Miruna Iordache (15 ani) a intrat pentru prima dată în sala de gimnastică pe când avea 9 ani, destul de târziu pentru acest sport. Până atunci mai făcuse și ceva înot, dar antrenamentele costau destul de mult și părinții nu și-au mai permis să o ducă la bazin.
„Era foarte bună și la înot, dar din păcate nu am putut să o susținem pentru că am avut ceva probleme în acea perioadă. Am văzut că făcea tot felul de exerciții în joacă și avea, la fel ca și acum, foarte multă energie. Soțul s-a gândit să o ducă la gimnastică artistică la Steaua. Avea nouă ani și ni s-a spus că este prea mare. Însă antrenorul de acolo a văzut că are niște calități și s-a oferit să vorbească la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS), cu antrenoarea de gimnastică aerobică de acolo. Așa am ajuns la doamna Mariana Mezei care a testat-o și ea pe Miruna, apoi i-a spus: «De mâine vii aici la antrenament!». Am dus-o a doua zi, a treia zi n-am mai dus-o. Când am mers din nou, m-a întrebat antrenoarea de ce nu am mai venit. Păi când trebuie să venim? «Păi în fiecare zi». Și am mers în fiecare zi. După o lună au trecut-o la performanță. În februarie am dus-o și în septembrie a luat medalie de aur la Iași. A avut și noroc, a fost orientată acolo unde trebuia“, povestește Maria Anton, mama
gimnastei.
Am întrebat-o pe Miruna dacă-și amintește cum a fost la început. „Înainte să merg la gimnastică mai fusesem la înot și la dans. Eram bună și la înot și la dans, dar nu am fost foarte atrasă. La înot trebuia să și concurez, dar când am auzit, am zis că renunț. Din cauza emoțiilor.
Apoi, prima zi la gimnastică a fost la artistică. Au spus că sunt prea mare și m-au trimis la aerobică. Acolo m-au testat, adică m-au pus să fac niște exerciții. Lucruri simple: sfoara, răsturnare...“, mi-a răspuns Miruna. Doar că lucrurile care ei i se par atât de simple sunt, de fapt, foarte grele pentru cei mai mulți dintre noi.
Colecție impresionantă de medalii și trofee
Emoții are însă și acum, la fiecare concurs, dar numai până în momentul în care intră pe scenă. S-a obișnuit cu competițiile. „Primul concurs l-am câștigat la trei luni după ce am început să mă antrenez. Am luat primul loc cu echipa, nu singură. Eram destul de mică, la categoria 9-11 ani. La categoria 12-14 ani am fost campioană națională la individual feminin, la trio și la grup, am avut mai multe probe. Anul acesta, primul de juniorat, la 15-18 ani, am reușit să iau la grup locul 2 , la echipă la fel, și la aerobic dance locul 2 la concursurile importante“, spune Miruna.
Mi-a explicat apoi că, la gimastică aerobică, sunt mai multe probe: individual, duo, trio, grup cinci, aerobic dance 6 sau 8 persoane.
Nu mă văd făcând altceva. Îmi doresc să ajung campioană mondială“
Miruna Iordache
Miruna are, la 15 ani, un braț de medalii la toate categoriile la care a participat în diverse concursuri naționale și internaționale. Din septembrie anul trecut a făcut și vârsta (14 ani) pentru a putea fi componentă a lotului național.
„În Slovacia am luat locurile unu, doi și trei. În Maroc locurile doi și doi și în Portugalia locurile doi și trei. Am fost mereu pe podium. Anul acesta, la Gimnaziada din Maroc am concurat pe echipe cu toate țările, s-au adunat puncte la toate probele la care am participat, iar la final am ieșit pe locul doi“, povestește micuța gimnastă.
Performanță, dar și școală
Se antrenează 3-4 ore în fiecare zi, mai puțin duminica. Când va începe liceul programul e clar: școală, antrenament, acasă. Desigur, mai merge și în cantonamente de pregătire. Și-a făcut mereu timp și pentru școală. Tocmai a intrat la liceul pe care și-l dorea. „A fost ușor la română, mai greu la matematică“, spune zâmbind Miruna. Acesta este și unul dintre cele mai importante lucruri din viața ei. Cel de-al doilea este faptul că face parte din lotul național de juniori. În ultimii ani a fost susținută financiar de Fundația fotbalistului Ciprian Marica.
Antrenoarea model
Modelul Mirunei este chiar antrenoarea ei, și nu doar pentru rezultatele pe care le-a obținut ca sportivă. „E o persoană minunată. Ține mult la mine și la fel și eu, este ca o mamă pentru mine. Sportul m-a ajutat să o descopăr“, spune cu emoție Miruna.
Gimnasta cred că, pentru un sportiv de performanță, cele mai importante lucruri sunt munca, ambiția și tăria de a se lupta cu sine însuși pentru a se autodepăși.
Altfel, iubește marea și îi plac întâlnirile cu prietenii. Când are timp, merge în parc, la film, la cumpărături. Se întâlnește des cu colegele de echipă și se distrează de minune împreună. Ca mai tuturor sportivilor de performanță, îi plac filmele de acțiune.
După ce își va încheia cariera sportivă, Miruna vrea să urmeze Academia de Poliție și să-și deschidă propria sală de fitness.
Poveste de viață
Ce nu am apucat să vă spun despre această sportivă de excepție este partea peste care ea a trecut deja. Miruna a fost abandonată de familia biologică la naștere.
A fost preluată de Direcția pentru Protecția Copilului Sector 6 din București. De la 6 ani este în grija soților Anton, cei care o iubesc și o susțin în tot ceea ce face. Cei cărora Miruna le spune din suflet părinți.
„Cu părinții mă înțeleg foarte bine, mă ajută, mă sfătuiesc atunci când am nevoie. Ei au hotărât să mă ducă la gimnastică și în continuare mă încurajează. Părinții și antrenorii m-au ajutat cel mai mult în viață“, spune Miruna.
