sâmbătă 18 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3489
Abonează-te
Newsweek România

Două noi bijuterii cu două fețe în colecția Vacheron Constantin Les Cabinotiers

Data publicării: 18.10.2018 • 15:49 Data actualizării: 18.10.2018 • 15:52
Les Cabinotiers Grand Complication Phoenix este inspirat de legenda păsării phoenix care renaște din propria cenușă.
Les Cabinotiers Grand Complication Phoenix este inspirat de legenda păsării phoenix care renaște din propria cenușă.

Cu o istorie de peste 260 de ani în lumea ceasurilor, Vacheron Constantin pregătește două noi bijuterii cu două fețe pentru colecția Les Cabinotiers, Minute Repeater Tourbillon Sky Chart și Grand Complication Phoenix.

Ambele mașinării pentru măsurarea timpului au fost botezate în amintirea maeștrilor orologeri renumiți din secolul XVIII, cunoscuți și drept ”alchimiștii timpului”, și dispun de complicații multiple și carcase artizanale.

Așa cum spune și numele, Les Cabinotiers Grand Complication Phoenix este inspirat de legenda păsării phoenix care renaște din propria cenușă. Carcasa de 47 de milimetri din aur roz meticulos gravată 3D ascunde nu mai puțin de 15 complicații și include un mecanism Calibrul 2755, cu tourbillon și calendar perpetuu, realizat din 839 de piese.

Iar în funcție cadran, cel frontal sau cel dorsal, Grand Complication Phoenix afișează, pe lângă scurgerea timpului, rezerva de putere (până la 58 de ore), fazele lunii, anotimpurile și semnele zodiacale și, chiar, cuplul mecanismului de lovire. Ceasul vine cu o curea din piele de crocodil din fluviul Mississippi, cusută manual, care are o cataramă în forma unei jumătăți de cruze malteză.

Dacă Les Cabinotiers Grand Complication Phoenix demonstrează arta de a agrava a maeștrilor artizani ai Vacheron Constantin, carcasa de 45 de milimetri din aur aur alb de 18 karate a ceasului Les Cabinotiers Minute Repeater Tourbillon Sky Chart arată expertiza și rafinamentul orologerilor elvețieni de a face lucrurile invizibile.

Forma concavă a cadranului accentuează efectul de adâncime, în timp ce o elipsă desenată pe cristalul de safir indică poziția constelațiilor. Iar ceasul combină trei complicații, tourbillon, minute repeater, cu, evident, tonuri diferite pentru ore, sferturi de oră și minute, și o hartă ce ilustrează cerul de deasupra orașului Geneva pe timp de noapte, cu Calea Lactee și constelațiile ca și cum ar fi privite printr-un telescop. Pe cadranul frontal înconjurat de o centură de diamante poate fi citătă ora, în timp ce cadranul dorsal afișează restul informațiilor. Minute Repeater Tourbillon Sky Chart vine tot cu o curea din piele de crocodil din fluviul Mississippi.

Mai multe articole din secțiunea Timp liber

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră