Legendă a raliului Dakar încă din 2000, pilotul sătmărean va avea și rolul de ambasador în cea de a 45-a ediție a celei mai dificile competiții de anduranță din motorsport. Mani Gyenes îi va ghida pe debutanții de la categoria Original by Motul (cea mai dură din raliu, fără asistență tehnică), alături de spaniolul Joan Pedrero Garcia și de francezul Benjamin Melot.
„Am pornit către Arabia Saudită cu același obiectiv ca și în 2022: să fiu în top 30. Anul trecut au fost o serie de probleme tehnice și ruptura din cadru, care m-a făcut să pierd foarte mult timp, așa că pregătirile pentru ediția 2023 au început destul de devreme. Motocicleta a fost pregătită extrem de amănunțit, are un cadru nou.
Cea de a 4-a ediție din Arabia Saudită va fi una mai lungă, cu mai multe zile de concurs, și una în care trebuie să îți dozezi foarte bine puterile, pentru că sunt 15 zile de cursă.
Prima parte va fi mai periculoasă pentru că avem multă piatră, va fi mult praf și asta va face imposibile depășirile. Este un avantaj că avem etapa-maraton, cea în care nu avem acces la pneuri și piese de schimb, în Empty Quarter, pentru că șansele să strici motorul în nisip sunt mai mici.
Cât privește rolul de ambasador, în cadrul categoriei Original By Motul, acesta îmi dă prilejul să îi ajut pe debutanți, bazându-mă pe experiența acumulată de-a lungul celor 12 Dakar-uri. Mare parte din activitate se va desfășura în zilele premergătoare startului de pe 31 decembrie și apoi în ziua de odihnă.
Cu un pas mai aproape de al 13-lea start, în competiția care pentru mine a devenit un mod de viață, țin să le mulțumesc tuturor partenerilor și familiei pentru sprijin! Celor care mă urmăresc vreau să le transmit că apuc să mă uit peste mesaje și este extraordinar să vezi că din ce în ce mai mulți oameni sunt intersați de Raliul Dakar și de ce înseamnă anduranță în deșert”, a declarat Mani Gyenes.
Retrospectivă Dakar 2022
Dakar 2023, a 4-a ediție din Arabia Saudită
Cea de a patra ediție a Raliului Dakar, organizată în Arabia Saudită, va debuta în ultima zi a anului cu un prolog de 11 km în apropierea bivuacului stabilit pe malul Mării Roșii.
Pe 1 ianuarie 2023, se va concura într-o buclă de 603 km, cu punctul de start și finiș în apropierea orașului Yanbu. După speciala care va oferi un pic din toate - având de la piste nisipoase și până la zone cu piatră și dune -, va urma, pe 2 ianuarie, etapa către AlUla, drumul către Golful Arabiei, începând cu o incursiune în nordul Arabiei Saudite.
Până pe 9 ianuarie, când vor avea binemeritata zi de pauză, concurenții ediției 2023, vor fi străbătut 5.332 de kilometri din totalul de 8.549 de kilometri, câți măsoară cea mai dificilă ediție organizată până acum în Peninsula Arabă.
Prima săptămână de cursă va fi una cu foarte multă piatră, se va merge prin multe canioane, vor fi zone extrem de rapide, în care viteza va fi indicată de trei cifre, dar vor fi și secțiuni cu adevărați munți de nisip, sau zone cu dune mici și iarba cămilei.
După pauza din Riyadh, traseul este dominat de nisip și zile întregi cuvintele de ordine vor fi nisip și dune. Se va concura patru zile în zona numită Empty Quarter, sau Rub al Khali în arabă, una dintre cele mai puțin locuite zone din lume, un loc în care Dakar-ul va întâlni nisip de toate culorile, iar piloții își vor pune în aplicare abilitățile de a surfa dunele.
După părăsirea acestei zone renumită pentru duritatea și frumusețea ei, caravana va ajunge în Dammam, oraș situat în Golful Arabiei și cunoscut ca fiind capitala provinciei de Est a Arabiei Sudite, regiune foarte bogată în petrol.
După 4.706 km de probă specială și 3.843 km de legătură, cei mai vechi concurenți din Dakar își vor aminti de finișurile din Africa.
Asemenea celui din Senegal, podiumul de sosire din 15 ianuarie va fi pe malul apei și proba specială va fi una pe plajă.