Margareta Pâslaru, la 80 ani. Oamenii îi spun: Nu aș fi învins greutățile fără muzica dumneavoastră

DE Alex Darvari | Actualizat: 10.07.2023 - 11:08
Interpreta Margareta Pâslaru a împlinit 80 de ani - Foto: Arhiva
Interpreta Margareta Pâslaru a împlinit 80 de ani - Foto: Arhiva

Margareta Pâslaru a împlinit 80 de ani. Artista povestește că a trăit momente dificile după plecarea din România. Securitatea a împrăștiat zvonuri macabre despre ea.

SHARE

Margareta Pâslaru a împlinit 80 de ani. S-a născut la 9 iulie 1943, în Bucureşti. Şi-a făcut debutul, elevă fiind, în muzica uşoară, în 1958, la un eveniment, care a avut loc la Casa de Cultură Griviţa Roşie.

La vârsta de 4 ani şi jumătate are prima apariţie în public, în rolul copilului din „Madame Butterfly” de Puccini, pe scena Operei Naţionale. Debutează la 15 ani, iar peste un deceniu va vinde discul „Chemarea mării” în 26.000 de exemplare, un record.

Citește și: Coca Andronescu, actrița de care s-a amorezat Cotescu în gara Lehliu. De ce i-a despărțit Ceaușescu

Descoperită de Valeriu Lazarov

Într-o emisiune dedicată sportivilor români participanţi la Olimpiada de la Roma, ''Toată lumea face sport'', din 10 iulie 1960, este solicitată de realizatori (Valeriu Lazarov şi George Mihalache) şi cântă ''Picolissima serenada'' în limba italiană. După aceea, lansează, cu Marina Voica, un cântec care a devenit un mare şlagăr al anilor '60 - ''Pe aripa vântului''. După mai bine de 20 de ani, cele două artiste au lansat, la Mamaia, şlagărul ''Baladă'.

Citește și: Mirabela Dauer, artista cu 600 melodii, împlinește 76 ani. De ce a ales să trăiască singură

Discul de Aur - primit în 1968 - o catapultează la Cannes, anul următor, unde i se decernează Trofeul M.I.D.E.M. şi apare pe aceeaşi scenă cu Ginette Reno, James Last, Tunes Dizzeie, Muslim Magomaev, Patty Pravo, Jaffa Jarkoni, Juan Manuel Serrat, Amalia Rodriguez, Dalida, Mireille Mathieu, Udo Jurgens, Adriano Celentano.

O ascensiune rapidă

Urmează o ascensiune rapidă pentru tânăra cântăreaţă, care lansează şlagăr după şlagăr: ''Mandolina mea'' şi ''Polca dragostei'' de George Grigoriu, ''Două rândunici'' de Radu Şerban, ''Cum e oare?'' de Florin Bogardo, ''Margarete'' de Temistocle Popa, ''Va veni o clipă'' de Paul Urmuzescu. 

În acelaşi timp, realizatorul Valeriu Lazarov, o invită (pe lângă emisiunile curente de varietăţi) să cânte şi să joace în trei scurtmetraje muzicale de televiziune, pentru străinătate, fiind premiată la Montreaux şi Monaco.

Este solicitată din ce în ce mai mult de mari regizori şi realizatori TV, printre care se numără: Alexandru Bocăneţ, Tudor Vornicu, Titus Munteanu, Dumitru Moroşanu, Paul Urmuzescu, Tudor Mărăscu, Aurora Andronache, Dan Mihăescu, Ovidiu Dumitru şi mulţi alţii.
Din păcate, solicitările de peste hotare, care au urmat, nu au putut fi onorate, fiindcă Margareta Pâslaru nu a primit viză de ieşire din ţară timp de 10 ani.

Plecarea în SUA 

În 1983, în plină glorie își urmează soțul în SUA. Securitatea a acceptat cu greu plecarea unui adevărat star al României și a lansat o serie de teorii denigratoare la adresa solistei.

Securitatea avea această apucătură de a-i șterge din memoria publicului pe cei fugiți în străinătate. Altă „metodă” era denigrarea acestora. Una dintre mizeriile lansate de Securitate a fost aceea că fata Margaretei a orbit după ce artista i-a cerut să facă o operație estetică. Securitatea lansase zvonul că Margareta voia ca fiica ei să îi moștenească ochii. O altă minciună a fost că soțul Margaretei s-ar fi sinucis prin spânzurare.

Margareta Pâslaru avea să se lupte cu minciunile Securității

Evident, erau minciuni. Fetița este bine în SUA, iar artista a revenit în România, alături de soț, după 1989.

„Fiica mea, Ana-Maria, revine în Bucureşti cu drag şi, de fiecare dată, ne plimbăm în parcul Ateneului Român, în parcul Herăstrău şi în Cişmigiu, pe unde se juca în copilărie”, a spus Margareta într-un interviu.

În urmă cu 10 ani spunea că, deși este foarte exigentă, este mulțumită cu ceea ce a realizat în viață.

Perfecționismul care mă caracterizează e o sursă continuă de nefericire. Pentru că niciodată nu ți se pare că ceea ce ai obținut e perfect și, în consecință, niciodată nu ești mulțumit... Mai am încă mult de învățat, de șlefuit... Și tocmai de aceea, viața, în întregul ei, e fascinantă.

M-am întrebat de unde s-a născut în mine năzuința aceasta de a face totul în condiții de perfecțiune și cred că ea pornește de la dorința de a face bine celor din jur. Iar meseria mea a presupus și privilegiul de a le putea oferi oamenilor doar "frumosul", pentru ca apoi să-l primesc înapoi. E o continuă simbioză. Am primit sute de scrisori în care mi se spunea că "fără muzica dumneavoastră n-aș fi putut să trec peste momentele grele ale vieții". 

Credeți-mă, e un sentiment fantastic să ți se mărturisească așa ceva!”

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te