"Hulk din Iran" a putut rosti doar câteva cuvinte, după ce a fost umilit la primul său meci de box. El le-a cerut scuze iranienilor, însă presa din țara natală nu l-a iertat. Iranienii anunță că vor lua măsuri: îi vor interzice lui Sajad Gharibi să mai reprezinte țara în competiții.
"Impostorul Hulk în loc de Hulk din Iran", au titrat jurnaliștii de la Tehran Times. "Sajad Gharibi a arătat că-i lipsesc cu desăvârșire calitățile de boxer: a rezistat mai puțin de două minute în fața Djumanov Almat Bakytovich, cunoscut sub numele de 'Kazakh Titan'. A înfuriat poporul iranian cu prestația sa slabă.
Citește și: Ministrul Economiei: S-a discutat despre reducerea voluntară cu 15% a consumului de gaze
Poporul iranian crede că Gharibi a făcut de râs o țară întreagă cu presația jenantă de duminică și că nu ar trebui să i se permită să mai participe la evenimente internaționale în care să reprezinte Iranul.", continuă sursa citată.
Zabihollah Poorshab, care a câștigat 3 medalii de aur la Campionatele Mondiale de Karate, spune că Gharibi nu ar trebui să reprezinte Iranul în competiții.
Citește și: VIDEO Era băută și LIVE pe Net când a pierdut controlul volanului. A filmat decesul propriei surori
"Nu a fost o luptă, a fost un show. Ar trebui să evităm să vorbim despre astfel de personaje, atât timp cât Iran are mari personalități la toate nivelurile. Cred că vrea doar să-și facă reclamă, iar poporul iranian nu ar trebui să-l mai urmărească pe social media.
Nu știu cum i s-a permis să participe la aceste evnimente. Nu merită să reprezinte Iranul în aceste competiții.", a afirmat Poorshab, pentru Tehran Times.