Campionatul Mondial: Anglia – SUA, 0-0. Dacă nu câștigă următorul meci, englezii pleacă acasă

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 26.11.2022 - 07:47
Luke Shaw (UK) și Weston McKennie (SUA) / Foto: Profimedia
Luke Shaw (UK) și Weston McKennie (SUA) / Foto: Profimedia

Anglia şi Statele Unite au terminat la egalitate, 0-0, vineri seara, pe Al Bayt Stadium din Al Khor, într-un meci din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar. Astfel, naţionala lui Gareth Southgate se va duela cu Ţara Galilor, pentru un bilet în optimi.

SHARE

Cele două formaţii şi-au împărţit punctele după un joc modest, cu puţine faze de poartă, în care cele jucătorii nu şi-au asumat riscuri prea mari.

Americanii, care veneau după 1-1 cu Ţara Galilor, au fost mai buni timp de o oră de joc şi au avut mai multe faze de poartă, mai ales în prima repriză.

După 6-2 cu Iranul, selecţionata ''Three Lions'' era mare favorită şi a avut prima ocazie a partidei, însă şutul lui Kane (10) a fost blocat de Zimmerman, relatează Agerpres.

Citește și: Mercedes bagă abonament de putere și viteză, BMW pentru scaune încălzite. Urmează taxa pe frâne?

Americanii au creat pericol prin Wright (10), însă acesta a trimis cu capul pe lângă poartă, McKennie a reluat peste ţintă la centrarea lui Weah (26), iar şutul lui Musah, deviat de Rice, a fost prins de Pickford (29).

Cea mai mare ocazie a echipei antrenate de Gregg Berhalter a fost semnată de Pulisic (33), atacantul echipei Chelsea ţintind bara din lateral stânga.

Până la pauză, americanii au mai creat faze de poartă prin Dest (41), al cărui şut a fost deviat în corner de Maguire, iar Pulisic a trimis pe lângă poartă cu capul (43).

Citește și: FOTO Femeia robot care îți îndeplinește toate dorințele. Are inteligență artificială și poate vorbi

Saka a reluat greşit (45) la centrarea lui Shaw, iar prima repriză s-a încheiat cu o ocazie mare a lui Mount, care a tras bine de la 16 metri, după o minge aşezată de Sterling (45+1), Turner a salvat golul.

Repriza secundă a fost mult mai săracă în faze de poartă, americanii având doar un şut mult peste poartă al lui McKennie (49), în timp ce reprezentativa Albionului s-a remarcat printr-un şut slab al lui Rashford (87), fără emoţii pentru Turner, încheind cu o ratare mare - o lovitură de cap a lui Kane (90+3), pe lângă poartă din 7-8 metri.

Echipele calificate în optimi din Grupa B se vor decide pe 29 noiembrie, când vor avea loc ultimele partide: Ţara Galilor - Anglia (Ahmad Bin Ali Stadium - Ar-Rayyan, 21:00) şi Iran - SUA (Al Thumama Stadium - Doha, 21:00).

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te