Durata izolării și a carantinei se reduce de la 14 la 10 zile în România, a anunțat miercuri ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.
Pfizer a declarat că pilula sa pentru tratarea Covid-19 s-a dovedit a fi foarte eficientă în prevenirea îmbolnăvirilor grave în rândul persoanelor cu risc.
Tinerele care au fost vaccinate împotriva virusului papiloma uman (HPV) în adolescenţă au avut un risc cu până la 87% mai mic de a dezvolta cancer de col uterin legat de acest virus, potrivit unui studiu de lungă durată desfășurat în Marea Brtianie.
Calitatea aerului este afectată și de parcul auto învechit, dar și de creșterea emisiilor CO2. Ministrul interimar al Mediului, Tanczos Barna, a discutat cu primarii marilor orașe, cele vizate de procedura de infrigement declanșată cu peste 10 ani în urmă de Comisia Europeană.
Germania va reduce cu 42,7% suprataxa pe energie percepută consumatorilor pentru sprijinirea energiei regenerabile, pentru a ajuta gospodăriile să facă faţă creşterii preţurilor la energie, au anunţat vineri operatorii de reţea, transmite Reuters.