Am putea să ajungem şi mai repede pe planeta Marte. NASA şi Pentagonul se ocupă de asta, acum

DE Alexandru Pop | Actualizat: 25.01.2023 - 09:31
Am putea să ajungem şi mai repede pe planeta Marte. NASA şi Pentagonul se ocupă de asta, acum - Foto: Pancotti, Wikipedia
Am putea să ajungem şi mai repede pe planeta Marte. NASA şi Pentagonul se ocupă de asta, acum - Foto: Pancotti, Wikipedia

Statele Unite ale Americii intenţionează să testeze până în anul 2027 un motor de navă spaţială alimentat prin fisiune nucleară. Este parte a unui efort pe termen lung al NASA, de a găsi metode mai eficiente de a trimite astronauţi pe Marte, în viitor.

SHARE

Şeful agenţiei spaţiale americane, Bill Nelson, a declarat că a încheiat un parteneriat cu agenţia de cercetare a armatei americane, DARPA, pentru "a dezvolta o tehnologie avansată de propulsie termică nucleară”, astfel încât acest motor să poată fi lansat până în 2027.

"Cu ajutorul acestei tehnologii, astronauţii ar putea călători spre şi dinspre spaţiul cosmic mai repede ca niciodată -  o capacitate majoră pentru a pregăti misiunile cu echipaj uman pe Marte", a declarat Nelson, citat într-un comunicat al NASA.

Potrivit NASA, o rachetă nucleară termică ar putea fi de trei până la patru ori mai eficientă decât rachetele alimentate în mod convenţional şi ar reduce timpul de călătorie, un element cheie pentru a ajunge pe planeta roşie.

Proiectul este menit să dezvolte un sistem de propulsie de pionierat pentru călătoriile spaţiale, mult diferit de sistemele chimice predominante de la începutul erei moderne a rachetelor, în urmă cu aproape un secol.

Citeşte şi: Telescopul James Webb al NASA a descoperit o planetă la doar 41 ani lumină. E similară cu Terra

"Utilizarea unei rachete nucleare termice permite un timp de tranzit mai rapid, reducând riscurile pentru astronauţi", arată NASA.

Într-o rachetă nucleară termică, un reactor de fisiune nucleară produce temperaturi foarte ridicate. Această căldură este transferată unui combustibil lichid, transformat în gaz şi - ca într-o rachetă convenţională - este expulzat printr-o duză pentru a asigura propulsia.

"DARPA şi NASA au o lungă istorie de colaborări de succes", a declarat directoarea agenţiei de cercetare militară, Stefanie Tompkins, menţionând ca exemplu racheta Saturn V, care a trimis misiunile Apollo pe Lună.

Citeşte şi: Un satelit al NASA ieşit din uz se întoarce pe Pământ, după 38 de ani de peregrinări spaţiale

DARPA, agenţia ştiinţifică a armatei americane, este responsabilă pentru multe inovaţii ale secolului XX, inclusiv internetul.

Dezvoltarea acestui nou tip de lansator "va fi crucială pentru a transporta mai rapid şi mai eficient materiale pe Lună şi, în cele din urmă, oameni pe Marte", a adăugat ea.

NASA a efectuat teste cu o rachetă nucleară în urmă cu mai bine de 50 de ani, dar proiectul a fost oprit din cauza reducerilor bugetare şi a tensiunilor din timpul Războiului Rece.

Citeşte şi: VIDEO Trei morți și un rănit după ce un autocar a lovit un autoturism pe DN17C, jud. Bistrița-Năsăud

NASA, care a testat cu succes anul trecut noua sa navă spaţială Artemis, de ultimă generaţie, ca o trambulină spre Lună şi apoi spre Marte, speră să trimită oameni pe planeta roşie cândva în anii 2030, ca parte a programului său "Moon to Mars".

Conform NASA, folosind tehnologia actuală, călătoria până la Marte ar dura aproximativ şapte luni. Deocamdată, inginerii nu ştiu cât de mult timp ar putea fi economisit cu ajutorul tehnologiei nucleare, dar Bill Nelson, administratorul Nasa, a declarat că aceasta ar permite navelor spaţiale şi oamenilor să călătorească în spaţiul cosmic cu o viteză record.

Misiunea Artemis 2 a NASa, care va trimite oameni în jurul Lunii pentru prima dată în mai bine de jumătate de secol, este programată pentru 2024. Misiunea ulterioară, Artemis 3, care ar putea veni anul următor, va aduce astronauţi, inclusiv prima femeie, pe suprafaţa Lunii pentru prima dată din 1972.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te