David Popovici, confesiune după dublul aur de la Paris: Merg la psiholog, e vital să vorbești cu cineva
Campionul olimpic și european rupe tăcerea despre presiunea psihologică din spatele medaliilor de aur obținute la Paris. Înotătorul român subliniază importanța crucială a terapiei și a suportului mental pentru a rezista la cel mai înalt nivel.
Campionul român a vorbit pentru TVR Sport și despre importanța psihologului în viața sa și despre „liniștea” pe care o consideră una dintre superputerile sale.
După emoțiile puternice de la Paris, David Popovici spune că începe treptat să se relaxeze și să revină la starea obișnuită.
David Popovici, confesiune după dublul aur de la Paris: Merg la psiholog, e vital să vorbești cu cineva
El consideră că, la nivelul performanței de top, pregătirea fizică nu este suficientă: diferența se face în plan mental, iar capacitatea de a-ți păstra liniștea și echilibrul poate deveni un adevărat avantaj.
Pentru el, faptul că este împăcat cu sine și reușește să-și păstreze calmul reprezintă una dintre principalele sale „superputeri”, conform Mediafax.
Citeşte şi: European Aquatics l-a premiat pe David Popovici cu trofeul acordat celui mai bun înotător din Europa în 2025
„Acum, dacă a trecut o noapte, m-am liniștit un pic, sunt mai calm și parcă îmi dau voie din ce în ce să mă relaxez un pic, să mă detensionez. Îmi revin un pic la setările de om normal. (…)
Într-o anumită măsură, oricine poate să vină la bazin în cazul nostru, să înoate câte 15 km pe zi, să meargă la sală în aceeași zi și să o facă timp de luni sau ani de zile, în timp ce diferența asta de sutimi se face undeva în tărâmul ăsta al mentalului.
Citeşte şi: David Popovici învinge entuziasmant în finala de 200 m liber, la Campionatele Europene de la Paris
I-aș zice o liniște pe care dacă o ai, o poți folosi, te poate avantaja extraordinar de mult. Deci, liniștea pe care o am acum și faptul că sunt împăcat eu cu mine e una dintre, aș zice, superputerile mele acum”.