Persoanele vulnerabile, care au nevoie de alimente, deschid frigiderul și își procură astfel mâncarea zilnică, de care au nevoie.
Frigiderul comunitar, ultima găselniţă
Proiectul este unul implementat în municipiul Câmpina, până acum pe listă înscriindu-se 350 de oameni sărmani.
Frigiderul comunitar este un proiect cu finanțare europeană, scopul fiind, evident, acela de a ajuta familiile nevoiașe să își asigure traiul de pe o zi pe alta.
Citeşte şi:
Frigiderul este alimentat zilnic, de către localnicii cu suflet mare, atenți la nevoile celor mai puțin norocoși.
„Un domn de 75 de ani a venit și a adus salam, cașcaval, iaurturi, cumpărate din pensia sa. Știți cât de mult contează ca un om să îți mulțumească pentru că a avut ocazia, pentru prima dată, să mănânce cașcaval?", spune managerul proiectului, Valentin Dimon, conform Observatorul prahovean.
Citeşte şi:
"Sau un copil ia din frigider un ou kinder", continuă Dimon, "și îți spune că așa ceva a văzut până acum doar la televizor… Avem înscrise pe listă 350 de familii nevoiașe.
Singura condiție este ca acestea să aibă un venit sub 1000 de lei pe membru de familie sau să fie fără niciun venit. Ideea de bază a proiectului este: comunitatea ajută comunitatea”, a precizat managerul proiectului Frigiderul Comunitar.