VIDEO CFR Cluj a trecut ca trenul de Rapid București. 1-0, în play-off-ul Superligii
CFR Cluj a trecut ca trenul de Rapid București în play-off-ul Superligii. Kosovarul Meriton Korenica a înscris în minutul 77, după ce portarul Marian Aioani a respins un șut al lui Lorenzo Biliboc.
CFR Cluj a învins-o pe Rapid București cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'', într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Superligii de fotbal.
Citește și: Mircea Lucescu a anunțat lotul României pentru barajul Cupei Mondiale 2026
CFR Cluj a trecut ca trenul de Rapid București. 1-0, în play-off-ul Superligii
Unicul gol al partidei a fost reușit de kosovarul Meriton Korenica (77), după ce portarul Marian Aioani a respins șutul lui Lorenzo Biliboc.
CFR Cluj a mai avut ocazii de gol prin Korenica (16, 25), dar Aioani a respins de fiecare dată. Karlo Muhar a trimis în bară (17), iar un minut mai târziu a reluat cu capul pe lângă poartă. Korenica a mai avut o ocazie în repriza secundă (50), dar a trimis peste poartă din voleu de la 12 metri, informează Agerpres.
Rapid a fost aproape de gol prin Răzvan Onea, care a șutat de la circa 25 de metri (22), dar portarul Mihai Popa a respins de la vinclu.
Olimpiu Moruțan a nimerit bara în repriza secundă (58).
Lovitura de start a fost dată de Adrian Anca, fost atacant al echipei din Gruia.
Cele două echipe s-au întâlnit în principala competiție internă de 53 de ori, de 19 ori s-au impus clujenii, de 21 de ori au câștigat giuleștenii, iar alte 13 partide s-au terminat la egalitate, potrivit site-ului LPF.
Palmaresul cu CFR gazdă este de 27 de jocuri, 13 victorii CFR, 8 remize și 6 succese Rapid.
În sezonul regulat, meciul de la București s-a încheiat nedecis, 1-1, iar CFR a câștigat la Cluj-Napoca (3-0).