VIDEO Trei morți și un rănit după ce un autocar a lovit un autoturism pe DN17C, jud. Bistrița-Năsăud

Un autocar cu zeci de pasageri şi un autoturism au fost implicate într-un accident, pe DN 17C, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Autorităţile au declanşat Planul roşu de intervenţie.
”În urma evaluării medicale, au fost identificate 4 victime (ocupanți din auto), dintre care 3 persoane decedate și 1 persoană care a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar care nu necesită transport la spital.
Pasagerii din autocar nu au suferit vătămări și își vor continua deplasarea cu un alt mijloc de transport către Sighetu Marmației.
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat”, anunță ISU.
Citește și: Drogat, fără permis, cu numere false, a fugit din benzinărie, a amputat piciorul unui om și a fugit
Potrivit martorilor, șoferul autoturismului ar fi pierdut controlul asupra mașinii a izbit autocarul și apoi a ieșit în afra carosabilului.
Potrivit ISU Bistriţa-Năsăud, două echipaje de descarcerare, trei ambulanţe SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud intervin în localitatea Telciu, la un accident rutier produs între un autocar şi un autoturism, pe DN 17C.
”În autocar se aflau aproximativ 35-40 de persoane care, din datele avute până în prezent, nu au nevoie de îngrijiri medicale”, a transmis sursa citată.