În ciuda măsurilor de austeritate, statul oferă sprijin persoanelor cu venituri mici.
Pensionarii cu pensii reduse și alte categorii vulnerabile vor primi vouchere în valoare de 50 de lei pe lună, care vor putea fi folosite pentru plata facturilor la energie electrică.
Pensionarii se pot înscrie de azi pentru un ajutor la pensie de 50 lei. Ce pași trebuie să facă?
Reamintim că, începând cu 1 iulie, piața de energie electrică este complet liberalizată, ceea ce va duce la o creștere semnificativă a costurilor pentru consumatori.
Platforma EPIDS pentru voucherele pentru energie a fost finalizată și este funcțională de astăzi, scrie Digi24.
Citește și: Decizie cu impact uriaș pentru pensiile contributive și militare. „Plata pensiei se suspendă”
Cine ia banii?
Sprijinul va fi acordat pentru perioada 1 iulie 2025 - 31 martie 2026, adică timp de 9 luni. Așadar, pensionarii cu pensii mici vor primi 450 de lei pentru plata facturilor la energie electrică.
Citește și: Ministerul muncii anunță creșteri de pensie de 600.000.000€ vara aceasta. Bolojan răspunde dur
Sprijinul va fi acordat astfel:
- persoanelor cu pensii sau venituri de până la 1.950 de lei, dacă locuiesc singure;
- persoanelor cu pensii sau venituri de până la 1.780 de lei, dacă sunt mai multe persoane care locuiesc în aceeași gospodărie.
Totuși, pensionarii care depășesc acest prag din cauza altor venituri în afara pensiei nu mai sunt eligibili pentru sprijinul acordat de stat.
Pensionarii se pot înscrie de azi pentru un ajutor la pensie de 50 lei. Ce pași trebuie să facă? - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Citește și: Ajutor la pensie. Cum folosești sprijinul de 50 de lei, când plătești factura la energie electrică
Despre ce venituri sunt luate în calcul, Newsweek a scris AICI.
De aceea, este important ca persoanele interesate să verifice dacă se încadrează în plafonul stabilit înainte de a solicita ajutorul financiar.
Ajutor la pensie pentru facturi de coșmar
Sprijinul financiar se acordă doar la cerere. Cei interesați trebuie să facă o solicitare online în acest sens, utilizând aplicația EPIDS.
Pensionarii trebuie să știe că, pentru a putea beneficia de sprijin inclusiv pentru luna iulie, aceștia trebuia să se înregistreze pe aplicația EPIDS în maximum 30 zile de la operaționalizarea acesteia, adică până pe 19 septembrie.
Citește și: Pensie mai mare pentru românii din Germania. Cine beneficiază de puncte în plus
După expirarea acestui termen de 30 de zile, sprijinul se va acorda din luna depunerii solicitării în aplicația EPIDS, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare.
Citește și: OFICIAL Pensiile nu se indexează nici la 1 ianuarie 2026. Câte sute de lei pierde fiecare pensionar?
Solicitarea poate fi depusă și prin intermediul reprezentanților oficiului poștal ori al reprezentanților primăriilor, conform OUG 35/2025.
Aceștia au obligația de a asigura suportul logistic și de personal calificat necesar pentru acordarea de asistență solicitanților în vederea completării formularului de solicitare a sprijinului și încărcării formularelor/ documentelor necesare solicitării sprijinului în aplicația electronică.
În cazul în care nu solicită online ajutorul, solicitantul va trebui să completeze datele necesare într-un formular de solicitare tipărit, pe care îl depune la oficiul poștal sau, după caz, la primăriile unde declară locul de consum.
Citește și: Casa de Pensii anunță în ce zile se dau pensiile pe iulie. Angajații vor fi vineri în grevă
Oficiile poștale și primăriile au obligația de a înregistra solicitarea primită în format tipărit și de a introduce datele din formular în aplicația electronică în cel mult trei zile lucrătoare de la data depunerii acesteia de către solicitant.
Tichetul electronic de energie va fi trimis la adresa de e-mail furnizată în cerere și poate fi printat de către beneficiar.
Obligații pentru pensionari
Pentru a putea primi sprijinul, pensionarii trebuie să respecte următoarele condiții, conform OUG 35/2025:
a) să utilizeze sprijinul pentru a efectua plăți prin serviciul de mandat poștal prin intermediul Poştei Române, numai în vederea decontării facturilor de energie electrică din perioada 1 iulie 2025 - 31 martie 2026.
b) să nu utilizeze sprijinul pentru a efectua plăți aferente altui loc de consum decât cel pentru care a fost emis sau pentru alte perioade în afara celei prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;
c) să nu tranzacționeze/să nu înstrăineze tichetul de energie.