Ligia Deca a vorbit și despre salariile directorilor de școli, în condițiile în care unii dintre ei și-au prezentat demisiile, din motive financiare.
Un profesor debutant începea cariera de la un salariu de 3.100 de lei net. Un asistent universitar la început de carieră câştiga aproape 3.200 de lei net, iar un educator la început de drum câştiga puţin peste 3.000 de lei net, conform ZF, la nivelul lunii iunie, când s-a terminat greva din Educaţie.
Ligia Deca, despre salarizarea în Învăţământ
Cele mai mari salarii sunt cele ale profesorilor universitari, ale rectorilor şi ale decanilor.
"Avem o creștere salarială care a intrat deja în vigoare, cea de la 1 iunie. Vorbim despre creșteri salariale, numai în acest an, de peste 25%, pentru cadrele didactice, şi peste 30%, pentru didactice auxiliare", a spus Deca.
De asemenea, există legiferat, prin OUG, un angajament al Coaliției, care stipulează că, de la 1 ianuarie 2024, se va primi o majorare de 50% din creșterea pe care salariile ar avea-o până la noua grilă de salarizare.
În mai anul acesta, după ce greva din Învăţământ începuse, muncitorii de la Camera Deputaților câștigau mai mult și aveau sporuri mai mari decât profesorii debutanți. Salariul net al unui profesor debutant, de la o școală gimnazială, era de 3.015 lei, iar salariul brut era de 5.148 de lei.
Citeşte şi: EXCLUSIV Ospătarul și liftierul din Parlament câștigă cu 500 lei mai mult decât un profesor debutant
Newsweek a verificat şi salariile profesorilor debutanți de la o școală gimnazială din București. Aceștia câștigau în jur de 2.800 lei net (cifră confirmată și de ministrul Ligia Deca) și aceau un salariu brut de 5.100 lei.
La Camera Deputaților, se dau printre cele mai mari salarii plătite de la buget. Potrivit documentelor consultate de Newsweek România, un muncitor ia 5.128 de lei salariu brut.
La acești bani, se adaugă un spor pentru condiții vătămătoare de muncă în valoare de 388 - 455 de lei. În total, un muncitor, angajat la Camera Deputaților câștigă peste 5.600 lei brut, cu 500 de lei brut peste cât ia un profesor debutant.
În cazul în care vorbim despre un angajat care face curățenie noaptea, acesta mai primește un spor de 549 de lei. Astfel, poate ajunge la un venit brut de 6.100 de lei, cu 1.000 mai mult decât salariul brut al unui profesor debutant.
Citeşte şi: VIDEO Ligia Deca: ”Toate salariile din învățământ cresc”. Ce spune despre neconstituționalitatea OUG
Grila aceasta pentru Învăţământ, explică acum demnitarul, folosind condiţionalul optativ, "ar trebui să plece de la salariul de debutant, egal cu salariul mediu pe economie. Având în vedere că este un act normativ în vigoare și că este un angajament al Coaliției, este evident că am încredere că [acest lucru] se va întâmpla".
"Ceea ce vă pot promite este că noi, la Ministerul Educației, ne vom lupta ca acest lucru să se întâmple, prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție", a adăugat Ligia Deca.
Directorii de școli sunt tentați să demisioneze și să se întoarcă la catedră, din cauza salarizării. S-a ajuns aici pentru că OUG 57, care a pus capăt grevei generale din Eucaţie, din vară, a dus la creşterea salariilor pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, conform Ştirile TVR.
Citeşte şi: Directorul Colegiului Caragiale vorbeşte despre prăbuşirea accelerată a Învăţământului
Nu şi pentru personalul cu funcţie de conducere. Ministrul a dat asigurări că se va găsi o soluție, în următoarele săptămâni.
"Grilele sunt gata de la sfârșitul lunii ianuarie, noi le-am lucrat împreună cu federațiile sindicale ale profesorilor, ale cadrelor didactice, ale personalului din învățământ, le-am înaintat Ministerului Muncii, au exisat o serie de întâlniri tehnice, pe parcursul verii", a explicat Deca.
"Ministerul Muncii înțeleg că a elaborat trei variante de grile, una cea pe care am transmis-o noi, o alta pe care au elaborat-o dumnealor și una de mijloc, pe care le-au transmis, din ce am înțeles, către Banca Mondială, pentru calcularea impactului", a informat demnitarul.