Ce nu știi încă despre automatele cu gustări și băuturi răcoritoare

DE Newsweek România | Actualizat: 17.07.2020 - 13:39

Pe fiecare din noi ne-a scos din încurcătură măcar o dată automatul cu gustări, fie astâmpărându-ne setea sau potolindu-ne foamea. Deși pare o invenție a secolului XXI, acesta există de mult mai mult timp, dar și-a schimbat fără nici o îndoială aspectul de-a lungul anilor.

SHARE

Automatele cu bunătăți sunt unul dintre puținele lucruri care ne îndepărtează de visul unei societăți fără numerar.

Unele exemple timpurii au inclus mașini mici de aramă care distribuiau tutun, găsite în tavernele din Anglia în jurul anului 1615. În 1822, editorul englez și totodată proprietar de librării, Richard Carlile, a construit o mașină de distribuire a ziarelor care le permitea patronilor să cumpere lucrări interzise. Prima mașină distribuitoare complet automată, care distribuia timbre, a apărut în 1867.

La începutul anilor 1880, au fost introduse în Londra primele distribuitoare automate acționate cu ajutorul monedelor.

Acestea puteau fi găsite în mod obișnuit în gări și la oficiile poștale, deoarece erau convenabile pentru achiziționarea de plicuri, cărți poștale și hârtie pentru scrisori. În 1887, a apărut primul automat care reflectă cel mai bine modelele de astăzi, numit Sweetmeat Automatic Delivery.

În anul următor, compania Thomas Adams Gum a brevetat primele distribuitoare automate în Statele Unite. Acestea au fost instalate pe platformele de metrou din New York și vindeau gumă Tutti-Frutti.

În 1897, compania Pulver Manufacturing a adăugat figuri ilustrate la mașinile sale de gumă ca o atracție suplimentară. Automatele rotunde, pline cu bomboane și renumita gumball au fost introduse în 1907.

Anumite aspecte dovedesc corelația dintre evoluția acestor automate și cele pe care le numim astăzi sloturi. Primul ar fi perioada în care au fost inventate, sfârșitul secolului XIX. Există o mențiune despre o invenție a matematicianului grec Hero din Egiptul Antic, pentru distribuirea apei sfinte într-un templu din Alexandria, dar nu există nici o dovadă vizuală care să demonstreze că era asemănătoare în vreun fel cu automatul modern.

Un alt aspect care confirmă această corelație este mecanismul de plată al primului slot machine, inventat în 1891. Câștigurile constau atunci în băuturi și trabucuri, iar astăzi răcoritoarele se găsesc cu siguranță în aceste automate salvatoare.

Un aspect cu dute-vino devenit popular după introducerea în 1965 a primului distribuitor care acceptă bancnotele – reușită a lui John Greenwick - a fost capacitatea lor sau incapacitatea lor de a valida banii care sunt introduși.

În mod surprinzător, pentru mașini este mult mai greu să autentifice banii de hârtie decât monedele. Automatele timpurii care acceptau bancnote se bazau pe un mecanism cu bandă magnetică pentru a detecta dacă banul avea cantitatea corectă de conținut de fier. Începând cu anul 1990, automatele au trecut la utilizarea celor ce ar putea fi descrise cel mai bine drept camere digitale cu rezoluție scăzută pentru a verifica validitatea unei bancnote.

Dispozitivul căuta tipare specifice și dacă bancnota introdusă nu era în concordanță cu ele, nu putea fi acceptată. Evoluția tehnologiei în această afacere cu automate a cunoscut o revoluție tehnologică majoră.

De la mașina cu monede, de dimensiuni mari, acum există preferințe pentru distribuitoare mai mici, care ușurează procesul de utilizare pentru clienți. Scenariul actual este de a obține mașini ușoare și rapide în executarea comenzii, cu o eroare de producție mai mică în comparație cu predecesorii săi.

Mai mult decât atât, automatul de astăzi nu consumă atât de multă energie ca altădată. Unele distribuitoare automate pot chiar să pornească și să se oprească automat Funcționează printr-un senzor de mișcare, pornind atunci când oamenii folosesc mașina. De asemenea, menține anumite temperaturi optime pentru diversele tipuri de produse, totul putând fi reglat până la valoarea adecvată.

Suntem obișnuiți deja ca multe dintre lucrurile spectaculoase de care ne bucurăm în viața de zi cu zi să își aibă originile în SUA și de aceea nu e de mirare că automatul modern are câteva rădăcini în Kansas. Din 1937 până în 1956, Compania Vendo a dezvoltat și menținut cele mai vechi forme de tehnologie de distribuție automată. Înainte de utilizarea automatelor pe bază de monede, sticlele de suc erau distribuite din lăzi frigorifice încărcate cu multă gheață, iar plata era efectuată pe principiul onestității.

Profitând de lipsa unei colectări eficiente a plății, frații Elmer și John Pierson din Kansas au dezvoltat un capac de închidere cu monede, care să fie așezat pe aceste lăzi clasice. La momentul respectiv aceștia nu erau conștienți de faptul că au inventat un precursor al automatului de astăzi.

Frații Pierson au continuat să dezvolte această tehnologie împreună cu The Vendo Company. Cel mai inovativ și îndrăzneț exemplu de automat operat cu monede este din 1970, când compania creatoare s-a gândit că ar fi amuzant și ar crea senzație că acesta să ofere un simplu „mulțumesc” după introducerea monedei.

Această strategie ar funcționa și astăzi într-o campanie publicitară, pentru a stârni word-of-mouth.

Un alt lucru interesant pe care poate îl știi este faptul că Japonia a ajuns să fie renumită pentru cele mai inovatoare utilizări ale acestor automate, oferind fructe și legume proaspete, sake, alimente calde, baterii, flori, îmbrăcăminte și, desigur, sushi. Țara Soarelui Răsare are cea mai mare rată pe cap de locuitor de distribuitoare automate din lume.

De asemenea, pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite se află un automat care distribuie mici lingouri sau monede de până la 10 grame de aur pur. Alt fapt interesant e acela că în eventualitatea în care magazinul Tiffany's este închis, poți obține o altă brățară cu diamant autentică de la un distribuitor automat din hotelul Hudson din New York.

Acesta este totuși o apariție unică, în timpul Săptămânii Modei, când este plin cu tot felul de articole de înaltă calitate. Trăind într-o lume a antreprenoriatului, există o tendință în rândul majorității antreprenorilor să se îndrepte spre afaceri care includ aceste automate ca echipamente eficiente de vânzare.

Există diverse motive pentru această preferință, dar unul dintre cele mai frecvente este investiția inițială. Este una dintre acele afaceri care necesită o sumă foarte mică de investiții inițiale, împreună cu o marjă imensă de profit.

Cea mai bună parte a acestui echipament este că nu își ia niciodată o zi liberă și continuă să genereze venituri pentru tine. În afară de acestea, marfa nu trebuie să fie vândută personal și toate produsele pe care le pui la vânzare sunt de la mărci renumite.

Prin urmare, nu este necesară nici o reclamă suplimentară pentru produse. Poate multe persoane sunt de părere că distribuitoarele automate oferă numai alimente necorespunzătoare și băuturi răcoritoare care nu sunt deloc sănătoase, dar acest concept s-a schimbat astăzi. Există chiar multe produse care îți susțin sănătatea.

Cea mai recentă tendință o reprezintă automatele inteligente, care oferă servicii precum plăți fără numerar, recunoașterea feței, a ochilor sau a amprentelor și conectivitate cu rețelele sociale.

Nu este exclus ca automatele viitorului să adapteze ofertele la interesele și gusturile consumatorilor. De exemplu, un automat ar putea recunoaște ceea ce ați cumpărat de la alte mașini și v-ar putea întreba dacă doriți obișnuita gustare, cu aceeași aromă și în aceeași cantitate.

La unele universități din Statele Unite doritorii de Coca-Cola pot utiliza o aplicație pentru a o achiziționa de la anumite automate care utilizează inteligența artificială. Concomitent cu evoluția tehnologiei pot să apară din ce în ce mai multe schimbări care să faciliteze această conexiune între consumator și produse și în același timp să asigure siguranță atât pentru consumatori cât și pentru vânzători.

Automatele rămân pentru unii dintre noi acele obiecte de care poate ne-am putea lipsi, dar nu vrem să facem asta, pentru că suntem conștienți că le-am simți lipsa.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te