sâmbătă 03 octombrie
EUR 5.3447 USD 4.7519
Abonează-te
Newsweek România

Escrocherie cu o aplicație de parcare. Nu deschide linkul trimis prin SMS. Rămâi fără bani

Data publicării: 03.10.2026 • 16:45
Escrocherie - Foto: DNSC
Escrocherie - Foto: DNSC

O nouă tentativă de fraudă circulă prin SMS în numele TPARK. Victimele sunt avertizate că au o sumă restantă pentru parcare și riscă penalități dacă nu plătesc rapid. Linkul din mesaj duce însă către un site fals, unde le sunt cerute inclusiv datele cardului.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi campanii de mesaje frauduloase transmise în numele TPARK.

Atacatorii încearcă să-i convingă pe șoferi că au o sumă neachitată pentru parcare și că trebuie să o achite rapid pentru a evita penalitățile.

Escrocherie cu o aplicație de parcare. Nu deschide linkul trimis prin SMS. Rămâi fără bani

Mesajul primit prin SMS conține un link prin care utilizatorului i se promite posibilitatea de a verifica și achita presupusa datorie. Linkul nu duce însă către domeniul oficial TPARK, avertizează specialiștii.

După accesarea linkului, victima ajunge pe o pagină care imită identitatea vizuală TPARK. Sunt folosite logo-ul și elemente grafice asemănătoare celor legitime pentru ca site-ul să pară autentic.

Utilizatorului îi este cerut mai întâi numărul de înmatriculare al mașinii, sub pretextul verificării presupusei amenzi sau sume restante pentru parcare.

Citește și: Atenție, șoferi! Escrocherie prin SMS, privind plata taxei de parcare, în numele TPARK. Ce trebuie să faceți

Ulterior, acesta este direcționat către procesul fraudulos de plată, unde îi pot fi solicitate informațiile bancare.

DNSC atrage atenția că expresii precum „sumă neachitată”, „penalități” și solicitarea efectuării rapide a plății sunt folosite intenționat pentru a crea panică și pentru a determina victima să acționeze înainte de a verifica mesajul.

Ce trebuie să faci dacă primești un asemenea SMS

Specialiștii recomandă să nu fie accesate linkurile primite prin SMS pentru plata unor presupuse amenzi sau datorii.

Serviciile TPARK trebuie accesate numai prin canalele oficiale, prin introducerea manuală a adresei în browser sau prin intermediul aplicației oficiale.

Utilizatorii nu trebuie să introducă date personale, informații despre mașină sau datele cardului pe pagini accesate prin mesaje nesolicitate.

Citește și: Escrocherie în numele BNR cu apeluri false. Trei suspecți au fost prinși în flagrant în București

Cei care și-au introdus deja datele bancare pe un asemenea site trebuie să contacteze imediat banca pentru blocarea instrumentului de plată și verificarea eventualelor tranzacții neautorizate.

Tentativele de fraudă pot fi raportate către DNSC prin platforma PNRISC sau la numărul 1911.

Potrivit Directoratului Național de Securitate Cibernetică, lista site-urilor frauduloase identificate este actualizată constant, iar extensia de browser pusă la dispoziție de instituție poate bloca automat accesarea domeniilor incluse pe lista neagră.

Mai multe articole din secțiunea Tehnologie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră