Dwayne Johnson nu va mai folosi arme adevărate la filmele sale după drama din filmul lui Baldwin

DE Alex Darvari | Actualizat: 04.11.2021 - 20:25
Dwayne Johnson nu va mai folosi arme adevărate la filmele sale după drama din filmul lui Baldwin / XXl Nutrition

Starul american Dwayne Johnson, supranumit „The Rock”, s-a angajat să nu mai folosească arme adevărate la filmările sale, după decesul cineastei Halyna Hutchins, ucisă accidental de actorul Alec Baldwin la sfârşitul lui octombrie.

SHARE

Johnson s-a arătat „devastat” de vestea decesului directoarei de imagine la filmările pentru westernul „Rust”. Această tragedie l-a făcut să reevalueze folosirea armelor în lungmetrajele realizate de societatea de producţie Seven Bucks Productions, a declarat el pentru revista Variety.

„O viaţă a fost pierdută”, a deplâns starul în vârstă de 49 de ani, unul dintre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood. „Nu pot vorbi decât în numele mei, dar vă pot spune, fără urmă de îndoială, că la toate filmele la care vom lucra cu Seven Bucks Productions - nu contează ce fel de film, serial televizat sau orice altă producţie - nu vom mai folosi arme reale”, a precizat The Rock. 

Citește și: De ce se tem românii de vaccinul anti COVID-19, dar au încredere în sovieticul Arbidol

Compania de producţie se va folosi de acum înainte de arme din plastic şi efectele speciale necesare vor fi realizate în post-producţie. „Nu ne îngrijorează costul”, a adăugat Dwayne Johnson.

 
 Un glonţ adevărat tras accidental de Alec Baldwin, căruia i-a fost înmânată o armă şi indicându-i-se că este inofensivă, a rănit-o mortal pe Halyna Hutchins pe 21 octombrie şi l-a rănit în umăr pe regizorul filmului, Joel Souza. 

Citește și: Puțin peste 43.000 de persoane s-au vaccinat cu prima doză în ultimele 24 de ore

Dwayne Johnson, prieten vechi al lui Alec Baldwin, a pledat de asemenea pentru impunerea de noi protocoale şi măsuri de siguranţă în industria de cinema. „Este groaznic că a trebuit să se întâmple ca să existe un declic”, a concluzionat el, potrivit news.ro.  

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te