Pentru cine se construiește marele stadion din Ghencea dacă CSA Steaua joacă tot în liga a IV-a

DE Mihai Duță | Actualizat: 03.06.2019 - 19:18
Gigi becali se prgătește să intre pe noul stadion din Ghencea
Gigi becali se prgătește să intre pe noul stadion din Ghencea

Echipa Ministerului Apărării a pierdut barajul cu FC Carmen cu toate că a avut la dispoziție peste 600.000 de euro în ultimii doi ani. Între timp, pe terenul statului se ridică un stadion de 30.500 locuri.

SHARE

Jucătorii pregătiți de Marius Lăcătuș au fost singurii din liga a IV-a care au avut statut de profesioniști, iar acum vor juca pentru al treilea an consecutiv în același eșalon. În momentul în care a fost resuscitată această echipă, planul era ca anul acesta să urmeze o promovare în liga secundă.

Într-o situație asemănătoare s-a aflat și echipa Rapid, însă giuleștenii au reușit să urce pas cu pas, iar pentru sezonul următor obiectivul este promovarea în primul eșalon. În ogllindă, nou stadion Giulești va avea o capacitate de 14.000 de locuri.

Muzeu CSA Steaua

În momentul de față, lucrările sunt mai avansate la stadionul din Ghencea care va avea inclusiv un muzeu al CSA Steaua. Construcția costă circa 60 de milioane de euro, bani asigurați de statul român prin Compania Națională de Investiții. Cele două stadioane trebuie să fie gata până anul viitor în iunie, astfel încât să poată găzdui antrenamentele echipelor care vor juca pe Arena Națională cele patru meciuri ale Euro 2020 care se vor disputa la București.

La finalul meciului pierdut de CSA Steaua în fața echipei FC Carmen cu 0-1, suporterii steliști au intrat furioși pe teren și au provocat scene inimaginabile pentru o arenă sportivă. Jucătorii au fost agresați și puși să-și dea jos tricourile. CSA Steaua a fost finanțată în principal firma de pariuri GO!Bet, Ministerul Apărării Naționale, Primăria Sectorului 5 , dar și de Asociația Suporterilor care a cumpărat abonamente în valoare de circa 50.000 de euro.

Stadion UEFA pentru Gigi

Așadar, anul viitor, în Ghencea va fi gata un stadion acreditat UEFA, cu 30.500 de locuri, iar CSA Steaua ar putea, cel mult, să promoveze în liga a III-a, deși se anunță o concurență serioasă din partea celor de la Progresul, o altă formație cu prestigiu care are un proiect serios. Cel mai probabil, de acest teren va beneficia Gigi Becali care ar putea readuce „acasă” FCSB, în loc să joace pe Arena Națională ca până acum. De altfel, această variantă a fost luată în calcul și de comandantul CSA Steaua : "După ce se va construi stadionul, se va analiza orice cerere de la o echipă de fotbal. Poate fi Craiova, Rapid sau FCSB. Se va verifica disponibilitatea arenei, în funcție și de meciurile echipei noastre de fotbal și a oportunității”. Acum este foarte clar că programul de matineu al CSA Steaua nu-l poate încurca pe cel al echipelor din prima ligă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te