duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Răzvan Lucescu, „regele” Salonicului. Niciun antrenor nu a făcut ce a realizat românul la PAOK

Data publicării: 20.05.2024 • 11:14 Data actualizării: 20.05.2024 • 11:37
Răzvan Lucescu, „regele” Salonicului. Niciun antrenor nu a făcut ce a realizat românul la PAOK - Foto: X/viking4
Răzvan Lucescu, „regele” Salonicului. Niciun antrenor nu a făcut ce a realizat românul la PAOK - Foto: X/viking4

Răzvan Lucescu poate fi încoronat „regele” Salonicului la fotbal. Niciun antrenor din istorie nu a făcut ce a realizat românul la PAOK. A câștigat campionatul Greciei în 2019, a plecat, s-a întors după câțiva ani și, în 2024, a luat iar titlul cu PAOK.

Antrenorul român Răzvan Lucescu a cucerit al doilea titlul de campion al Greciei la fotbal cu PAOK Salonic, după victoria cu 2-1, pe terenul concitadinei Aris Salonic, reuşită duminică seara, în ultima etapă din play-off.

Răzvan Lucescu, „regele” Salonicului. Niciun antrenor nu a făcut ce a realizat românul la PAOK

PAOK s-a impus cu emoţii, deși a jucat ultima parte a meciului în zece oameni, în urma eliminării fundaşului Gianni Michailidis (min. 78).

PAOK a deschis scorul prin spaniolul Brandon Thomas (30), Aris a egalat prin alt spaniol, Loren Moron (47), iar victoria oaspeţilor a fost adusă de brazilianul Taison (62).

Citește și: VIDEO Presa spaniolă, la picioarele lui Ianis Hagi. Ce isprăvi a făcut în meciul cu Real Madrid

PAOK a rămas în zece din minutul 78, când Michailidis a primit al doilea galben şi a fost eliminat, dar elevii lui Răzvan Lucescu au rezistat.

De remarcat că Aris o învinsese pe PAOK în ambele meciuri directe din acest an cu 2-1 (acasă) şi 1-0 (deplasare).

În clasamentul final, PAOK s-a clasat pe primul loc, cu 80 de puncte, urmată de campioana din sezonul trecut, AEK Atena, cu 78 de puncte, Olympiakos Pireu, cu 74 puncte, Panathinaikos, 72 puncte, Aris Salonic, 55 puncte, Lamia, 35 puncte.

Citește și: Regulă nouă la EURO 2024. Arbitri vor putea vorbi doar cu 2 jucători desemnați în timpul meciului

Răzvan Lucescu a obţinut al doilea său titlu cu PAOK, după cel din 2019. El a mai câştigat cu echipa din Salonic şi două Cupe ale Greciei (2018, 2019), terminând de două ori pe locul secund (2018, 2022) şi disputând alte două finale de cupă (2022, 2023).

Mai multe articole din secțiunea Sport

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră