"Elveția s-a prăbușit împotriva României", titraază prestigiosul cotidian de sport francez L'Equipe.
L'Equipe laudă Naţionala României, presa maghiară, elogioasă
Deşi conducea cu 2-0, în minutul 89, Elveția a primit două goluri, jucând împotriva României, la Lucerna. Echipa naţională a Elveţiei rămâne totuși în fruntea Grupei I de calificare la Euro 2024, scrie L'Equipe.
"Totul mergea foarte bine însă în seara de luni, pe Swissporarena din Lucerna. Tânărul atacant Zeki Amdouni (22 de ani), care strălucește sub culorile lui FC Basel, a marcat de două ori și a concretizat dominația echipei sale, care a condus cu 2-0 în cea mai mare parte a meciului.
Citeşte şi: Gică Popescu, după Elveția - România, 2-2, în minutul 92: „Am arătat ca o echipă foarte mică”
Dar, chiar la finalul meciului, pe teren intrase și Valentin Mihăilă, cu dubla sa reuşită, care i-a permis României să egaleze Elveția (2-2). Nationala Elveţiei, care putea decola în fruntea Grupei I de calificare la Euro 2024, mai păstrează un avans de două puncte față de adversarul său, România.
Liniștiţi mai bine de o oră, elvețienii și-au putut desfășura jocul. În patru pase, Ruben Vargas a fost găsit pe partea stângă a suprafeței adverse. Atacantul central Reki Amdouni, contracarat cu un genunchi de Cristian Manea, a înscris, în minutul 28.
Apoi Xherdan Shaqiri (31 de ani, acum la Chicago Fire, în Major League Soccer), a semnat un gol sublim. Cu piciorul său stâng din exterior, de la mijlocul terenului, a centrat superb şi Amdouni a înscris subtil, în minutul 41, printre picioarele portarului Horațiu Moldovan.
Moruţan - Mihăilă, cei doi participanți la ispravă
În timp ce meciul părea să se încheie aşa, Olimpiu Morutan, intrat în minutul 58, a servit o centrare transversală magnifică de 30 de metri, pentru un alt intrat, Mihăilă (intrat în minutul 57. Şi a fost gol, în minutul 87.
Pe o contră, același duet Moruţan-Mihăilă a repetat isprava, în minutul 90, cufundând Swissporarena într-o liniște totală. O revenire total neașteptată", scrie cotidianul francez.
Citeşte şi: Edi Iordănescu îi răspunde lui Gică Popescu, după atacul acestuia. "Întreg respectul meu!"
Şi cotidianul magiar Nemzeti Sport are cuvinte de laudă pentru Naţionala României.
"Elveția a lăsat să-i scape din mână victoria în fața României. Țara din Alpi părea să fi tranșat confruntarea cu vecinii din est la începutul primei reprize, Zeki Amdouni înscriind pentru 2-0 înainte de pauză, iar echipa gazdă a continuat să domine și partea secundă.
Șutul-bombă al lui Valentin Mihăilă
Apoi a venit pierderea neașteptată a victoriei: în minutul 89, jucătorii elvețieni s-au aflat în fața porții românești, apoi au pierdut mingea în interiorul suprafeței de pedeapsă, iar Valentin Mihăilă a finalizat contraatacul oaspeților, cu un gol", scriu jurnaliştii maghiari.