Marius Şumudică şi Florin Prunea au oprit negocierile cu Mititelu, pentru FCU Craiova

Marius Șumudică (52 de ani) nu va fi antrenorul echipei FCU Craiova 1948. Iar Florin Prunea (55 de ani) a oferit prima explicaţie publică, după ce negocierile cu familia Mititelu pentru preluarea postului de președinte la FCU Craiova, nu s-au putut finaliza.
Deși sâmbătă seară atingerea unui acord părea iminentă și inclusiv Marius Șumudică a anunțat că i-au fost respectate toate solicitările, duminică a apărut o răsturnare de situație!
Marius Şumudică şi Florin Prunea au oprit negocierile
”E un club care mi-a oferit toate condițiile. Am vorbit cu Adiță, patronul. Mi-a oferit toate condițiile de care am avut nevoie. Mai mult, o să vorbesc pe teren” - Marius Șumudică, conform DigiSport.
Adrian Mititelu i-a trimis draftul de contract lui Marius Șumudică, antrenorul l-a analizat și a fost de acord cu aproape toate solicitările patronului clubului.
Au existat, însă, neînțelegeri în ceea ce privește clauza de reziliere a contractului și prima de instalare pe care urma să o primească Marius Șumudică. Antrenorul a solicitat modificări în acest sens, dar Adrian Mititelu nu a fost de acord.
Citeşte şi: Anamaria Prodan, prima reacție după revenirea lui Reghe la Craiova: „E ultimul drum”
În acest moment, după cea mai recentă rundă de negocieri, șansele ca Marius Șumudică să ajungă la U Craiova 1948 sunt minime.
:i Florin Prunea părea că va ajunge în conducerea echipei oltene, însă cele două părți nu au ajuns la un numitor comun.
Fostul mare portar al „naționalei” a declarat nu s-a înțeles cu Adrian Mititelu, din cauza unei singure clauze, fără să o dezvăluie. Prunea a subliniat însă că negocierile nu au căzut pentru că Marius Șumudică nu a mai ajuns pe banca lui FCU Craiova.
Citeşte şi: U Craiova 1948, a lui Adrian Mititelu, are alt nume, după pierderea palmaresului Craiova Maxima
„Am zis de aseară că până nu se semnează nu e nimeni sigur de nimic. Nu a avut legătură cu Șumudică, nu am fost la pachet. Marius a negociat contractul lui cu Mititelu, eu mi-am negociat separat.
Nu am fost legați. Mi-ar fi plăcut să lucrez cu Șumi. Când am fost întrebat de Mititelu despre el, am spus «da» din prima. Eu am vrut să mă duc, dar e vorba de o clauză contractuală, în rest era totul pefect. Oamenii au fost corecți, am discutat cu Adrian Mititelu și băiatul lui.
A fost o singură clauză la care ne-am împotmolit. Am vorbit azi cu Adiță Mititelu și din păcate nu s-a legat. Le doresc baftă multă, telefonul meu rămâne deschis", a declarat Prunea, conform gsp.ro.