România a obţinut două medalii de bronz, sâmbătă, la Openul European de judo de la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina), prin două sportive de origine cubaneză, Amanda Zuaznabar-Torres şi Thalia Castellano Narino.
Citește și: Prima medaliată olimpică și mondială la gimnastică a României a murit
Două sportive cubaneze au luat 2 medalii de bronz la judo pentru România la Openul European
La cat. 63 kg, Amanda Zuaznabar-Torres a fost învinsă în sferturi de Laura Vazquez Fernandez (Spania), dar a continuat în recalificări, unde a trecut de Kamila Badurova (Rusia), iar în meciul pentru bronz a dispus de maghiara Brigitta Varga.
Thalia Castellano Narino a învins-o în sferturile cat. +78 kg pe bosniaca Lana Bjelica, dar a pierdut semifinala cu croata Tina Radic, câştigând bronzul după un meci cu românca Daria Tudorache.
Tudorache a pierdut în sferturi în faţa bosniacei Sara Maric, iar Paula Paştiu a fost întrecută în aceeaşi fază de slovena Urska Torkar.
În recalificări, Tudorache a dispus de Paştiu, dar apoi a fost învinsă în meciul pentru bronz, relatează Agerpres.
Citește și: Elevii români, 4 medalii la Olimpiada Internațională de Informatică. România e pe locul 8 în lume
La cat. 70 kg, românca Maidelines Gorguet-Veranes s-a impus în sferturi în faţa irlandezei Rachael Hawkes, dar a a pierdut semifinala cu sârboaica Jovana Cakarevic şi apoi şi meciul pentru bronz cu belgianca Maxine Heyns, clasându-se pe cinci.
Andrei Anghel a fost învins în sferturile cat. 60 kg de slovenul David Starkel, iar apoi a pierdut şi în recalificări, în faţa sârbului Rastko Andjelovic.
La cat. 73 kg, Lucian Borş Dumitrescu l-a învins în optimi pe bosniacul Darko Topalovic, însă a pierdut sfertul de finală cu irlandezul Joshua Green. Borş Dumitrescu a continuat în recalificări, cu o victorie în faţa slovenului Goran Kelava, dar a pierdut meciul pentru bronz cu kosovarul Dardan Cena, încheind pe cinci. La aceeaşi categorie, Ioan Dziţac s-a clasat pe şapte, după ce l-a învins în optimi pe olandezul Ivo Verhorstert, a pierdut sfertul de finală cu spaniolul Diego Fernandez Campillo, iar apoi şi în recalificări, în faţa maghiarului Botond Szeredas.
România participă la competiţie cu 15 judoka, 10 la masculin şi 5 la feminin.
La competiţie s-au aliniat 161 de judoka din 23 de ţări, 104 la masculin şi 57 la feminin.