Sportivii români de pretutindeni conectați prin RePatriot și Federația Română de Atletism

DE Alexandru Pop | 01.11.2019 - 08:44

Primul protocol de cooperare pentru sprijinirea sportivilor români depretutindeni a fost semnat astăzi de Federația Română de Atletism și Romanian Business Leaders - RePatriot.

SHARE

Cele două organizații vor susține proiecte de interes comun având ca obiectiv general o conectare mai bună a sportivilor români de pretutindeni cu România.
RePatriot Sport este o inițiativă care oferă posibilitatea tinerilor atleți, născuți în familii de români din străinătate, de a concura sub culorile drapelului României. Românii de peste hotare vor fi sprijiniți în vederea întăririlor legăturilor cu România, promovând rezultatele remarcabile și încurajând întoarcerea lor acasă.
“Este un semn de normalitate și sper ca din ce în ce mai mulți atleți români de valoare să concureze sub drapelul țării. Sportul este cel mai bun ambasador al oricărei țări, iar România are nevoie de sportivi talentați care să îi spună povestea în lume. Proiectele noastre nu se vor opri însă aici și vom merge mai departe cu noi posibilități de colaborare care să ajute la creșterea coeziunii românilor din diaspora și la menținerea unor legături puternice cu România“, a declarat FlorinFlorea-PreședinteleFederației
Române de Atletism.
Promotorii acestei acțiuni își doresc să prezinte românilor de pretutindeni oferte de muncă în România, în domeniul sportiv, să organizeze tabere pentru copiii românilor de pretutindeni cu rol de selecție pentru viitorii atleți de performanță, să sprijine pe cei ce revin acasă ca antreprenori în domeniul sportiv, să ajute și să încurajeze redobândirii cetățeniei pentru atleții de origine română pentru a fi incluși în loturile naționale.

Alături de multe alte acțiuni cele două organizații vor încuraja o participare mai mare a românilor de pretutindeni la competițiile sportive naționale și internaționale.
“Prin organizarea de competiții și evenimente sportive în domeniul atletismului destinate publicului larg, cu accent pe participarea românilor din diaspora vom oferi un nou motiv românilor de a se întâlni și a petrece împreună cu familia și prietenii timp de calitate și de a păstra și întări legăturile. Vom sprijini selecția și pregătirea atleților de origine română care provin din afara României, dacă există posibilitatea includerii acestora în cluburi sportive și loturile naționale de atletism, în vederea unei mai bune reprezentări a României la Jocurile Balcanice, Europene, Mondiale și chiar Olimpice”, spune Marius Bostan - antreprenor și inițiator RePatriot.

Federația Română de Atletism - FRA va oferi câteva locuri de muncă în cadrul organizației, românilor din Diaspora, precum și 10 locuri la cursul de formare de arbitri în atletism, care să le ofere șansa să poată arbitra competiții de nivel național și internațional. Companiile românilor din străinătate vor avea posibilitatea să se promoveze atât la competițiile din România, cât și ca susținători ai loturilor naționale de atletism ale României participante la competițiile naționale și internaționale.

“În primul rând mă bucur foarte tare că între Federația Română de Atletism și RePatriot se pun astăzi bazele unei colaborări de durată. Federația Română de Atletism reprezintă sportul românesc în întreaga lume, iar RePatriot reprezintă sufletul românilor din întreaga lume. M-aș fi bucurat să beneficiez de o oportunitate similară în domeniul meu de activitate în timpul cât am studiat în străinătate”, declarat Laura Pazari, Director de Marketing al FRA, revenită în România după o activitate de 7 ani în Italia.
Prin crearea de fan cluburi ale echipelor naționale de atletism ale României, la care pot adera românii stabiliți temporar sau definitiv în străinătate se va sprijini susținerea sportivilor români și impulsionarea performanței în atletism.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te