Duminica este, conform obișnuinței noastre, ultima zi a fiecărei săptămâni, o zi, în general de odihnă, ce ne pregătește pentru noua perioadă în care fiecare va reveni la munca sa.
Cu toate acestea, duminica este, de fapt, prima zi a săptămânii, ultima fiind cea de sâmbătă. Dar de unde până unde?
De ce duminica este prima zi a săptămânii, de fapt? De unde-i vine denumirea și ce semnificație are?
Duminica este ziua așteptată de mai toți oamenii. Alături de cea de sâmbătă, ea face parte din perioada de odihnă, de relaxare, de detașare de sarcinile de la job, de la finalul fiecărei săptămâni.
Dar cum de a fost denumită astfel, „duminică”. Ca să aflăm, trebuie să ne întoarcem în timp, în perioada Imperiului Roman, ând semnifica „ziua Soarelui” (Dies Solis), fiind dedicată astrului care ne luminează și încălzește.
Odată cu creștinismul, limbile romanice derivate din latină au schimbat dedicația din „ziua Soarelui” în „ziua Domnului” („domingo” în spaniolă, „dimanche” în franceză și „domenica” în italiană), conform dictionary.com. La noi, în limba română, a rezultat „duminică”.
În schimb, „Sun's day” din limbile care vor deveni engleza și germana modernă. a rămas, totuși, „Ziua Soarelui”, adică „Sunday”, respectiv „Sonttag”.
Citește și: De ce strămoșii noștri s-au numit daci? De unde provine numele? Explicațiile date de istorici
Pe de altă parte, duminica, înțeleasă ca zi de odihnă, a luat naștere în urma unui decret emis de împăratul roman Constantin cel Mare, la 7 martie 321.
Până atunci, ziua de odihnă pentru creștini era Sabatul, moștenire a tradiției Shabatului evreiesc, pentru care sâmbăta era ultima zi a săptămânii și, prin urmare, conform Genezei din Biblie, cea în care până și Dumnezeu s-a odihnit după ce a făcut lumea.
Calendarul creștin-ortodox consideră duminica drept prima zi a săptămânii - Foto: basilica.ro
Apoi, în anul 383, împăratul Teodosie I, care declarase deja creștinismul religie oficială a Imperiului prin Edictul de la Tesalonic (27 februarie 380), a interzis toate cultele păgâne.
Astfel, „Ziua Soarelui” a căpătat denumirea definitivă de „Ziua Domnului” (Dies Dominica) devenind zi de sărbătoare, dar și de odihnă, prin excelență.
Duminica înseamnă „Ziua Domnului”
Pentru majoritatea creștinilor este, de asemenea, ziua desemnată pentru ca ei să participe la slujbele religioase în hainele lor „de duminică”.
În România, din punct de vedere religios, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis în 2011 ca duminica să fie prima zi a săptămânii în cultul ortodox din țara noastră.
Citește și: Sărbătoare religioasă importantă pe 7 aprilie. Ce trebuie să faci în Duminica Sfintei Cruci?
Este cea mai importantă zi din punct de vedere liturgic și marchează începutul unei noi săptămâni creștinești. De aceea, calendarele ortodoxe oficiale marchează acest lucru, spre deosebire de cele obișnuite care nu țin cont de rânduiala bisericească.
Și situația zilei de sâmbătă este una specială. Inițial, tot la romani, aceasta fiind „Ziua lui Saturn” (Dies Saturni), acest nume păstrându-se și în engleza de azi, în forma „Saturday”.
Dar, din punct de vedere biblic și bisericesc, sâmbăta este ziua a șaptea a săptămânii, adică ultima, când se sărbătorește Shabbatul ebraic.
În latină, Shabbat a devenit „Sabbatum”, dar în latina vulgară - adică cea vorbită de populație, nu cea scrisă - pe cuprinsul diferitelor provincii cucerite de Imperiul Roman, inclusiv în Dacia, ea s-a transformat în „Sambatum”, de unde a rezultat, în limba română „Sâmbătă”.
Astfel, în calendarul civil, spre deosebire de cel religios, suntem obișnuiți ca sâmbăta să fie penultima zi a săptămânii, iar duminica ultima, ambele fiind, pentru majoritatea oamenilor, și zile de odihnă.
În privința celorlalte zile ale săptămânii, babilonienii au fost primii care au inițiat săptămâna de șapte zile, ideea fiind preluată de romanii vorbitori de limbă latină, care au numit fiecare zi după un zeu.
Citește și: Cum e corect: Paște sau Paști? De ce Învierea Domnului este sărbătorită mereu într-o duminică?
Astfel, luni era „Ziua Lunii” (latină: „Lunae Dies”), marți a lui Marte (Martis Dies), miercuri a lui Mercur (Mercuri Dies), joi a lui Jupiter (Iovis Dies), vineri a lui Venus (Veneris Dies), iar sâmbătă „ziua lui Saturn” (Saturni Dies).
Popoarele germanice și nordice au procedat la fel, dar au înlocuit zeii romani cu zeii lor corespunzători.
Asemănările dintre cele două variante de nume pot fi observate și astăzi pentru fiecare zi, cu excepția duminicii, așa cum am arătat mai sus. Î