Este un om obișnuit, cu prieteni, visuri, realizări și un hobby tot mai întâlnit la tinerii români. Mihnea Câmpeanu este unul dintre tinerii care iubesc să meargă cu bicileta. Și nu vorbim despre plimbări în parc sau în jurul Bucureștiului.
De curând a vrut să vadă dacă reușește să ajungă cu bicicleta din fața blocului său până la munte. Și nu oriunde. A urcat pe Vf. Omu. Traseul a fost dificil. Au fost clipe în care nici el nu mai credea că ajunge acolo unde își propusese. Dar a reușit. Povestea am aflat-o chiar de la el.
Mihnea a povestit pentru Newsweek de ce și cum a ajuns să facă asta.
Pasiune extremă: 11 ore pe bicicletă din București până pe Vârful Omu. 3145 metri diferență de nivel
”Nebunia făcută, 310 km - 3145 m diferența de nivel. București - Vârful Omu - București. Demult voiam să fac tura asta însă psihic nu eram pregătit pentru ea, până acum.
Aveam o dambla: să mă trezesc de dimineață, să iau bicicleta de ghidon și să pedalez până-n vârf de munte, în aceeași zi. În final a meritat efortul, însă nu o să-l mai repet prea curând”, a scris Mihnea Câmpeanu pe Facebook, în ziua în care a ajuns cu bicicleta pe vârful Omu din Bucegi.
Pentru orice român care merge la munte cu mașina, cât mai sus posibil, apoi folosește telecabina pentru a ajunge în diverse locuri, mai mult pentru a-și face poze pentru rețelele de socializare, poate nu înseamnă mare lucru.
Totuși, sunt mulți care îl admiră pentru această performanță.
Citește și: Locul din adâncurile României unde aerul e ca pe Vârful Omu. De ce afecțiuni se tratează oamenii?
Cine este Mihnea Câmpeanu? Un tânăr de 32 de ani, tehnician/consilier rețea la Consiliul National al IMM-urilor din România.Este pasionat de filme, călătorii, drumeții pe munte, cosplay, însă marea pasiune, în prezent, este ciclismul.
”Am prins acest virus din martie 2016 când am făcut o vizită la târgul de biciclete de la Romexpo.
Atunci era o perioada mai urâțică pentru mine, de Crăciun în 2015 făcusem un accident cu mașină și acest fapt m-a determinat să folosesc mașină cât de puțin posibil (cel puțin în București). În martie 2016 m-a "târât" un prieten la târgul de biciclete de la Romexpo. Cochetam și eu cu ideea să-mi iau o bicicletă, întrucât nu mai pedalasem de foarte mulți ani.
Dragoste la prima vedere a fost când am văzut bicicleta Pegas Cutezător, prima generație, abia lansată pe piață. Bicicleta este un cruiser, cu ghidon înalt și cu roti foarte groase. Nu am stat prea mult pe gânduri, am făcut rost de un card de cumpărături și în aproximativ 10 zile am cumpărat bicicleta”, a povestit Mihnea pentru Newsweek.
”La Potigrafu m-a oprit poliția”
Își propusese mai demult să facă această ”nebunie”. A ezitat o perioadă însă, într-o zi a decis că este momentul să facă asta. Nu a fost nepregătit. Știa ce are de făcut. Cu toate acestea, nu i-a fost ușor.
”Ture pe munte am mai făcut, însă destul de puține, pentru că nu sunt foarte experimentat pe teren (foarte) accidentat. Mai fusesem pe Vf. Omu cu bicicleta însă din Sinaia.
De data aceasta, am zis să plec chiar din București. Am plecat destul de târziu, totuși, la 7 dimineața. Pe la Potigrafu m-a oprit Poliția.
Când au auzit că vreau să ajung pe Vf. Omu până la asfințit, nu mi-au mai verificat nimic, mi-au urat succes și drum bun. Traseul a fost așa: București - Ploiești(pe DN1) - Campina - Sinaia - Cota 1000 - Cabana Piatra Arsă - Babele - Vf. Omu.
Am făcut o pauză la ieșirea din Ploiești (km65), la Sinaia înainte de urcarea spre cota 1000 (km 120) și la Piatra Arsă (km 145) unde am și mâncat ceva. Am ajuns pe Vf Omu la ora 18:30.
Acumulasem aproximativ 2800 m în 153 km (distanța din fata blocului meu până pe Vf Omu). Pentru mine a fost destul de dificil, în pofida faptului că am acumulat ceva antrenament anul acesta”, a povestit Mihnea.
Tânărul încerca să-și ridice moralul pe măsură ce oboseala se acumula, iar traseul devenea tot mai dificil.
Citește și: VIDEO Imagini de colecţie cu soarele şi zăpada viscolită, de pe vârful Omu, din Masivul Bucegi
”Porțiunea de off-road de la Piatra Arsă la Omu a fost cea mai grea, pentru că trebuia să mențin un ritm cât de cât ok, dar să și fiu foarte atent pe unde virez, să evit pietrele mari, gropile, șanțurile. Văzând că soarele se grăbea să se ascundă în spatele versanților, teama că nu voi ajunge pe lumină la cabană creștea.
Dorința de a abandona și de a mă întoarce avea din ce în ce mai mult sens. Însă în clipele acestea, e bine să o iei încet-încet "hai până la stanca aia", "hai până la marginea drumului", "ok, până la culmea aia și gata, mă întorc", "hai că dacă tot am ajuns aici, mai urc dealul ăsta și gata", "păi uite cabana, e fix acolo, acum urc până la cabană și de acolo mă descurc".
Și așa am ajuns la cabană. Mai era acolo un grup de oameni care se certau că au ajuns prea târziu și că îi va prinde noaptea pe drum. Nici faptul că la cabană nu mai exista niciun loc liber pentru cazare nu mă liniștea.
Nici afișul cu "zona frecventata de urși" de pe cabană. Nici soarele care se grăbea să apună. Am făcut câteva poze și m-am odihnit 5 minute, timp în care mă tot gândeam ce să fac.
Planul de acasă era puțin diferit de cel de pe teren (că întotdeauna) și ajunsesem pe Vf. Omu ceva mai târziu decât îmi propusesem inițial. Însă în cele din urmă am luat decizia (bună) de a pleca spre cabana Piatra Arsă, crezând că acolo sigur voi găsi cazare.
Iute am plecat de la Vf Omu, și imediat am fost foarte plăcut surprins de capacitățile de off-road ale bicicletei (cursiera gravel) pe porțiunile abrupte de coborâre. Acest lucru mi-a dat mare încredere și m-a ajutat să trec peste mica panică instalată. În cele din urmă am ajuns la cabana Piatra Arsă pe lumină, fară nicio problemă”, a mai povestit tânărul.
Coborârea a fost foarte grea mai ales că se apropia noaptea.
”Chiar am avut timp să fac și niste poze. Am mers destul de prudent și la coborâre, pentru că: 1. trebuia să am grijă să nu cumva să cad și să mă accidentez și 2. să am grijă și de bicicletă și să evit riscul unei pene de cauciuc (pentru că riscam să mă prindă noaptea). Nu am găsit cazare nici la Piatra Arsa, din nefericire, așa că am coborât Trans-Bucegii.
Pe drum m-a prins și seara. Am ajuns la Sinaia, unde mi-am găsit cazare. A doua zi, m-am întors la București, tot pe același drum. Singur am parcurs tot traseul, asta era și ideea”, a mai spus Mihnea Câmpeanu.
Cu ce s-a ales din această experiență? Mihnea spune că este tot mai încrezător în forțele proprii. Acum având mai multă încredere în el.
Cum și-a descoperit pasiunea pentru ciclism
Dragostea pentru biciclete a venit acum câțiva ani, după o experiență neplăcută. Un prieten i-a sugerat să încerce și astfel de activitate.
”Am prins acest virus din martie 2016 când am făcut o vizită la târgul de biciclete de la Romexpo. Atunci era o perioadă mai urâțică pentru mine, de Crăciun în 2015 făcusem un accident cu mașina și acest fapt m-a determinat să folosesc mașina cât de puțin posibil (cel puțin în București). În martie 2016 m-a "târât" un prieten la târgul de biciclete de la Romexpo.
Cochetam și eu cu ideea să-mi iau o bicicletă, întrucât nu mai pedalasem de foarte mulți ani. Dragoste la prima vedere a fost când am văzut bicicleta Pegas Cutezător, prima generație, abia lansată pe piață. Bicicleta este un cruiser, cu ghidon înalt și cu roți foarte groase. Nu am stat prea mult pe gânduri, am făcut rost de un card de cumpărături și în aproximativ 10 zile am cumpărat bicicleta.
De atunci, viața mea s-a schimbat total (în cel mai bun sens). Doream să pedalez cât mai mult posibil. Încet-încet am început să-mi cumpăr și alte biciclete (una MTB și una de trekking) pentru că Pegasul era totuși greu de pedalat la drum întins, din cauza geometriei bicicletei dar și a roților groase și a greutății ei”, a mai spus Mihnea.
Tânărul a ajuns să facă zeci de kilometri, apoi a depășea chiar și 100 km pe zi.
”Am început să pedalez 40-50-60 km într-o zi prin parcurile din București. Dar parca voiam și mai mult. Întâmplător, am descoperit că, în paralel cu mine, se apucase de ciclism un foarte bun prieten din liceu. Și împreună cu acesta am descoperit un grup de cicliști care organizează ture de cicloturism prin jurul Bucureștiului.
Așa am ajuns să fac ture care depășeau și 100 km. Eram foarte mândru de mine, însă nu a durat prea mult această mândrie...
Atunci am aflat că există brevetele de anduranță pe bicicletă, organizate de Adevărații VeloPrieteni. Și în perioada aceea se desfășură brevetul de 300 km (care trebuie făcut în maximum 20 ore). Am rămas șocat dar tot atunci mi-am dat seama că trebuie să fac și eu așa ceva. Așa că, anul următor, în 2017, am început serios antrenamentele.
După brevetele de 200 și 300 km am observat că bicicletele pe care le aveam nu mă prea ajutau, așa că în mai 2017 mi-am cumpărat prima mea cursiera, și astfel am reușit să termin cu brio brevetele de 400 și 600 km.
Mult mai multe ar fi de spus, însă cam asta ar fi povestea în mare a primelor mele ture de anduranță.
Pe parcursul anilor, numărul de biciclete s-a mărit, ajungând în prezent la 10. De asemenea, brevetele de anduranță s-au adunat și ele, în prezent, cea mai lunga tura făcută de mine adunând puțin peste 1000 km (făcută în 3 zile și 3 nopți)”, a mai spus tânărul.
Deși el a început să practice acest sport dintr-o întâmplare, să parcurgi un astfel de traseu nu este ușor.
”Categoric îți trebuie antrenament mult, rezistența, însă psihicul este factorul determinant. Cu un fizic mai slab dar psihic tare, te descurci, invers (cel puțin eu) nu.
Ca planuri de viitor - să continui brevetele de anduranță și să le finalizez printre primii. Vreau să fiu mai tare psihic și din ce în ce mai rapid. Sunt cicliști în România cu mult peste nivelul meu și provocarea mea acum este să mă apropii cât pot de mult de nivelul lor. Cumva, în călătoria mea în lumea ciclismului, încă nu sunt pe Vf. Omu.
Dar undeva aproape de platou, consider că sunt. Și e minunat să te uiți în spate, la culmile munților, în zare și să spui: wow, atât am mers eu pe bicicletă, nici nu se vede de unde am plecat”, a mai spus Mihnea.
