Vedeta înotului american Katie Ledecky, de nouă ori campioană olimpică, şi-a îmbunătăţit recordul mondial la 800 m liber, înotând, sâmbătă, la Fort Lauderdale, în 8 minute, 4 secunde, 12 sutimi, faţă de 8 minute, 04 secunde, 79 sutimi, la Jocurile de la Rio din 2016.
Citește și: VIDEO Un Porsche 911 de 510 CP, cu cutie manuală, umilește orice mașină electrică pe Nurburgring
Nou record mondial la înot, 800 metri liber, stabilit de Katie Ledecky la 28 de ani: 8:04.12
Acesta este primul record mondial al lui Ledecky în bazin mare din 2018. Ea deţine, de asemenea, marca de referinţă pentru 1.500 m liber (15:20.48 în 2018).
Aflată în formă maximă, americanca a avut o săptămână excepţională la Pro Swim Series, cu al 2-lea cel mai bun timp din istorie la 1.500 m mixt miercuri, apoi al 7-lea cel mai bun timp la 400 m liber joi, relatează News.ro.
Proba de 800 m este distanţa preferată a lui Ledecky, pe care a câştigat ultimele patru titluri olimpice, începând cu Londra în 2012, când avea doar 15 ani, continuând apoi la Rio în 2016, Tokyo în 2021 şi Paris vara trecută.
Citește și: VIDEO Cum arată Miss Franța 2025! A doborât recordul de vârstă, poate fi mama concurentei de pe doi
Compatrioata sa Gretchen Walsh şi-a îmbunătăţit de două ori recordul mondial la 100 m fluture.
Dimineaţa, vicecampioana olimpică a înotat 55 sec 09 în manşă, stabilind un nou record, înainte de a depăşi cu mult acest timp în finala de după-amiază, în 54 sec 60, în faţa campioanei olimpice Torri Huske.
Walsh a revenit apoi pentru a câştiga proba de 50 m liber (24.33).
Caeleb Dressel a ocupat locul 5 în finala masculină, în 22 sec 21, imediat după învingătorul sârb Andrej Barna (21.83).