Leguma cu miros înțepător pe care trebuie să o ai în coșul de Paște. O duci la biserică cu ouă pentru sfințire
Hreanul este leguma cu miros înțepător pe care mulți credincioși o pun în coșul de Paște. Așezat alături de ouă, cozonac și pască, este dus la biserică pentru a fi sfințit, simbolizând puterea, sănătatea și protecția spirituală în perioada sărbătorilor pascale.
În tradiția românească, hreanul este considerat una dintre legumele cu puternică încărcătură simbolică. Cu mirosul său înțepător și gustul iute, acesta nu trebuie să lipsească din coșul pregătit de credincioși pentru a fi dus la biserică și sfințit în noaptea de Înviere.
Leguma cu miros înțepător pe care trebuie să o ai în coșul de Paște. O duci la biserică cu ouă pentru sfințire
Hreanul este așezat în coșul pascal alături de ouă roșii, cozonac, pască și alte alimente tradiționale. Se spune că el simbolizează puterea și sănătatea. Gustul său iute este asociat cu suferințele și amărăciunea Patimilor lui Hristos, dar și cu biruința finală a Învierii.
În multe zone ale țării, oamenii cred că hreanul sfințit aduce protecție împotriva bolilor și a relelor pe tot parcursul anului.
Hreanul trebuie dus la biserică pentru sfințire
În noaptea de Paște, credincioșii merg la biserică cu coșul plin de bunătăți, acoperit cu un ștergar tradițional. Printre acestea, hreanul ocupă un loc important în coș, fiind dus alături de ouăle roșii și pască pentru a fi binecuvântat de preot.
Citește și Obiceiuri pentru ziua de Paște. De ce trebuie să îmbraci haine noi și ce simbolizează ouăle roșii?
Sfințirea alimentelor este un moment foarte important, plin de emoție, în care credincioșii își exprimă recunoștința și bucuria pentru Învierea Domnului.
Semnificația simbolică a hreanului
Dincolo de tradiția culinară, hreanul are o semnificație profund simbolică. Gustul său puternic este asociat cu durerea și sacrificiul, dar și cu forța de a depăși suferința. În credința populară, el este considerat un protector al casei și al sănătății familiei.
Unii cred că consumarea hreanului sfințit după slujba de Înviere aduce vitalitate și energie pentru tot anul.
Citește și Ingredientul din murăturile de toamnă care le menține crocante până la vară. Cum faci rețeta bunicii
Obiceiul de a pune hrean în coșul de Paște s-a păstrat în multe regiuni ale României și este transmis din generație în generație.