De unde vine expresia „a bate în lemn”? Când vrem să ne asigurăm un fel de „protecție divină” împotriva unui lucru rău ce sperăm să nu se întâmple, batem, de obicei, de câteva ori în masă ori alt obiect din lemn și parcă ne simțim eva mai siguri că nu vom avea parte de acea situație neplăcută. Dar cum a apărut această superstiție?
De unde vine expresia „a bate în lemn”? Ce semnifică gestul respectiv, de fapt?
Originea gestului se pierde, însă, în negura mileniilor și, la început însemna un pic altceva decât sensul pe care i-l dăm, de obicei, azi.
Există mai multe teorii despre sursa acestei superstiții transformată într-o expresie devenită comună.
Prima dintre ele spune că datează încă din Antichitate, fiind întâlnit la majoritatea culturilor păgâne, începând cu teritoriul actual al Irlandei, până în India.
În aceste comunităţi precreştine, exista credinţa că spiritele naturii locuiesc în interiorul arborilor, ceea ce a făcut ca ei să fie veneraţi şi incluşi într-o mulţime de ritualuri.
Citește și: Chiar ne face consumul de alcool mai sinceri? Cât de adevărată este expresia „In vino veritas”?
Se credea că cel care bate în scoarţa copacului cere ajutorul spiritului care locuieşte în el şi beneficiază de protecţie.
În Asia, bătutul în lemn era un mesaj transmis zeilor pentru ca aceştia să-l protejeze pe stăpânul unei case îndestulate de invidia oamenilor capabili să-i distrugă bunăstarea, potrivit rador.ro.
Irlandezii, de exemplu, considerau că astfel pot aduce mulţumiri spiriduşilor pentru norocul de a nu fi atinşi de răspândirea răului, de care aceştia se ocupau, în credinţa populară.
Și mitologia greacă oferă, la rândul său, o variantă de răspuns referitor la originea gstului de a bate în lemn. Driadele, de exemplu, erau nimfe care sălăşluiau în interiorul copacilor alături de care trăiau până la moartea acestora.
Obiceiul de „a bate în lemn” provine din Antichitate
De altfel, driadă însemna în greacă „stejar” sau orice copac ce creşte în sălbăticie. Acestea îşi făceau rareori apariţia fiind foarte timide, însă când apăreau, ofereau sfaturi şi urări de noroc călătorilor care ciocăneau în scoarţă.
Asta ar putea fi sursa apariției superstiţiei ciocănirii sau a atingerii lemnului. pentru a avea noroc. dar şi pentru a scăpa de o posibilă nenorocire, scrie hetel.ro.
Citește și: De unde vine expresia „ce-i în gușă, și-n căpușă”? Care sunt sensurile sale, de fapt?
Printre miturile legate de driade se numără acela al nimfei Daphne. Aceasta a fugit prin pădure pentru a scăpa de avansurile nedorite ale lui Apollo şi a fost transformată în dafin, numit și laur. O altă nimfă, pe nume Lotis, trece printr-o situaţie similară şi este transformată în lotus.
În alte credinţe păgâne, credincioşii se rugau la un copac precum la o icoană. Pentru ei, copacul era sacru, pentru că putea creşte singur, se înălţa fără să-l ude cineva la rădăcină şi ajungea să domine oamenii aflaţi la baza sa. Copacul era zeul suprem.
A bate în lemnul copacului era un mod de comunicare cu zeii, de a transimte o rugă. Iar dacă zeii nu voiau să le-o asculte, atunci credeau că aceştia vor transmite tot prin copac furia lor. Ea se va dezlănţui pe vreme de furtună, prin intermediul fulgerelor.
Astfel, în timp, a bate în scoarţa unui copac a devenit similară cu exprimarea recunoştinţei pentru norocul de a nu fi picat pradă unei boli sau nenorociri şi un mod de a recunoaşte puterea spiritelor de a proteja oamenii şi de a le îndupleca să nu-şi schimbe influenţa benefică.
O altă teorie spune că această practică pagână a fost transformată de creştini într-un mod de a invoca protecţia divină, lemnul atins reprezentând în acest caz crucea pe care a fost răstignit Hristos.
Există şi o variantă care invocă originea evreiască a expresiei şi se crede că această practică a luat naştere în jurul anului 1490, în vremea Inchiziţiei Spaniole conduse de Torquemada.
Evreii erau persecutaţi şi adeseori erau nevoiţi să fugă şi să se ascundă în sinagogi sau temple, construite pe atunci din lemn. Pentru a fi lăsaţi să intre, băteau în uşi într-un fel anume. De aici asocierea cu norocul şi salvarea de la moarte.
Cumva, românii au ajuns să folosească bătutul în lemn mai degrabă pentru a îndepărta un posibil necaz, fiind tot un fel de invocare a unei protecții divine împotriva acestuia.
Citește și: De unde vine expresia „a merge până în pânzele albe”? Ce semnificație avea inițial?
Dar gestul nu mai conține și elementul inițial al unei rugi pentru noroc și sănătate, ca altădată, gândul nostru fiind concentrat doar pe „a NU se întâmpla ceva rău”, decât pe „sper să nu se întâmple ceva bun”, chiar dacă cele două idei conțin, la urma urmei, aceeași speranță.
Ănsă, dacă vecinul a făcut un accident de mașină, de regulă, spunem „Doamne ferește!” și batem în lemnul mesei de trei ori, sperând ca noi să fim scutiți un necaz asemănător.