis și direct cu publicul său.
„Plaha” – un serial ce ficționalizează corupția și crima organizată și introduce pe ecran personaje recognoscibile din politica moldovenească – a adus din nou numele lui Igor Cobileanski în atenția publicului larg.
În paralel, regizorul rămâne una dintre cele mai importante voci ale cinematografiei din Republica Moldova, cu un parcurs artistic validat inclusiv de premii și selecții internaționale.
Programul RCW & Bucharest îi va fi dedicat printr-un showcase intitulat Pelicula: Igor Cobileanski, care include proiecția a trei titluri esențiale:
- Comatogen (2025) – cel mai nou film al regizorului, co-producție româno-moldovenească, o dramă puternică despre etică, datorii și sacrificiu (actori: Gheorghe Visu, Daniela Nane, Ada Lupu și Andrei Aradits);
- Nebunul (2024) – o meditație despre marginalitate și libertate, film care continuă preocuparea regizorului pentru destinele celor împinși la marginea societății (actori: Bogdan Farcaș, Sergiu Costache);
- La limita de jos a cerului (2013) – un portret de generație prinsă între vis și deziluzie, film premiat la Gala Gopo și remarcat de critică pentru profunzimea și sensibilitatea imaginii (actori: Igor Babiac, Sergiu Voloc, Ela Ionescu).
Cobileanski însuși descrie acest maraton de filme din cadrul RCW 2025 X Bucharest ca pe o expunere personală: „Sunt, probabil, cele mai reprezentative filme ale mele, care mă dezgolesc în fața publicului, pentru că vorbim despre un maraton de trei filme. Într-o singură zi, practic, îmi divulg întreaga mea personalitate în fața spectatorilor”.
Un alt tip de întâlnire cu publicul
Evenimentul din cadrul RCW organizat în Capitală va fi mai mult decât o simplă proiecție.
Regizorul subliniază că dorește să iasă din convențiile clasice ale cinematografului: „Publicul va trebui să accepte niște filme de autor, care nu sunt neapărat mainstream, dar care au fost premiate sau foarte expuse la nivel internațional. Cred că acest eveniment va fi o ocazie unică de a le vedea și de a nu te simți doar spectator într-o sală.
După proiecții, vom discuta direct, relaxat, fără bariere, ca într-un dialog între prieteni. Ceea ce place sau nu place pe ecran poate fi spus deschis. Aceasta a fost intenția atunci când am gândit întâlnirea cu publicul RCW X Bucharest 2025: să creez un spațiu în care autorul nu se ascunde după scenă, ci stă între oameni, pentru a vorbi cu ei”.
Pentru Cobileanski, publicul său nu are vârstă, ci curiozitate, umor și simț critic: „Prin tot ceea ce fac în cinematografie, mă adresez unui public inteligent, cu simțul umorului, care pentru mine este o formă de inteligență. Îmi imaginez spectatorii ca pe prietenii mei, ca pe oameni apropiați mie prin felul lor de a gândi și de a privi lumea”.
Carieră solidă la nivel internațional
Născut în Găgăuzia în 1974, Cobileanski este cunoscut atât pentru filmele sale, cât și pentru serialele de televiziune.
În Republica Moldova și în România, a câștigat notorietate cu producții precum „La limita de jos a cerului” (2013), Premiile Gopo pentru cel mai bun debut și pentru imagine, „Afacerea Est” (2016), dar și cu serialul „Umbre” (HBO).
Cariera sa este una solidă și recunoscută pe plan internațional: Cobileanski are zeci de selecții la festivaluri importante și este autorul mai multor producții premiate, între care thrillerul „Hackerville” (HBO), câștigător a șapte distincții la competiția germană Grimme-Preis, în 2019.
Romanian Creative Week, desemnat de EUIPO drept cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană și declarat în 2025 eveniment cultural strategic de către Ministerul Culturii, are la București, între 3 și 9 octombrie 2025, prima sa ediție de toamnă.
Dacă în luna mai Iașul rămâne gazda ediției centrale, Capitala primește acum o selecție de evenimente curatoriate din domenii precum arte vizuale, dans, modă, new media, muzică și film.
Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative, singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul industriilor creative. S-a înființat în Iași, în august 2011. A organizat până acum, direct sau prin patronatele membre, mai mult de 100 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative.
Programul evenimentelor RCW X Bucharest:
3 octombrie
16:30 – Vernisajul expoziției „Mulțumesc X Felix Aftene”, Piața George Enescu. Cubul devine, prin intermediul acestei instalații, un spațiu-limită între vizibil și invizibil, între contemplare și revelație. Expoziția poate fi vizitată până în 9 octombrie 2025.
17:00 — Porta Voce / HazarDance, Piața George Enescu. Momente coregrafice semnate de studenții secției de actorie și coregrafie ai UNATC „I.L. Caragiale” București.
18:30 - Vernisajul expoziției „für papier und orchester”, Muzeul Național de Artă al României. Tipograful Nicoleta Radu / Fabrik și poetul și ilustratorul Emilian Pospaii întorc hârtia, transformând-o din suport în subiect: texturi, volume, straturi industriale și piese tipografice devin materiale de expunere. Expoziția poate fi vizitată până în 9 octombrie.
19:30 – Vernisajul New Media District, Palatul Regal, Curtea de Onoare. Proiectul, curatoriat de artistul vizual Andrei Cozlac, dublu premiat de UNITER pentru video mapping, reunește șase artiști ai scenei new media românești: Noiseloop, Silviu Apostol, Teodor Buruiană, Andrei Lazăr, Grafo, George Dura.
4 octombrie
15:00 - HazarDance Battle, Piața George Enescu. Competiția de dans urban funcționează ca un laborator public pentru tinerele talente, cu accente pe tehnică, inventivitate și prezență sceno-performativă.
17:00 – Vernisajul expoziției (In)Absentia, Muzeul Național de Artă al României. Expoziția, curatoriată de Alexandra Sârbu, prezintă instalația artiștilor Andrei Budescu și Cristian Opriș, într-un setup realizat de arhitecta Carina Lăcătușu. Expoziția-eseu marchează memoria Holocaustului și pune în discuție responsabilitatea colectivă a rememorării: un proiect temperat, care nu țipă, ci cere reflecție.
18:00 - Vernisajul expoziției Iconia, Ateneul Român. Curatoriată de Marian Pălie, cu un setup semnat de arhitectul Robert Marin, instalația analizează imaginea ca simbol și modul în care semnele vizuale modelează memoriile colective și identitățile.
19.00 – RCW Interlude, English Bar. (Acces pe bază de invitație).
22:00 - Dirty Disco, DJ set Eugen Rădescu & Bogdan Dumitrache, Apollo111.
5 octombrie
12:00 - Lansarea albumului RCW Arhive 5, Akos. (Acces pe bază de invitație).
16:00 – Showcase Pelicula: Igor Cobileanschi, Apollo111. Showcase privat, dedicat lucrărilor video/filmice curatoriate în cadrul festivalului (Acces pe bază de invitație).
17:00 — HazarDance, Piața George Enescu. Festivalul de dans al RCW, curatoriat de Ștefan Lupu, prezintă momente coregrafice ale secției de actorie și coregrafie din cadrul UNATC „I.L. Caragiale” București.
19:00 - Hazardance × Covor. Plante. Poezie, găzduit de Mostra Space. Performance mixt — dans, poezie și muzică live — cu Ana Maria Pop, Mara Tătar, Tamara Găgeatu și Valeriu Borcoș. O seară construită pe delicatețea limbajelor neconvenționale.
20:00 - Porta Voce – seară de filme de dans, Piața George Enescu. Proiecție selectată de filme dedicate coregrafiei și limbajului corporal în cinema.
6 octombrie
17:00 – Confernița „Creative Research Academy: Drepturi de proprietate culturală intelectuală”, Hotel Marmorosch, Sala Vienna. Speakeri: Av. Monica Boța Moisin, Cassiano Luminati, Teodor Frolu, Lucian Broscățean.
18:00 - HazarDance your body!, Piața George Enescu. Improvizație de dans și DJ set muzică electronica.
7 octombrie
20:00 - Romanian Fashion Week Opening Party, The Vault (acces pe bază de invitație). DJ set: PROVI.
8 octombrie
20:00 - Romanian Fashion Week: New Wave Designers, Studiourile TVR (acces pe bază de invitație). Secțiunea RFW dedicată tinerilor designeri este curatoriată de Lucian Broscățean și Ioana Ciolacu. Designeri invitați: Beghim Ghenghiz, Mara Popa, Pif Stephano, Ionuț Răzvan, Constantine, Daniel Radu, Robert Roca și Ramona Bizbac.
9 octombrie
20:00 – RFW: Romanian Designers, Studiourile TVR (acces pe bază de invitație). Zece branduri românești consacrate pe podiumurile naționale și internaționale vor încheia ediția RCW X Bucharest 2025: Axente, Bol Fashion Of Nature by Oana Lupaș, Ioana Ciolacu, Tudor Halațiu, Lenca, Scapadona, Irina Schrotter, Caravasili, Laura Lazăr, Tearless Street. Eechipele de beauty prezente la Romanian Fashion Week sunt coordonate de Alexandru Abagiu (Lancôme) și Sorin Stratulat (Philips).