Gheorghe Dinică avea să ne părăsească în urmă cu 14 ani, pe 10 noiembrie 2009. Actorul avea 75 de ani. La 60 de ani își găsise liniștea alături de femeia pe care o iubea.
Newsweek România vă prezintă un autoprotret și un portret al actorului așa cum au fost scrise în revistele de specialitate.
Sursa Foto: AICI
Ce spune Dinică în revista Teatrul din 1964
Gh. Dinică: „Este o problemă de tradiţie. Noi trebuie să creăm în teatru tradiţia nouă a antrenamentului. Modul cel mai potrivit de organizare?
Antrenamentul să devină o formă permanentă de muncă, la care prezența actorului să fie urmărită aşa cum e urmărită prezența la repetiţii şi la spectacole, şi care să se desfășoare sub îndrumarea unor profesori de specialitate sau a unor regizori cu o cultură teatrală multilaterală”.
„Condiţia principală a formării unui actor de tip nou nu este, în definiţiile date, numai talentul, ci conştiinţa necesitătii şi voluptatea efortului superior. Mulți actori cunosc, datorită talentului şi distribuţiilor comode, plăcerea de a juca fără
efort”.
Un alt portret îi este făcut în 1987, în aceeași revistă Teatrul
„Un actor de o extraordinară popularitate, un om cu o înzestrare neobişnuită, cu o fantastică putere de muncă și cu o dragoste de oameni cum rar întâlneşti.
Îi iubeşte pe acei oameni care sunt oameni. Este singurul criteriu după care îi diferenţiazii. Inteligență ascuțită, conversație, plin de glume, cu întâmplări hazlii, auzite şi văzute, bun, sentimental, îndrăgostit până peste poate de meseria lui.
Talent nativ, cun viu simţ ele observației, înregistrează ideea de scăpărat și se întrupează spontan în materia fluidă a cuplelului, cuplet nervos, cu farmec”, scria autorul.
Dinică a fost băiat de cartier.
A jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăele l-a supranumit „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”.
A copilărit în plin război și tot atunci a descoperit cinematografia.
„Da, m-am născut într-o iarnă, în Giuleşti. Un cartier de periferie, cu o viaţă ca atare. Nu aveam costumaţie contra frigului. Purtam pantofi cu talpa de lemn. Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, crescut pe stradă şi, de prieteni, mai degrabă decât de familie. Ce imagini din copilărie îmi revin în minte? Imaginea bombardamentului din 4 aprilie.
Războiul n-am să-l uit niciodată. Am scăpat printr-o minune. Bomba a căzut peste casă şi eu eram în pivniţă; m-a scos afară suflul. În lumea debusolată de după război, în viaţa mea nedirijată de cineva, cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat a fost faptul că am descoperit cinematograful”, spunea într-un interviu.
A fost poștaș și a distribuit presa.
A intrat la Academia de Teatru abia din a treia încercare. A fost băiatul rău din filmele românești, cum îi spunea Mălăele. “Când intra pe platourile de filmare, toţi actorii rămâneau încremeniţi: actorii tineri, figuraţia, echipa tehnică, toţi devin inhibaţi de prezenţa lui Dinică”, declara Andrei Blaier.
S-a căsătorit la 60 de ani cu Gabriela Georgeta, despre care spunea: „Un rol foarte important îl are înţelegerea pe care o avem unul pentru celălalt, în afară de simpatiile reciproce fără de care nu ne-am fi adunat…
E o femeie care are o relaţie clară cu viaţa şi care a făcut ordine în dezordinea existenţei mele”.
Ea a povestit amuzată că l-a invitat la cină pe Gheorghe Dinică, scoasă din sărite de faptul că nimeni nu are curaj să îl supere pe marele actor.
Georgeta a stat o perioadă de timp în afara României, iar când s-a întors a deschis o sală de bingo. Managerul sălii nu venea la timp la sală pentru că se uita la filme cu Dinică. Cum Dinică părea că îi strică afacerea, Georgeta i-a spus subalternului său că vrea să îl întâlnească pe Dinică în persoană. Povestea de iubire am prezentat-o mai jos:
Citește și: După o viață boemă, Dinică găsește iubirea la 60 ani. Cine e femeia puternică din „umbra” actorului
Actorul a mai trăit doar 13 ani.
Prieten cu Marin Moraru
Marin Moraru și Gheorghe Dinică au copilărit în același cartier, Giulești.
„Gheorghe Dinică a fost de departe prietenul lui cel mai bun. Asta chiar dacă Marin al meu a legat cu multă lume amiciții deosebite. Dar în cazul lor a contat enorm faptul că au fost colegi de clasă și că se cunoșteau de la 16 ani. Gândiți-vă, aproape șase decenii petrecute împreună, și pe scenă și în film, dar și în viața de zi cu zi!”, afirmă Lucia Popescu Moraru pentru cancan.ro.
Citește și: Cum a ajuns Marin Moraru cel mai bun prieten al lui Gheorghe Dinică. „Lucrul ăsta îi lega”
Puțini sunt cei ce nu au rostit vreodată: „Sunt eu Lăscărică, nu trage domn Semaca”. El a apărut în primul film polițist românesc autentic. Criticii spun că filmul are la bază un fals. Comisarul Moldovan, personajul central al filmului, era departe de a fi un justițiar.
Citește și: Cum a ajuns Dinică să zică „Nu trage dom' Semaca, sunt eu Lăscărică”, cea mai bună replică de film
