O ieșeancă a uimit lumea șahului după ce a reușit să devină campioană europeană la vârsta de 9 ani. Maria Anistoroaei a realizat o performanță extraordinară.
În perioada 5-15 septembrie s-a desfășurat Campionatul European de Șah pentru Juniori la Mamaia. La competiție au participat 928 de șahiști între 5 și 18 ani, din 46 de țări din Europa.
România a avut 170 de reprezentați și a obținut două medalii de aur și una de argint. Printre medaliați se află și ieșeanca Maria Anistoroaei, obținând aurul european la doar 9 ani, scrie bzi.ro
La doar 9 ani, Maria a uimit pe toată lumea care a participat la Campionatul European de la Mamaia.
La doar 9 ani, o româncă a uimit lumea șahului din Europa. Maria este din Iași și deja scrie istorie
Având în vedere că la Campionatul Național și Campionatul European pentru școlari a obținut doar locul patru, nimeni nu se gândea că va avea să termine pe prima poziție la această competiție.
Totuși, văzând cum punctele se adunau după fiecare partidă, susținătorii au început să se gândească la titlu.
„După Campionatul Mondial, Campionatul European este a doua competiție de șah ca importanță. Au participat 46 de țări din Europa, aproximativ 930 de copii.
Până la urmă, este cea mai mare competiție de șah pentru juniori din Europa. Este un campionat extrem de dificil, pentru că, în fiecare zi, Maria a jucat contra unei campioane naționale din altă țară.
Meritul Mariei este și mai mare, având în vedere că a participat la categoria de vârstă de 9-10 ani, ea având doar 9 ani, în timp ce majoritatea adversarelor aveau deja 10 ani.
Citește și: Șahistul român care la 20 de ani a devenit oficial Mare Maestru Internațional: „Suntem mândri”
Noi am văzut că are o formă foarte bună și am fost chiar impresionați de primele partide. De la început a avut niște partide excelente.
Înainte de competiție am avut un cantonament în Iași, unde am încercat să-i organizez din punct de vedere teoretic și emoțional.
La vârsta lor, uneori, jocul poate fi haotic, însă Maria a dat dovadă de o maturitate ieșită din comun pentru vârsta ei”, povestește Valentin Ungureanu, antrenorul Mariei.
Maria se antrenează zeci de ore
Tânăra jucătoare de șah parcurge zeci de ore de antrenament la clubul CSM 2020 Iași.
Deși este foarte dificil pentru un copil, Maria a dat dovadă de maturitate și a înțeles toate indicațiile oferite de antrenori. Sprijinul din partea familiei a cântărit enorm în ceea ce privește rezultatele obținute.
„În noiembrie se fac doi ani de când a venit prima oară la sala de antrenament.
Trebuie să recunosc că a fost o surpriză pentru mine, însă familia ei a fost foarte importantă, în special mama ei, deși mi-a trimis mai multe mesaje decât era necesar, dar înțeleg emoțiile.
Citește și: Test de inteligență. Dă șah-mat din două mutări! Sunt puțini care reușesc să facă acest lucru
Maria este foarte ascultătoare, țin minte anul trecut, în Antalya, la Campionatul European nu am fost cu ea, dar lucram pe Zoom, eu îi dădeam variantele, iar ea le rezolva fără probleme, mă uitam de parcă jucam eu, găsea cele mai potrivite soluții. Este un fenomen, ea înțelege mișcările, nu doar le reproduce.
Ea se antrenează, în mod normal, de două ori pe săptămână, în total 4 ore, plus antrenamentele centralizate undeva la 9 ore, însă, înaintea unei competiții, pregătirea este mai intensă.
Este mult pentru un copil, însă aici se face diferența, nu oricine este capabil de așa ceva, însă Maria poate să facă aceste lucruri. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de șahul ieșean.
Astfel, a fost posibil rezultatul acesta excepțional”, a mai precizat Valentin Ungureanu.