GALERIE FOTO Muzee în care să te scufunzi

DE Alexandra Schonfeld | Actualizat: 23.10.2020 - 10:40
The Lume - Melbourne, Australia
The Lume - Melbourne, Australia

Există un muzeu pentru aproape orice, trebuie doar să cauți atent, dar aceste atracții iau experiența tradițională a vizionării pasive a artei și o dau peste cap.

SHARE

Încurajează vizitatorii să interacționeze cu exponatele - la o distanță sigură față de ceilalți și cu o varietate de noi măsuri de siguranță, cum ar fi dezinfectanți, trasee de circulație unidirecționale, număr limitat de vizitatori și multe altele - și să experimenteze arta într-un mod nou.

Pe măsură ce muzeele încep să-și deschidă ușile după luni de întuneric, iată câteva dintre cele mai interesante experiențe de artă care te captivează, din întreaga lume - din Santa Fe, New Mexico, până în Melbourne, Australia.

Casa eternei reîntoarceri - Sante Fe, New Mexico

Această experiență interactivă de artă, a companiei de divertisment Meow Wolf, a fost parțial finanțată de creatorul Game of Thrones, George R.R. Martin, așa că deja știți că va fi extrem de interesantă.

Călătoria începe după ce oaspeții intră în ceea ce pare a fi o casă victoriană și apoi printr-o ușă de frigider, pentru a explora mai mult de 70 de camere. Planurile de redeschidere sunt în curs de desfășurare, dar nu a fost încă anunțată nicio dată.

Fabrica Obscura - Oklahoma City, Oklahoma

O expoziție colectivă de artă interactivă, organizată pentru vizitatori de toate vârstele. Instalația actuală se numește Mix-Tape, iar taxa de intrare este doar o donație opțională, în orice sumă.

Vizitarea autointitulatei „autobiografii audio“ este o experiență pentru toate simțurile. O măsură de siguranță COVID-19 pe care au instituit-o organizatorii este fluxul de circulație într-un singur sens.

Camera oglindită la infinit - Toronto, Canada

Închisă temporar, această expoziție a artistei de renume mondial Yayoi Kusama, de la Galeria de Artă din Ontario, este una dintre experiențele care o reprezintă.

Intitulată „Să supraviețuim împreună“, conține sfere cu oglinzi, care atârnă de tavan, plasate în tot spațiul, înconjurate de pereți cu alte oglinzi. Un stâlp plin de oglinzi în mijlocul camerei creează efectul infinit de oglindă.

Dalí, enigma fără sfârșit - Bordeaux, Franța

Opera artistului catalan Salvador Dalí este prezentată în această expoziție  multi-media, care duce vizitatorii într-o călătorie prin cariera prolifică a suprarealistului pictor, de la tablouri, la desene, de la sculpturi până la film, totul însoțit de muzică Pink Floyd. Deschis până pe 3 ianuarie 2021.

Amos Rex - Helsinki, Finlanda

Finlanda este cunoscută pentru estetica sa jucăușă și vizionară.

Dincolo de expozițiile interactive din pereții acestui muzeu de artă subteran, structurile de deasupra solului, cu conuri extraterestre, funcționează ca un loc de joacă artistică, în aer liber, pentru localnici și turiști. Amos Rex s-a redeschis pe 9 octombrie.

Povestea pădurii - Singapore

Această expoziție permanentă de la Muzeul Național din Singapore a fost creată de teamLab, un colectiv internațional de artă.

Expoziția transformă 69 de desene cu plante și animale, comandate la începutul anilor 1800 din Malacca, Malaezia și Singapore, în imagini tridimensionale care sar direct de pe perete.

MORI Muzeul de artă digitală: teamLab, Borderless - Tokyo, Japonia

Cu ajutorul a peste 100.000 de metri pătrați de spațiu și a sute de proiectoare și computere, acest muzeu dedicat artei digitale și interac­tive încurajează vizitatorii să gândească în afara convențiilor, în timp ce interacționează cu un grup de opere de artă tridimensionale.

Ca semn al acestor timpuri, suprafețele din muzeu au primit protecție antivirală.

The Lume - Melbourne, Australia

În ultimii ani, au existat puține reluări ale expozițiilor virtuale Van Gogh prin care a fost  celebrată opera marelui artist.

Următoarea proiectează tablourile bogate în culori ale îndrăgitului postimpresionist pe pânze uriașe, într-o expoziție imersivă, care se desfășoară în cadrul primului muzeu de artă interactiv din Australia, deschis din 2021.  

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te