Personajul de astăzi este o superbă actriță care a divorțat după 23 de ani de căsnicie, pentru marea ei iubire. Dar soarta n-a vrut să-i lase fericirea întreagă sau pentru prea multă vreme. Considerată una dintre cele mai frumoase artiste din România, aproape pe nesimțite, a ajuns la 76 de ani, pe care-i împlinește pe 4 august.
Recunoașteți personajul? Divorțează după 23 de ani de căsnicie, pentru marea ei iubire. Drama trăită
Superba și îndrăgita Cezara Dafinescu și-a derulat povestea vieții între două iubiri, două relații majore, dar cea de la maturitate a fost atât de intensă încât a determinat=o să renunțe la cea înfiripată în tinerețe
S-a născut la 4 august 1948, in Sibiu, iar despre copilărie are doar amintiri luminoase.
Citește și: Destinul actriței după care lumea întorcea capul. Așteptată 30 ani, marea iubire moare în accident
„Eram un copil frumos, sensibil şi vesel. O fetiţă cu păr blond, cârlionţat şi ochi mari şi albaştri. Iubeam florile, animalele, cerul senin… şi mai întotdeauna îmi împărţeam cu bucurie jucăriile. Eram înconjurată de dragoste şi frumos.
M-am născut într-un oraş minunat, Sibiu, şi cum părinţii mei erau studenţi la Bucureşti, eu am rămas în grija bunicilor. Ei mi-au vegheat copilăria şi de ei sunt legate toate amintirile mele frumoase din acea perioadă. Îmi petreceam ziua într-o grădină de vis, mă căţăram în copaci, de unde rupeam fructe proaspete, şi alergam cu pletele blonde în vânt, alături de prietenii mei”, se confesa artista. mulți ani mai târziu.
Inițial, și-ar fi dorit că reușească într-o carieră sportivă, fiind chiar campioană națională de juniori la atletism. Dar un accident stupid i-a retezat acest gând, așa că și-a îndreptat pașii către actorie.
Avea și argumente - cel puțin vizuale - pentru început. După cum ea însăși a mărturisit, era atât de frumoasă încât lumea întorcea capul după ea pe drum. Dar, în timp, s-a dovedit la fel de talentată, iar regizorii au răsfățat-o cu nenumărate roluri.
Cezara Dafinescu, una dintre cele mai frumoase actrițe române - Foto: Facebook/Istoria românilor în culori
După ce a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1973, cu nota 10, s-a angajat la Teatrul Naţional Bucureşti pe scena căruia a jucat în zeci și zeci de piese, intepretând roluri complexe și primind din plin aprecierea spectatorilor, dar și pe a colegilor.
În cinematografie a debutat în 1971, mai întâi cu vocea, dacă se poate spune așa, ea fiind comentatoarea de pe stadionul unde plutonierul Căpșună (Sebastian Papaiani) participa la un concurs cu câinele lui polițist, în neuitatul „Brigada Diverse în alertă!” (1971).
Prima apariție propriu-zisă într-o peliculă a fost în 1973, în „Explozia”, după care au urmat multe alte roluri în producții precum: „Secretul lui Nemesis”, „Atac în bibliotecă”, „Acţiunea Autobuzul”, „Buzduganul cu trei peceţi”, „Ciprian Porumbescu”, „Dumbrava minunată”, „Întoarcerea Vlasinilor”, „Cucoana Chirița”, „Chirița în Iași”, „Războiul de independență”, dar și filmul american de acțiune, „Bunraku”(2010), cu starurile hollywoodiene Woody Harrelson şi Demi Moore în rolurile principale.
La vârsta de 22 de ani, s-a căsătorit cu marele actor cu George Motoi, care era cu 12 ani mai mare și de care se îndrăgostise încă din facultate, după cum mărturisea actrița.
Citește și: După ce au fost la un pas de moarte, Piersic îi cere Cezarei Dafinescu să divorțeze de George Motoi
„De George m-am îndrăgostit în anul doi de facultate. Mai întâi, văzându-l în filme! Apoi, destinul a făcut să ne întâlnim şi aievea şi să formăm un cuplu, în viaţă şi mai târziu şi pe scenă. El a fost „Făt Frumosul” pe care îl aşteaptă orice fată să vină pe un cal alb”, scria actrița pe pagina ei de socializare,, în 2015, la moartea lui Motoi.
Dar, după 23 de ani de căsnicie fericită, în timpul căreia s-a născut și fiica lor, Raluca. Cezara Dafinescu a luat, în 1997, o decizia care i-a uluit pe mulți: să divorțeze de actor.
La 22 de ani, în ziua căsătoriei cu marele actor George Motoi - Foto: Facebook/Colectia „Mari Actori Romani”
Motivul a fost că se îndrăgostise nebunește de omul de afaceri Gelu Fronea și, după cum mărturisea, „n-am vrut să trăiesc în minciună”
„Când vine norul ăla superb de primăvară, plutești și nu știi cum te afunzi. Amândoi eram căsătoriți, dar... trebuia să fim unul cu altul... Eu consider că am făcut un gest de curaj să spun: George, îl iubesc pe x, vreau să divorțăm. Mă întreb oare, i-ar fi convenit să-l mint? Nu cred că puteam eu”, a declarat actrița la postul Acasă TV.
La 48 de ani, Cezara Dafinescu lăsa totul în urmă și întorcea o pagină total nouă a vieții sale, recăsătorindu-se cu cel care-i cucerise iremediabil inima.
Actrița a dezvăluit că, în acel moment, nu i-a mai păsat de absolut nimic, nici de faptul că își distruge căsnicia, nici de bârfe, nici de dezaprobările oamenilor.
„Întâlnirea mea cu Gelu Fronea a fost neașteptată și specială; sentimentul pe care l-am simțit atunci nu semăna cu nimic din ce poate mai simțisem. Îmi tăia respirația, pur și simplu.
Vă spun cu toată sinceritatea, când l-am întâlnit, timpul parcă s-a oprit, așa am simțit. Nu m-a mai interesat nimic din jur, absolut nimic. Nici faptul că destrămam o căsnicie de douăzeci și ceva de ani, căsnicie pe care eu o consideram fericită.
Nu m-au interesat nici bârfele, nici dezaprobarea colectivă, nu m-a mai interesat nimic atunci când l-am cunoscut. Un om nu-și poate planifica fericirea, știm cu toții asta.
Nu am regretat nicio clipă că în viața mea, făcută în mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva atât de adevărat și atât de frumos”, a declarat artista, conform VIVA.
Citește și: Recunoașteți personajul? Marele actor, Don Juan pentru studentele la Teatru. A murit la 4 martie
În acea perioadă decirca 6 ani, a renunțat chiar și la actorie, dedicându-se total bărbatului iubit, pe care l-a considerat „sufletul meu pereche”.
Împreună cu cel pe care l-a considerat „sufletul meu pereche”, Gelu Fronea - Foto: wowbiz.ro
„Am simțit că Gelu este sufletul meu pereche și acum, după atâția ani, am în minte privirea și ochii lui. Perioada aia a fost momentul meu în care am renunțat la teatru și, pentru un om care a iubit atât de mult și își iubește atât de mult meseria, asta a fost definitoriu pentru dragostea asta.
Pe mine nu m-a mai interesat teatrul și a fost perioada mea, de vreo 6 ani, în care am vrut să fiu soție, amantă, gospodină, tot ce vrei’, mai spunea Cezara Dafinescu despre mariajul cu Gelu Fronea, potrivit aceleiași surse.
Dar fericirea n-a durat mult, pentru că, în 2003, tragedia a intrat în viața actriței „pe ușa din față”, în mod neașteptat.
Gelu Fronea a murit într-un stupid accident de motocicletă, în timp ce rula vu o viteză de doar 50 km/h. Astfel, Cezara Dafinescu a rămas văduvă la 55 de ani, dar a „plonjat” și într-o cruntă depresie de care a scăpat doar reîntorcându-se la actorie.
Citește și: Recunoașteți personajul? Marele actor care s-a îmbolnăvit de dorul soției. „Aștept moartea”
„Un an de zile nu am știut cum să îmi revin. Și pe urmă mi-am dat seama că trebuie să revin, totuși, pe scenă, să revin la publicul meu, să revin, prin muncă, la ceea ce am fost.
Și așa am acceptat, la un moment dat, să joc în telenovela „Lacrimi de iubire”. Pe zi ce trecea, cu fiecare nou episod, reveneam la Cezara de altădată. Asta a fost în acea perioadă”, mai dezvăluia ea.
Dar actrița a ales să nu-și mai refacă viața. Și dintr-un motiv cât se poate de logic. În cadrul podcastului Adinei Alberts, Cezara Dafinescu a dezvăluit care este acesta: i-ar fi fost aproape imposibil să mai găsească un om care să se ridice la standardele înalte puse de cei doi soți din destinul său.
Marea actriță împlinește 76 de ani, pe 4 august - Foto: revistatango.ro
„Am avut doi soți extraordinari și nu știu câți iubiți – în sensul de bărbați m-au iubit pe bune și pe prietenie, fiecare extra pe palierul lui, în genul lui.
Eu am trăit tot ce își poate dori o femeie din punct de vedere sentimental. Am fost adulată de Motoi și ținută în palmă - amor intelectual - și adulată de al doilea soț, cu care am avut pasiune și nebunie.
Altfel, ce îți mai poți dori într-o căsnicie? Ca să mă mărit ar trebui să găsesc un om peste cei doi soți ai mei. Ei bine, nu l-am găsit și nu vreau să fiu dezamăgită.
Oamenii buni sunt luați, cum se spune, iar ciurucurile sunt… ciurucuri înspăimântate, își trag izmenele de pe ei.
Nu, eu am trăit mult prea frumos ca să-mi stric bătrânețea. Mă rog, tinerețea vreau să zic!”, a spus Cezara Dafinescu în podcastul citat
Astfel, ajunsă la 76 de ani, actrița se bucură de cei doi nepoți de la fiica sa, Andrei și Petru, contemplându-și viața cu nostalgie, dar fără regrete.