Pensionarii care nu au primit bani în plus la pensie spun că sunt defavorizați de noua lege a pensiilor. Formula de calcul este complet diferită și unele categorii au rămas fără anumite perioade chiar dacă au contribuit la pensie.
Ministerul Muncii explică inechitățile la pensie după Marea Recalculare. Cum se pierd bani lunar?
Alte sute de mii de pensionari cred că au primit prea puțini bani la pensie. Nemulțumirea lor e legată de noua formulă de recalculare. Aceasta oferă puncte bonus și implicit pensii mari celor care au lucrat mulți ani și nu oferă o indexare a punctajelor pentru condiții grele de muncă sau pentru grupe de muncă.
Citește și: Judecător CCR: 70.000 lei pensie specială plus 40.000 lei salariu. Cum se aleg judecătorii Curții?
În ultimele 7 luni au fost făcute nenumărate memorii și petiții prin care au fost semnalate situații grave, care ar putea aduce prejudicii de mii de lei la pensie.
Newsweek a scris în nenumărate rânduri despre faptul că pensionarii care au avut grupe de muncă au fost cei mai dezavantajați de noua lege a pensiilor, în cazul lor fiind înregistrate pierderi de mii de lei.
Ministerul Muncii a transmis un punct de vedere oficial cu privire la modalitatea de calcul a pensiilor și că pensionarii ar fi primit mai mulți bani decât pe legea veche.
Citește și: Ministrul de Finanțe, scut în fața pensiilor speciale. Tot el a tăiat pensiile contributive cu 12%
Cum spune ministerul muncii că a rezolvat inechitatea pensiilor
„Referitor la noua lege a pensiilor, Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii, în vederea eliminării inechităţilor din sistemul public, întărirea principiului egalității și al contributivităţii, precizăm faptul că aceasta reglementează o formulă de calcul bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar, potrivit principiului contributivităţii, astfel încât să fie corectate mare parte din inechităţile sistemului public de pensii prin eliminarea indicelui de corecție și a stagiului complet de cotizare diferit.
Citește și: Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Astfel, a fost înlocuită vechea formulă de calcul care cuprindea utilizarea indicelui de corecție și a stagiului complet de cotizare diferit în raport de data naşterii şi condiţiile de muncă şi care, în timp, au condus la mari decalaje între cuantumurile pensiilor stabilite în sistemul public de pensii”, conform unui răspuns oficial dat de Ministerul Muncii către Mircea Carp, care de multă vreme luptă pentru un sistem de pensii echitabil.
Noua formulă de calcul a presupus un punctaj diferit la pensie
Chiar dacă noua lege a pensiilor a intrat în vigoare în septembrie încă mai sunt persoane care nu au primit banii în urma Marii Recalculări. Principala problemă a fost modatalitatea de calcul. Spre exemplu, pensionarii care au lucrat în Cooperativele Agricole au primit banii la pensie după o altă lege.
Citește și: România se apropie de înghețarea pensiei și salariului. Când se poate întâmpla acest cataclism?
Acum, aceștia au trecut la sistemul public de pensii, motiv pentru care se aplică și în cazul lor punctajul și noua formulă de calcul.
„Potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (1) și (2) din Legea nr. 360/2023, la data intrării în vigoare a acestei legi, pensiile stabilite pe baza legislaţiei anterioare devin pensii în înţelesul legii și se recalculează prin înmulţirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referință prevăzută la art. 84.
Numărul total de puncte realizate se obține prin însumarea punctajelor anuale realizate de pensionar cu numărul de puncte de stabilitate acordate în baza art. 85 alin. (3) din Legea nr. 360/2023”, au mai transmis reprezentanții Ministerului Muncii.
Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)
Primesc cea mai mare pensie în plată
Pensionarii care aveau pensie de câteva sute de lei au primit diferența până la 1.281 lei, care este noul prag de la pensie.
„În urma procesului de recalculare prevăzut la art. 144 alin. (1) din Legea nr. 360/2023, se plăteşte pensia în cuantumul cel mai avantajos (art. 144 alin. (6) din lege).
Întărim faptul că, în urma recalculării susmenţionate, niciun pensionar nu va fi prejudiciat, în sensul că nu vor fi afectate drepturile de pensie obţinute conform legislației anterioare, prin introducerea art. 144 alin. (6) din Legea nr. 360/2023, potrivit căruia, în urma procesului de recalculare prevăzut la alin. (1), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată sau cuvenit, se plăteşte pensia în cuantumul stabilit şi aflat în plată anterior recalculării, până la data la care se va obţine un cuantum al pensiei mai mare decât acesta ca urmare a majorării valorii punctului de referinţă.", a mai transmis Ministerul Muncii. Răspunsul a fost primit de către
Citește și: 1.500 lei/lună spor pentru șefii de la Casa de Pensii. 900.000 de pensionari au pensie sub 1.300 lei
Conform art. 84 din Legea nr. 360/2023, „(1) Valoarea punctului de referinţă prevăzută la art. 83 alin. (1) reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a prezentei legi și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislatia anterioară, respectiv nivelul 25.
Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)
Citește și: Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Cum se dau punctele de contributivitate la legea pensiilor?
Ministerul muncii a explicat cum se acordă punctele bonus (de stabilitate), una din cele mai controversate reguli introduse în noua formulă de recalculare.
În situația persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare CONTRIBUTIV mai mare de 25 de ani, pentru stagiul de cotizare CONTRIBUTIV care depășește acest plafon se acordă un număr de puncte de stabilitate, astfel:
a) 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani până la 30 de ani inclusiv, 0,04167 puncte pentru fiecare lună, respectiv 0,00139 puncte pentru fiecare zi;
b) 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani până la 35 de ani inclusiv, 0,06250 puncte pentru fiecare lună, respectiv 0,00208 puncte pentru fiecare zi;
c) un punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani, 0,08333 puncte pentru fiecare lună, respectiv 0,00278 puncte pentru fiecare zi.
Newsweek a prezentat o serie de adeverințe cu pensii reclaculate în urma cărora pensionarii au pierduit bani la pensie.
O pensie mai mică cu 3.000 lei la recalculare aveți mai jos:
O pensie mai mică cu 2.500 lei la reclaculare
În ambele cazuri, pensionarii au rămas cu pensia în plată. Dar, pensionarii care au primit o pensie mai mică în urma recalculării nu vor mai primi indexările de la 1 ianuarie. Asta până sând suma indexărilor va depăși valoarea cu care pensia ar fi trebuit să scadă.