"Simt că lumea mea se prăbuşeşte. Şi sunt foarte speriat”, a spus fostul jucător cu 75 de selecţii, dintre care 33 în calitate de căpitan.
El a fost diagnosticat în decembrie de medici care i-au spus că această demenţă precoce este probabil legată de encefalopatia traumatică cronică (CTE), o boală neurodegenerativă cauzată de lovituri repetate la cap.
Specialiştii consultaţi i-au recunoscut chiar că se numără printre cele mai grave cazuri pe care le-au văzut.
"Am trăit 15 ani din viaţa mea ca super-erou, dar nu sunt unul. Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul. Sunt produsul unui mediu în care totul se învârte în jurul a fi funcţional şi eficient. Nu mai sunt capabil să performez aşa cum ar trebui”, a spus el.
"Tot ce îmi doresc este să duc o viaţă fericită şi normală. Dar acest lucru mi-a fost luat şi nu pot face nimic. Nu pot să mă antrenez mai tare, nu pot încerca să păcălesc arbitrul, nu cunosc regulile acestui joc”, a continuat jucătorul a crezut iniţial că este în depresie.
Citește și: Ucrainenii au doborât o dronă rusească Orlan-10 deasupra regiunii Dnipropetrovsk
"Partenera şi familia mea au observat schimbări la mine. Am fost diagnosticat cu depresie, dar am început să realizez că unele dintre funcţiile mele intelectuale erau proaste”, cum ar fi pierderea memoriei pe termen scurt, dificultăţi de a găsi cuvinte sau schimbări de dispoziţie.
El a povestit cum, în ciuda pozelor cu el cu copiii lui la munte în Ţara Galilor, nu îşi aminteşte că i-a dus acolo.
Neurologul care l-a consultat nu a fost foarte optimist când i-a explicat că funcţiile sale vor continua probabil să scadă în acelaşi ritm ca în ultimii 5 ani.
"Este ca şi cum ai merge cu capul înainte şi cu ochii închişi către o situaţie catastrofală”, a mai spus el.