marți 16 decembrie
EUR 5.0920 USD 4.3312
Abonează-te
Newsweek România

FOTO Cine este cea mai bună jucătoare de tenis din circuitul WTA? Are 27 de ani și a câștigat 15.000.000 $

Data publicării: 16.12.2025 • 11:50
Arina Sabalenka - Foto: Profimedia Images
Arina Sabalenka - Foto: Profimedia Images

Asociația jucătoarelor profesioniste de tenis a desemnat cea mai bună jucătoare din circuitul profesionist de tenis (WTA) din 2025.

Belarusa Arina Sabalenka (27 de ani) a fost desemnată cea mai bună jucătoare din circuitul profesionist de tenis (WTA) pentru al doilea an la rând, după ce a petrecut întregul sezon pe prima poziție a clasamentului, a anunțat asociația jucătoarelor profesioniste, informează Agerpres, citând Reuters.

Citește și: Sorana Cîrstea a decis: „Ca totul în viaţă, şi asta trebuie să se termine”. Când se retrage din tenis?

Cine este cea mai bună jucătoare de tenis din circuitul WTA în 2025? Are 27 de ani

Sabalenka și-a apărat cu succes titlul la US Open în 2025 și a încheiat sezonul cu cele mai multe victorii și titluri, jucând nouă finale.

Belarusa a fost finalistă la Australian Open și Roland Garros, iar la Wimbledon a atins semifinalele.

Sabalenka a câștigat patru trofee și a avut în total 63 de victorii în 2025.

După ce și-a asigurat primul loc în lume la final de an, pentru al doilea sezon consecutiv, Sabalenka a stabilit și un record anual de premii câștigate din tenis în circuit, cu 15.008.519 dolari, a precizat WTA.

Citește și: Clasamentul WTA: Cine sunt cele mai bine clasate jucătoare de tenis din România? Două sunt în TOP 100

Alte jucătoare de tenis premiate în 2025

Amanda Anisimova a fost votată jucătoarea cu cel mai mare progres (Most Improved Player), dar a fost nominalizată și la titlul de Jucătoarea Anului.

Americanca a jucat cinci finale în 2025, câștigând primele sale titluri WTA 1.000 la Doha și Beijing, dar a disputat și primele sale finale de Mare Șlem, la Wimbledon și US Open.

Anisimova a intrat în top 10 mondial în iulie și s-a calificat în premieră la Turneul Campioanelor (WTA Finals) pentru prima oară în carieră, încheind anul pe locul al patrulea în clasamentul WTA.

Jucătoarea cehă Katerina Siniakova și americanca Taylor Townsend au fost desemnată cea mai bună pereche de dublu a anului, după ce au câștigat titlul la Australian Open, iar apoi au jucat finala la US Open.

Fosta campioană olimpică Belinda Bencic s-a ales cu premiul pentru revenirea anului (Comeback Player of the Year), după ce a devenit mamă în aprilie 2024 și a reușit o serie de rezultate notabile la revenire, inclusiv una împotriva kazahei Elena Rîbakina, câștigând turneul Abu Dhabi Open.

Canadianca Victoria Mboko (19 ani) a fost desemnată Revelația sezonului (Newcomer of the Season) după ce a urcat pe locul 18 în lume și a câștigat primul său titlu WTA 1.000 din carieră, acasă, la Montreal.

Mai multe articole din secțiunea Sport
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră