Comuna Ciugud, cunoscută pentru faptul că a atras cele mai multe fonduri europene în exercițiul financiar 2007 - 2013, este un promotor al conceptului „smart village“ în România.
Comuna a implementat deja numeroase soluții inovatoare pentru a fi mai aproape de cetățean, pentru îmbunătățirea calități vieții, pentru reducerea costurilor administrative sau pentru protejarea mediului înconjurător.
Ciugudul este astfel prima comună care are automate de plată pentru taxe și impozite locale, astfel încât cetățeni să nu mai fie nevoiți să meargă la ghișeul primăriei.
De asemenea, administrația locală a implementat în ultimi ani un sistem inteligent pentru iluminatul public și își asigură o parte din electricitatea necesară cu ajutorul unei microcentrale eoliene și a panourilor fotovoltaice.
Primăria Ciugud susține totodată și protejarea inteligentă a mediului înconjurător, astfel încât este în curs de implementare a unui proiect pentru montarea în comună a două stații de încărcare pentru autoturismele electrice.
„La Ciugud ne-am încăpățânat
să credem că școala poate
avea un viitor ți la sat”
Gheorghe Damian,
primarul comunei Ciugud
Inițiativa vine după ce în urmă cu un an primăria a achiziționat prin Programul Rabla Plus un autoturism electric pe care îl folosește, zilnic, în activitatea curentă.
„Smart village înseamnă o comunitate care se dezvoltă folosind inteligent resursele locale și tehnologia, dar își păstrează identitatea rurală.
Nu trebuie să ne speriem de tehnologie, ci să o folosim în beneficiul comunităților noastre.
O soluție inteligentă poate să ne ajute să reducem consumul, să creștem calitatea vieții sau a serviciilor publice oferite și, cel mai important, ne poate ajuta să protejăm mediul înconjurător“, spune Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.
Smart School – școala viitorului în mediul rural
La Ciugud, următorul pas este „școala inteligentă“, care se dorește un concept național menit să demonstreze că tehnologia poate fi soluția prin care educația în mediul rural se poate dezvolta și copiii pot fi atrași spre procesul de învățare folosind soluții inovatoare și inedite.
Într-o perioadă în care populația școlară migrează masiv spre oraș, trebuie implementate urgent măsuri pentru creșterea calității și atractivității învățământului la sat, deoarece dispariția școlii din mediul rural înseamnă automat reducerea accesului la educație pentru o importantă categorie de copii din aceste zone rurale, copii care provin din familii fără posibilități economice pentru a le susține educația în zonele urbane.
Școala inteligentă are scopul de a stimula educația, de a crește rezultate școlare ale elevilor, dar și de a reduce abandonul școlar.
Administrația locală din Ciugud implementează astfel în această perioadă un proiect prin care va realiza prima școală „smart“ din mediul rural din România.
În cadrul acesteia copiii vor beneficia de mijloace inteligente educaționale precum manuale digitale, table interactive, bibliotecă virtuală, catalog electronic sau o platformă prin care profesorii, elevii și părinții pot interacționa.
De asemenea, iluminatul în școală este inteligent, reglându-se în funcție de lumina de afară pentru a proteja ochii copiilor, sau ventilația se reglează în funcție de condițiile din clasă (cantitatea de dioxid de carbon, temperatură etc.).
O soluție inovatoare este oferită copiilor care, din motive medicale, lipsesc de la cursuri, aceștia putând să asiste la ore conectându-se de acasă la un sistem audio video.
De asemenea, elevii din Ciugud nu vor mai fi obligați să care un ghiozdan plin cu cărți la școală, ci vor primi o tabletă pe care vor fi încărcate în formă digitală toate manualele și cărțile de care au nevoie în procesul educațional.
„Smart School“ înseamnă o școală inteligentă care pregătește viitorii cetățeni inteligenți ai comunității, dar și dovada că se poate face învățământ de calitate și în mediul rural.
„La Ciugud ne-am încăpățânat să credem că școala poate avea un viitor și la sat, că nu trebuie să fugim cu toții la oraș pentru a primi o educație aleasă și că putem crește mari în comunitățile noastre de «la țară».
Mă bucură faptul că numeroși oameni au crezut în ideea noastră și au visat alături de noi, iar, în final, am primit și o finanțare în cadrul competiției «Țara lui Andrei» promovată de OMV Petrom.
Suntem astfel în perioada în care construim prima școală inteligentă din mediul rural, o școală care va pregăti viitorii cetățeni inteligenți ai comunității noastre.
Viitorul înseamnă să învățăm să folosim tehnologia pentru a aduce copiii spre educație“, mai spune Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.
Ciugud este o comună din județul Alba, așezată pe malul Mureșului, în apropierea municipiului Alba Iulia. Comuna are șase sate și o populație de aproximativ 3.200 de locuitori, în creștere de la un an la altul.