Părinții care lucrează pot primi beneficii de la stat. Concedii și bani în anumite condiții

DE Alexandra Lupascu | Actualizat: 23.02.2024 - 16:17
Părinții care lucrează pot primi beneficii de la stat. Concedii și bani în anumite condiții Foto: Pexels (fotografie cu caracter ilustrativ)

Se pare că statul vrea să vină în sprijinul angajaților care au copii. Aceștia vor beneficia de indemnizații și concedii suplimentare în anul 2024, conform legii.

SHARE

Legislația prevede concedii și indemnizații pentru ambii părinți: salariatele care urmează să nască și cele care au născut deja au dreptul la o serie de concedii și indemnizații specifice, precum cele pentru maternitate sau pentru risc maternal.

Legislația din România prevede ca tații să poată cere acordarea unui scurt concediu paternal.

Amândoi părinții au, însă, dreptul la concediul și indemnizația de creștere a copilului, de îngrijire a celui bolnav (unde avem modificări recente), iar legea prevede și acordarea unui liber anual pentru a merge cu copilul la doctor.

Părinții care lucrează pot primi beneficii de la stat. Concedii și bani în anumite condiții

Asiguratele au dreptul la concedii pentru sarcină şi lăuzie pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, perioadă în care beneficiază de indemnizaţie de maternitate

Citește și: Ce pensie vei lua la recalculare dacă ai avut 3.000 de lei salariu și ai muncit între 30 și 40 ani? 

Concediul pentru sarcină se acordă pe o perioadă de 63 de zile înainte de naştere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă de 63 de zile după naştere.

Concediile pentru sarcină şi lăuzie se pot compensa între ele, în funcţie de recomandarea medicului şi de opţiunea persoanei beneficiare, în aşa fel încât durata minimă obligatorie a concediului de lăuzie să fie de 42 de zile calendaristice.

Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav

Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Durata de acordare a indemnizaţiei prevăzute la art.27, alineatul 1 din OUG 158/2005 este de maximum 45 de zile calendaristice pe an, pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, neoplazii, este imobilizat în aparat gipsat, este supus unor intervenţii chirurgicale.

Durata concediului medical în aceste cazuri va fi stabilită de medicul curant, iar după depăşirea termenului de 90 de zile, de către medicul specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale.

Concediul şi indemnizaţia de risc maternal

Dreptul la concediul de risc maternal se acordă în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 25/2004, cu modificările ulterioare.

Citește și: Care sunt orașele unde s-au băgat banii pe cardul de alimente? Când vor intra la toată lumea?

Certificatele de concediu de risc maternal se eliberează de medicul de familie sau medicul de specialitate obstetrică-ginecologie, cu avizul medicului de medicina muncii, pe perioade de maximum 30 de zile calendaristice, pe o durată totală de maximum 120 de zile calendaristice, în întregime sau fracţionat, asiguratelor gravide, asiguratelor care au născut recent sau care alăptează.

Beneficii pentru tați

Tații care participă efectiv la îngrijirea copilului au dreptul la un concediu paternal cu durata de 10 zile lucrătoare, față de 5 zile lucrătoare în prezent, indiferent dacă părinții copilului sunt căsătoriți sau nu, ori dacă copilul este adoptat.

Citește și: 10.886 de români iau pensii speciale. Cine încasează cele mai mari sume?

Durata concediului paternal poate fi extinsă la 15 zile lucrătoare, potrivit actului normativ, pentru fiecare copil nou-născut sau pentru fiecare naștere în cazul sarcinilor multiple, dacă tatăl urmează cursuri de puericultură, în care sunt prezentate noțiuni teoretice și practice de îngrijire a copilului mic.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te