marți 07 iulie
EUR 5.2346 USD 4.5815
Abonează-te
Newsweek România

Rămâi fără permis de conducere în străinătate? Cât te costă și ce acte îți trebuie ca să-l recuperezi

Data publicării: 07.07.2026 • 16:53
Tânăr cuplu, în excursie în străinătate - Foto: Pexels/Vlada Karpovich
Tânăr cuplu, în excursie în străinătate - Foto: Pexels/Vlada Karpovich
Femeie frumoasă la volan - Pexels/Matheus Bertelli
Femeie frumoasă la volan - Pexels/Matheus Bertelli

Rămâi fără permisul de conducere, pe o autostradă din Austria, Grecia sau Italia, în plin sezon de vacanțe? Din păcate, o clipă de neatenție la volan, în afara țării, se transformă instantaneu într-un coșmar birocratic.

Regulile europene actualizate, aplicate în această vară, au asprit sancțiunile care apar, iar traseul recuperării documentului fizic este lung și sinuos.

Află din următorul ghid utilitar ce măsuri de urgență trebuie să iei pe loc, cum te întorci legal în țară și care sunt instituțiile și costurile care te așteaptă, la revenirea acasă.

Există câteva diferenţe foarte importante între legislaţia din România şi cea din alte state UE, pe care trebuie să le respecţi, altfel vei avea mari probleme, pe lângă cele generate de pierderea permisului.

Rămâi fără permis în străinătate? Cât costă? Ce acte trebuie ca să-l recuperezi?

Foarte important: Ce faci imediat după ce poliția străină îți reține permisul de conducere? În momentul în care agentul de poliție din statul membru UE îți reține permisul fizic, este obligat să-ți elibereze un proces-verbal de contravenție și o dovadă înlocuitoare.

Atenție la capcana de circulație: spre deosebire de România, în majoritatea statelor UE (precum Germania sau sora ei sud-estică, Austria), dovezile înlocuitoare nu îți dau dreptul să mai conduci, din acel moment.

Vei fi aşadar obligat să lași mașina pe mâna unui pasager cu permis valabil sau să chemi o platformă, care să-ţi aducă maşina în ţară. Dacă ești prins la volan, fapta devine infracțiune penală în statul respectiv.

Ce se întâmplă în diferite state UE? Unde ajunge documentul?

Conform directivelor europene privind schimbul transfrontalier de informații, autoritățile din statul unde ai comis fapta au dreptul să îți interzică să mai conduci pe teritoriul lor, dar nu au dreptul legal de a-ți anula definitiv dreptul de a conduce în România.

Unde se trimite permisul fizic? Poliția străină va trimite permisul tău fizic către ambasada sau consulatul României din țara respectivă. De acolo, prin poștă diplomatică, documentul este expediat în țară, la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Ulterior, la Serviciul Rutier care te are în evidență.

Cât durează trimiterea? Aceasta e marea problemă: poșta diplomatică se mișcă lent. Documentul tău va ajunge în România într-un termen cuprins între 30 și 90 de zile.

Cum procedezi până te întorci în țară și cum conduci acasă?

Imediat ce ai trecut granița înapoi în România, poți solicita dreptul de a conduce din nou, pe teritoriul național, fără să mai aștepți cele 3 luni, cât permisul tău fizic cunoaşte Europa.

Pentru a primi o dovadă cu drept de circulație valabilă în România, trebuie să te prezinți de urgență la Brigada Rutieră sau la Serviciul Rutier Județean de pe raza localității unde locuiești.

Citeşte şi: Veste proastă pentru șoferii români! Ai rămas fără permis în UE, nu mai poți conduce în niciun stat

Documentele necesare pentru dosarul de la Brigada Rutieră

- Cerere-tip pentru eliberarea dovezii înlocuitoare (se primește la ghișeu). 
- Actul de identitate (CI) în original și copie.
- Procesul-verbal de reținere primit de la poliția străină (în original).
- Traducerea legalizată în limba română a procesului-verbal străin. Fără această traducere oficială care să certifice motivul exact al suspendării, poliția română îți va respinge dosarul. motivul exact al suspendării, poliția română îți va respinge dosarul.

Cât te costă întreaga procedură și la ce instituții plătești?

Din punct de vedere legal, statul român, prin Brigada Rutieră sau DRPCIV, nu percepe nici o taxă de registru, pentru returnarea sau procesarea documentului sosit din străinătate. Totuși, portofelul tău va suferi din alte cauze:

Plata amenzii în statul străin (Obligatoriu): Multe state (în special Grecia și Italia) nu trimit permisul înapoi, în România, până când nu deții dovada achitării integrale a amenzii rutiere în conturile lor. Valorile pot varia de la 200 de euro la peste 1.500 de euro.

Traducerea autorizată: Serviciile unui traducător autorizat pentru procesul-verbal te vor costa între 80 și 150 de lei, în funcție de limba din care se face traducerea.

Citeşte şi: Permisul de conducere va fi suspendat, dacă nu-ţi plăteşti amenda în cel mult 90 de zile

De unde și când îți ridici în final permisul fizic?

După ce perioada de suspendare aplicată de statul străin a expirat și plicul diplomatic a sosit în țară, vei fi notificat să te prezinți pentru ridicare.

De unde îl iei? Permisul de conducere fizic se ridică personal, de la Serviciul Rutier (Poliția Rutieră) din județul în care ai domiciliul (sau de la Brigada Rutieră, dacă ești din București), nu de la DRPCIV/înmatriculări.

Când îl iei? În momentul în care suspendarea a expirat, te prezinți la ghișeu, cu actul de identitate și cu dovada înlocuitoare, primită anterior, în țară.

Dacă plicul diplomatic a întârziat peste măsură, dar perioada de suspendare legală a trecut, Poliția Rutieră îți poate elibera o adeverință de reținere, cu care poți merge la DRPCIV, să soliciți contra sumei de 89 de lei un duplicat nou al permisului.

Femeie frumoasă la volan - Pexels/Matheus Bertelli
Femeie frumoasă la volan - Pexels/Matheus Bertelli

Ocolirea regulilor sau ignorarea scrisorilor venite de la autoritățile europene nu mai reprezintă o opțiune. În lipsa unei reacții rapide și a depunerii actelor traduse acasă, riști să rămâi cu dreptul de conducere blocat în bazele de date europene luni bune după ce vacanța s-a terminat.

Care oricum, din motiv de bucurie, s-a transformat într-un vis urât.

Mai multe articole din secțiunea Social
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră