Enigmele ținutului din România unde o piatră se mișcă noaptea. Aici e și „aeroport de OZN-uri”

DE Alin Crișan | Actualizat: 10.08.2023 - 19:20
Stânca „umblătoare” și cercurile stranii de la Trifești - Foto: Colaj
Stânca „umblătoare” și cercurile stranii de la Trifești - Foto: Colaj

Misterele din ţinutul Neamţului i-au fascinat mereu pe aventurieri și pe pasionații de necunoscut. Aici se spune că o piatră se mișcă noaptea, dar și că la Trifești, în județul Neamț, ar exista un „aeroport de OZN-uri”.

SHARE

Județul Neamț este cunoscut printre pasionații de necunoscut ca fiind un ținut unde fenomenele paranormale sunt la „ele acasă”. 

Enigmele ținutului din România unde o piatră se mișcă noaptea

Legendele sunt nenumărate, iar localnicii din Neamț le atestă. Este și cazul pietrei mișcătore, dar și „aeroportului de OZN-uri”. 

Despre una din legendele Pietrei Teiului a scris şi Alecu Russo în secolul XIX. Se spune că stânca îşi schimbă locul în fiecare noapte, iar atunci când dracul vine la ea, toate focurile din localităţile vecine se sting şi toate animalele, de la păsări la patrupede, tac.

Piatra mișcătoare

Legenda spune că stânca solitară a apărut după un pariu dintre diavol şi Dumnezeu. Dracul s-a lăudat că va fura o bucată de stâncă de pe vârful Muntelui Ceahlău, într-o noapte, şi până dimineaţa va deveni stăpân peste omenire. 

,,Un zgomot grozav se auzi şi umbra zvâcni în picioare... Diavolul (căci el era), îşi desfăcu aripile, ridică dintr-o clătinătură stânca şi pluti o clipă deasupra Ceahlăului. Se îndreptă spre valea Bistriţei - când o chemare ascuţită sună în văi. Era cântecul de veghe al cucoşului... Şi pentru că noaptea e a diavolului numai decuseară până la cântători, pierzând puterile, diavolul se cutremură, îşi descleştă ghearele şi stânca căzu greu” (Alecu Russo).

Citește și: Misterioasele stânci din Carpați, vechi „de când lumea”: Extraterestrul de pe Cozla și Uriașul

Şi Alexandru Vlahuţă preia o legendă despre Stânca Dracului în ,,România pitorească” care spunea că Aghiuţă, supărat pe auriul Bistriţei a vrut să o zăgăzuiască pentru totdeauna, aşa că urcând pe culmile Ceahlăului ,,o rupt de acolo un hărtan şi legându-l de-a fedeleşu’ s-a pogorât cu el în puterea nopţii către valea Bistriţii”.

Cântatul cocoşilor l-au prins pe Scaraoţchi coborând spre vale furios acesta ,,zbughind-o la naiba” şi lăsând namila de piatră în bătătura Călugărenilor (sat din comuna Poiana Teiului).

O altă legendă vorbeste despre un căpcăun care fura fetele din sat şi le ducea pe platoul muntelui, unde le transforma în stane de piatră cu înfăţişări ciudate.

Oamenii locului mai spun că stânca se mişcă în fiecare noapte pentru că diavolul vrea să fugă cu ea, dar nu reuşeşte. Noapte de noapte, stânca se mută, fie pe stânga, fie pe dreapta, căci se pare, diavolul nu a încetat să încerce să o ia şi să o ascundă în adâncurile apelor pentru a putea stăpâni lumea, şi nu reuşeşte decât să o urnească doar câţiva centimetri.

,,Câteodată, în nopţile urâte, diavolul se aşează iar pe stânca de sus… Atunci, ca la o vrajă, toate tac şi toate focurile se sting…”, mai scria Alecu Russo.

O explicaţie pentru elucidarea misterului ar putea fi iluzia optică ce se crează din cauza măririi sau micşorării debitului apelor. Fenomenul natural ar fi la baza senzaţiei de deplasare a Pietrei Teiului.

Cercurile din islaz, „aeroport de OZN-uri“ la Trifeşti

Pe 3 mai 2007, un fenomen straniu i-a uimit pe locuitorii comunei Trifeşti, de lângă Roman. Pe păşunea satului au apărut şase cercuri de vegetaţie uscată, fără ca nimeni să-şi poată explica originea acestora.  

Apariţia misterioasă a cercurilor cu diametrul de circa 23 de metri, al căror contur era dat de vegetaţia uscată, i-a făcut să se „crucească“ pe localnici, mulţi punând formele geometrice pe seama trecerii prin zonă a extratereştrilor. 

Citește și: Legenda satului din Dolj care stă pe o comoară. Localnicii spun că tezaurul este al „Necuratului”

La faţa locului au ajuns ulterior specialişti de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Neamţ care au efectuat mai întâi măsurători ale nivelului de radiaţii, potrivit adevărul.ro.

„Am făcut măsurători ale radioactivităţii, atât pe cercuri cât şi în interiorul sau în exteriorul acestora. Nivelul este normal, pe alocuri chiar mai mic în câmp decât în vatra satului. Oricum, nu am mai întâlnit aşa ceva, este o reală curiozitate“, declara Neculai Andrei Neagu, consilier în cadrul APM Neamţ.

Misterul cercurilor de la Trifeşti a intrat în discuţia cercurilor pasionaţilor de fenomene paranormale şi pe forumurile on-line. Chiar şi aşa, nimeni nu a putut oferi o explicaţie plauzibilă asupra celor întâmplate.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te