Peste 2,5 milioane de români, alergici la ambrozie. Recomandările medicilor pentru cei sensibili

DE Florentina Enache | Actualizat: 25.08.2024 - 11:09
Peste 2,5 milioane de români, alergici la ambrozie. Recomandările medicilor pentru cei sensibili - Foto: Freepik.com (rol ilustrativ)
Peste 2,5 milioane de români, alergici la ambrozie. Recomandările medicilor pentru cei sensibili - Foto: Freepik.com (rol ilustrativ)

Peste 2,5 milioane de români sunt alergici la ambrozie. Care sunt recomandările medicilor pentru cei sensibili? O singură plantă poate elibera un miliard de grăuncioare de polen în aer, iar acestea ajung să fie duse de vânt până la 3 km.

SHARE

Peste 2,5 milioane de români sunt alergici la ambrozie. O singură plantă poate elibera un miliard de grăuncioare de polen în aer, iar acestea ajung să fie duse de vânt până la 3 km.

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara atrag atenţia că în această perioadă de sfârşit de vară apare şi alergia la ambrozie, scrie News.ro.

„Datele statistice arată că peste 2,5 milioane de români sunt alergici la ambrozie. Aproximativ 1 din 5 persoane s-a sensibilizat la acest polen, iar pentru cei predispuşi să dezvolte alergii, formele pot fi severe. Simptomele apar la sfârşitul verii sau începutul toamnei. Polenul de ambrozie provoacă diverse forme de rinită sau conjunctivită, principalele simptome fiind nasul înfundat sau rinoreea, strănuturile în salve, pruritul şi eritemul conjunctival. De asemenea, polenul poate declanşa crize moderat-severe de astm, precum şi erupţii cutanate. În timpul sezonului de ambrozie, o singură plantă poate elibera un miliard de grăuncioare de polen în aer, care pot fi purtate de vânt până la 3 km pe uscat”, a precizat dr. Bianca Matiş, medic alergolog la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. 

Citește și: Ceaiul făcut în casă care te ajută să scapi de alergia ambroziei. Cum se prepară și ce beneficii are

Recomandările medicilor

Medicii spun că evitarea expunerii la polenul de ambrozie este aproape imposibilă, dar există modalităţi de a limita expunerea şi de a reduce severitatea simptomelor. 

În timpul sezonului de ambrozie, oamenii ar trebui să: urmărească un calendar polinic; să evite ieşirile în aer liber în orele de vârf ale zilelor călduroase; să păstreze ferestrele închise; să schimbe des hainele şi să se spele pe faţă şi mâini după ce au fost afară şi să nu usuce rufele afară.

Citește și: 20.000 de euro amendă pentru un proprietar din Vrancea pentru că nu și-a curățat curtea de ambrozie

„Evitarea expunerii nu este însă suficientă. Diagnosticul alergiei la ambrozie se face de obicei prin teste cutanate sau teste de sânge, care detectează prezenţa anticorpilor specifici pentru polenul de ambrozie. Odată confirmată alergia, tratamentul poate include: Medicaţie: Antihistaminicele, corticosteroizii nazali sau decongestionantele pot fi prescrise pentru a ameliora simptomele; Imunoterapia: Acest tratament pe termen lung presupune expunerea treptată a pacientului la alergeni în doze controlate, pentru a reduce sensibilitatea la polenul de ambrozie”, mai spune medicul Bianca Matiş.

Potrivit specialistului, pentru majoritatea persoanelor cu simptome frecvente, steroizii nazali sunt cel mai bun tratament. Dacă simptomele sunt mai uşoare, poate fi suficient un antihistaminic oral. 

„La recomandarea medicului, începeţi să luaţi medicamente cu 2 săptămâni înainte de începerea sezonului de înflorire a ambroziei. Controlul ambroziei este esenţial pentru reducerea incidenţei alergiilor. Măsurile de prevenire includ identificarea şi distrugerea plantelor de ambrozie înainte ca acestea să elibereze polen. Autorităţile locale trebuie să implementeze programe de eradicare a ambroziei”, a adăugat Bianca Matiş.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te