CNSP a revizuit în scădere cu 1,4 puncte procentuale, la 2,9% estimarea de creştere a economiei româneşti pentru acest an, de la 4,3%, notează Agerpres. Războiul din Ucraina a determinat o înrăutăţire a indicatorilor comerciali în contextul dependenţei ridicate de gazul rusesc.
Comisia Europeană a dat publicităţii un nou set de previziuni privind creşterea economică în zona euro şi Uniunea Europeană, în ambele cazuri prognozele de creştere pentru acest an fiind revizuite în jos, după un început de an mai slab decât se aştepta.
Creșterea economică este de așteptat să încetinească în mod considerabil în 2022, până la un nivel de „doar” 3,7% din PIB, după ce, în 2021, perioada de redresare foarte rapidă din prima parte a anului a fost urmată, în a doua jumătate, de o pierdere de ritm, potrivit UBB.
O masă de aer rece va cuprinde țara săptămâna viitoare, astfel că temperaturile vor scădea semnificativ, iar nopțile vor fi foarte reci.
În Capitală, vremea rămâne relativ rece pe 1 Decembrie, chiar dacă temperatura aerului mai creşte uşor şi maximele vor fi de 9 - 10 grade Celsius.