Record de spectatori la UNTOLD 2023: peste 420.000 de oameni în 4 zile

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 07.08.2023 - 16:26
Record de spectatori la UNTOLD 2023: peste 420.000 de oameni în 4 zile - Foto: Profimedia Images

Peste 420.000 de fani au fost prezenţi pe parcursul celor patru zile şi nopţi la UNTOLD 2023, potrivit organizatorilor.

SHARE

"Cea de-a opta ediţie a festivalului nu ar fi fost una legendară fără unul dintre cei mai iubiţi DJ, care a fost aici de la prima ediţie în 2015, este vorba de Armin van Buuren, unul dintre cei mai aşteptaţi DJ din povestea UNTOLD.

Armin a revenit acasă, unde a fost aşteptat de zeci de mii de fani care i-au fost alături până la răsăritul soarelui. Timp de 5 ore, fanii UNTOLD au avut parte de un set live spectaculos. 

Sam Martin, câştigător al unui premiu Grammy, a fost una dintre surprizele pregătite de Armin pentru fanii festivalului. Artistul de origine americană a interpretat live 'My Wild Wild Son', 'Miles Away' si 'Mask'. O voce perfectă, venită dintr-o altă lume, un DJ care se reinventează de fiecare dată, au fost ingredientele perfecte pentru o călătorie prin lumea sound-ului electronic.

Olandezul, care pentru pentru 21 de ani la rând s-a aflat în lista primilor cinci DJ ai lumii, a reuşit ca la fiecare apariţie live pe Cluj-Arena să construiască o relaţie specială cu fanii festivalului UNTOLD, cărora a încercat să le ofere momente în premieră. Acest lucru a fost valabil si pentru ultima seară a festivalului UNTOLD", relatează organizatorii, potrivit Agerpres.

Citește și: 40.000 de tineri, copii au cântat cu Gheboasă și la Costinești, de „bagabonțeală și trag pe nară”

Peste 200 de fani ai DJ-ului olandez au avut privilegiul de a se afla pe mainstage-ul UNTOLD, pe tot parcursul set-ului.

În premieră pe Cluj-Arena a fost artista israeliană Noa Zulu.

"Artistă israeliană Noa Zulu pare o prezenţă ireală, poate şi datorită instrumentului care a consacrat-o, didgeridoo, un instrument muzical al cărui sunet este produs de tehnica circulară de respiraţie. Această tehnică îi permite să genereze sunete cu rezonanţă, iar Cluj-Arena a trăit o experienţă audio în premieră, o combinaţie de psy-trance si acest instrument unic, didgeridoo", au arătat organizatorii.

Ultima seară a festivalului UNTOLD a fost dedicată celor mai mari nume din industria muzicii electronice. Unul dintre cei mai mari DJ ai lumii, creatorul stilului FUTURE RAVE, francezul David Guetta, care şi-a uimit fanii, veniţi din peste 100 de ţări ale lumii, cu "un show incredibil, plin de emoţie, pe parcursul căruia şi-a declarat recunoştinţa pentru momentul pe care-l trăieşte pe mainstage-ul festivalului UNTOLD".

Citește și: ”Prada” poliției, la Untold. Șapte dosare penale pentru șoferii prinși drogați la volan prin Cluj

"Este incredibil ! Am fost aici de la prima ediţie, am fost impresionat, dar astăzi trăiesc această frumoasă nebunie alături de voi! UNTOLD a crescut atât de mult. Vă iubesc, vă apreciez şi vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături în această seară", a declarat Guetta.

Show-ul live al trupei Imagine Dragons a fost momentul cel mai aşteptat al ediţiei de anul acesta a festivalului UNTOLD.

"A fost o călătorie într-o lume în care singurul lucru care a contat a fost conexiunea dintre oameni, muzica şi emoţia. În acea lume care s-a creat, toate barierele dintre artist şi public au dispărut.

Membrii trupei Imagine Dragons au dat totul pe scenă, iar vocea impresionantă a lui Dan Reynolds a adus emoţie şi autenticitate fiecărei piese interpretate.

Zeci de mii de voci s-au alăturat trupei, iar momentul a fost cu adevărat magic. A fost emoţie în public, dar şi pe scenă. Dan Reynolds, solistul trupei Imagine Dragons, a fost copleşit de energia fanilor UNTOLD, în faţa cărora s-a înclinat: 'Vă iubim! Vă mulţumim pentru acest moment şi pentru faptul că suntem împreună. Singurul lucru care contează e dragostea, voi ne-aţi oferit-o!' ", precizează sursa citată.

URMĂREŞTE-NE PE GOOGLE NEWS

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te