O nouă formă de stocare a energiei electrice. Lichidul folosit e atât de dens, încât face betonul să plutească
O nouă formă de stocare a energiei electrice ar putea revoluționa acest domeniu. O mică centrală electrică din Devon, Anglia, folosește un lichid atât de dens încât poate face betonul să plutească - și ar putea schimba modul în care stocăm energia curată.
Pe un deal din Devon, Anglia, se află o mică centrală electrică ce funcționează la capacitate maximă folosind un lichid atât de dens, încât poate face să plutească un bloc de beton.
Potrivit companiei RheEnergise, britanico-canadiană care derulează proiectul, această centrală de 500 de kilowați a început să funcționeze la putere maximă pe 27 ianuarie 2026 și și-a menținut de atunci acest nivel.
De ce este atât de important? Pentru că această tehnologie ar putea face posibilă stocarea hidroenergetică prin pompaj în locuri unde nu există munți înalți sau rezervoare de mari dimensiuni.
Fluidul folosit de centrala electrică este de 2,5 ori mai dens decât apa
RheEnergise folosește un fluid de 2,5 ori mai dens decât apa, ceea ce îi permite să obțină rezultate similare pe dealuri mai joase, utilizând aproximativ 40% din dimensiunea unei instalații obișnuite.
Rezultatele proiectului-pilot arată că sistemul funcționează, însă acesta trebuie încă testat în cadrul unor proiecte de dimensiuni mai mari.
Sistemul se numește High-Density Hydro, iar fluidul utilizat este cunoscut sub denumirea de R-19, potrivit ecoticias.com.
IEEE Spectrum îl descrie drept un amestec pe bază de minerale, care conține aproximativ 80% particule solide. Stephen Crosher, directorul general al RheEnergise, spune că acesta „arată ca laptele cu ciocolată”.
Totuși, fluidul nu are întotdeauna aceeași consistență. Atunci când stă pe loc, este gros și are aspectul unei paste, însă când începe să circule printr-o conductă, devine mai fluid și curge mai mult ca apa.
Acest comportament poartă numele de subțiere la forfecare (shear thinning) și reprezintă un tip de comportament non-newtonian.
RheEnergise mai afirmă că, în cazul unei eventuale scurgeri, particulele minerale nu s-ar dizolva în apă, ci s-ar depune și s-ar usca.
Acest lucru nu înseamnă însă că proiectele mai mari nu vor trebui să respecte măsuri stricte pentru prevenirea unor posibile dezastre naturale.
Instalația din Cornwood se află în apropiere de Dartmoor, într-o zonă în care compania Sibelco extrage caolin — argila albă folosită la chiuvete, toalete și plăci ceramice.
Centrala are trei conducte din fibră de sticlă în care este depozitat R-19. Fiecare conductă are aproximativ 61 de metri lungime și peste 2,4 metri lățime și poate conține aproximativ 1,3 milioane de litri de fluid, la circa 79 de metri deasupra rezervorului inferior.
În subteran se află un rezervor mare din beton, care servește drept rezervor inferior. Tamas Bertenyi, directorul tehnic al companiei, l-a descris drept „aproape o piscină foarte mare”.
Cele două rezervoare sunt conectate printr-o conductă de oțel. Pompa, sistemele de control și o turbină special proiectată se află în centrala propriu-zisă.
Turbinele hidroenergetice standard nu ar funcționa în acest caz, deoarece sunt proiectate pentru apă.
Citește și: De ce nu sunt deșerturile pline de panouri solare? Riscurile neașteptate ale energiei din deșert
Densitatea schimbă însă complet posibilitățile amplasamentului. O instalație hidroenergetică convențională cu pompare are nevoie de o diferență de nivel de aproximativ 500 de metri pentru a funcționa corespunzător, în timp ce, potrivit New Civil Engineer, noua tehnologie poate realiza acest lucru la aproximativ 200 de metri.
Datorită acestui fapt, pot fi utilizate amplasamente aflate la altitudini mai mici și mai aproape de zonele urbane, ceea ce le-ar permite să fie mai aproape de locurile unde există cererea de energie.
Sistemul High-Density Hydro de la Cornwood deplasează fluidul dens R-19 între un rezervor superior și unul inferior printr-o conductă subterană, folosind panta dealului pentru a stoca și apoi a elibera energia electrică.
Cornwood este o instalație relativ mică. Proiectul a beneficiat de 8,25 milioane de lire sterline din partea Regatului Unit prin programul Net Zero Innovation Portfolio, iar activitățile de cercetare și dezvoltare ale companiei au fost sprijinite cu alte 2,15 milioane de lire sterline.
Scopul nu a fost să redefinească rețeaua electrică a țării de pe o zi pe alta, ci să se verifice dacă turbina special proiectată, compoziția chimică, conductele și sistemele de control funcționează așa cum era prevăzut în condiții reale de exploatare.
Conform estimărilor companiei, într-un an întreg, producția centralei ar putea furniza energie pentru aproximativ 400 de locuințe, pe tot parcursul anului.
În prezent, însă, energia produsă rămâne la fața locului. În încercarea de a reduce emisiile generate de producția de caolin, Sibelco folosește o parte din energia stocată în perioadele de vârf ale cererii.
Citește și: Cât ar costa un gard la casă făcut din panouri fotovoltaice? Facturile la curent vor intra la apă
Potrivit RheEnergise, proiectele pe care le are în vedere compania vor produce între 10 și 100 de megawați, cu o capacitate de stocare cuprinsă între 6 și 20 de ore.
Asta înseamnă că varianta mai conservatoare ar avea o putere de 20 de ori mai mare decât cea a centralei de la Cornwood, iar cea mai mare ar fi de 200 de ori mai puternică.
Primele amplasamente ar urma să utilizeze între două și patru turbine de câte 5 megawați.
Proiecte sunt dezvoltate în Regatul Unit, Spania, Polonia, Italia și America de Nord, iar compania prevede punerea în funcțiune a primului său sistem complet comercial până la sfârșitul anului 2028.
