Simona Halep spune că s-a recuperat după accidentarea la gleznă

DE Edi Neagu | 05.08.2021 - 10:42
Simona Halep revine în turneul de tenis profesionist. FOTO: Facebook
Simona Halep revine în turneul de tenis profesionist. FOTO: Facebook

Sportiva va participa la turneul de tenis de la Montreal, după ce a fost nevoită să renunțe la Roland Garros, Wimbledon și Olimpiadă.

SHARE

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 10 mondial, a declarat, joi dimineaţa, înaintea plecării spre Canada, acolo unde va participa la turneul de la Montreal, că este recuperată după ruptura musculară, precizând că ultima perioadă, în care a fost nevoită să se retragă de la Roland Garros, Wimbledon şi Jocurile Olimpice, a fost cea mai grea din cariera sa.

"Orice este posibil la o astfel de accidentare. Eu nu am mai trecut prin aşa ceva, prin ruptură musculară. Medicii mi-au spus că sunt recuperată, eu mă simt recuperată, dar la un meci oficial e diferit. Aşa că o să văd când voi ajunge acolo (n.r. - Canada). A fost cea mai grea perioadă din cariera mea pentru că a fost o accidentare destul de gravă, nu mă mai întâlnisem cu aşa ceva. Dar am luat pozitivul şi m-am bucurat că am stat acasă", a afirmat Halep pe Aeroportul Henri Coandă.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Sute de români, angajați de armatorul petrolierului atacat de Iran. Deputat AUR, ex-angajat

"Sunt mult mai bine acum, m-am odihnit din punct de vedere mental. Dar şi fizic sunt bine, nu am avut dureri cât timp m-am antrenat. Acum sper să fiu aptă să şi joc turneele. Eu acolo îmi propun să fiu sănătoasă şi să joc cât mai multe meciuri se poate. Îmi e dor de teren, îmi e dor de competiţie, ştiu că va fi foarte greu la început, dar nu îmi e teamă. O să merg cu încredere şi o să văd ce pot să fac. Timpul petrecut acasă a fost foarte frumos. Mereu e plăcut acasă şi greu de plecat. Dar sunt motivată pentru ceea ce urmează, sunt cu mintea acolo", a adăugat Halep.

CITEȘTE ȘI: Borcea, în „tabără” la Olimp, cu șase din cei nouă copii ai săi. Valentina: Toţi copiii au părul lui

Turneul de la Montreal, primul la care va participa Simona Halep după trei luni, este programat între 9 şi 15 august.

Pe 12 mai, Simona Halep (29 ani) a fost nevoită să abandoneze din cauza unei accidentări în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 cu germanca Angelique Kerber, după 57 de minute de joc. Diagnosticată cu ruptură musculară la gambă, Halep nu a putut participa la turneele de Mare Şlem de la Roland Garros şi Wimbledon şi nici la Jocurile Olimpice de la Tokyo, relatează Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te