Tânărul muzician consideră că, pe lângă muncă şi talent, este necesară deschiderea permanentă către studiu şi către un spaţiu cultural extins, care oferă viziune şi facilitează calea spre proiecte şi parteneriate. Andriano Marian susţine ideea ca tinerii din Republica Moldova, despre care spune că se îndreaptă în număr tot mai redus către domeniul artistic, să studieze în România sau în alte ţări şi crede că aceştia pot aduce un plus de valoare culturală chiar dacă aleg sau nu să se întoarcă în ţara natală.
"E foarte important, nu doar pentru artişti, ci în general pentru tineri să se raporteze la un nivel internaţional în tot ceea ce fac, să nu se limiteze. Noi trebuie să avem o raportare globală. Neavând acest lucru nu ai cum să creşti. De asemenea, autocritica este foarte bună, căci te ajută să fii mai bun. În artă, secretul pentru a fi bun e să participi la cât mai multe evenimente, fiindcă percepţia se schimbă când ai contact cu exemple din afara ţării. Nu ai cum să progresezi dacă stai doar într-un spaţiu cultural restrâns.
Citește și: VIDEO Nadal a renunțat la competiția Laver Cup după ce a jucat în ultimul meci al lui Federer
Apoi, unde rămâne fiecare e decizia şi simţul lui. Nu intrăm în chestiunea salariilor artiştilor, dar dacă vorbim de tineri artişti, întotdeauna am recomandat că e bine să cunoşti oameni noi pentru a fi mai bun şi să-ţi lărgeşti orizonturile, altfel nu ai cum să evoluezi. Sunt exemple de tineri care chiar dacă s-au stabilit peste hotare în permanenţă fac eforturi, vin acasă chiar şi temporar, dar vin cu produse noi. Fiecare îşi croieşte drumul. Desigur, eu visez să avem în Moldova un nivel foarte ridicat al orchestrelor simfonice, al Operei, să avem un viitor frumos, dar e o ecuaţie complicată care ţine de politicile guvernamentale şi economia ţării. Trebuie să fim şi pragmatici în acelaşi timp", mărturiseşte dirijorul.
Citește și: FOTO 65 de mii de euro ca sa stai într-un apartament murdar, cu igrasie, într-un bloc vechi
Andriano Marian este absolvent al Colegiului de Muzică "Ştefan Neaga" din Chişinău, secţia de muzică populară. Datorită profesoarei Tatiana Lupan, care i-a fost un prim mentor şi i-a insuflat dragostea pentru muzica clasică, a prins aripi pentru a se dedica mai mult unei ramuri a muzicii pe care o preferase de mic copil. Şi-a continuat studiile la Cluj, la Academia de Muzică "Gheorghe Dima", unde l-a avut profesor pe reputatul dirijor Petre Sbârcea şi ulterior a urmat cursurile de masterat în stilistică dirijorală la Bucureşti, îndrumat de maestrul Horia Andreescu.
"Să studiez în România a însemnat pentru mine pătrunderea într-o altă sferă, situată la un nivel foarte înalt. Am avut nişte dascăli extraordinari. Magia s-a produs la clasa de dirijat a maestrului Sbârcea, o legendă a şcolii muzicale academice din România. Acolo m-am împrietenit cu Gabriel Bebeşelea, care era cu un an mai mare ca mine, care acum este de departe unul dintre cei mai buni dirijori români din ultimii ani şi care, în discuţiile de la Conservator, mi-a povestit că a înfiinţat Sibiu Youth Orchestra şi eu pur şi simplu m-am îndrăgostit de această idee. Am fost foarte motivat să fac asta şi acasă, de altfel aveam o mare dorinţă de a face ceva în Moldova", povesteşte Andriano Marian.
Mânat de dorinţa de a crea în ţara lui un proiect independent de anvergură, a început să caute fonduri. În anul 2011, cu ajutorul unui grant de la Ministerul Tineretului de atunci, a demarat un proiect în care a adunat tineri din România şi Republica Moldova, care au stat împreună, au creat muzică, punând bazele primei orchestre de tineret din ţară. Andriano a vrut de la început să rupă barierele şi să elimine ideea că muzica simfonică nu poate fi pe placul tinerilor. A reuşit să coaguleze un grup special, iar de-a lungul timpului au fost implicaţi în proiectele sale peste 500 de tineri din zeci de ţări.
"A fost greu, la început nu credeau mulţi în noi, dar am avut o voinţă de fier, un entuziasm dat şi de faptul că eram foarte tânăr. Am venit cu o deschidere nouă, cu dorinţa de a duce muzica clasică în aer liber, nu doar în săli de concert. Am avut peste 450 de concerte în România, Republica Moldova, Germania, Ucraina. Cel mai important rezultat al unui produs de acest gen este faptul că pe această platformă au interacţionat peste 500 de tineri muzicieni din 12 ţări, care au fost în proiect, au creat foarte multe conexiuni, s-au format chiar şi câteva cupluri, ceea ce mi se pare foarte frumos", spune Adriano Marian.
Conectat de mic la viaţa muzicală, fiindcă mama sa, Elena Marian, este dirijor de cor, Andriano ştie care sunt piedicile pe care le pot întâlni artiştii. Acestea sunt legate în principal de birocraţia excesivă, de finanţările prea mici şi de rigiditatea unui sistem care nu e pregătit întru totul să se plieze pe nevoile publicului şi pe cele ale artiştilor, fie ei independenţi sau angajaţi în instituţii de stat, şi care ajunge uneori să limiteze gândirea, creaţia şi arta în general.
În ultimele zile, implicat în proiectul MoldArte al Institutului Cultural Român, Andriano Marian a participat la mai multe vizite de cercetare în Soroca şi Bălţi, unde a interacţionat cu conducători de instituţii culturale, dar şi cu elevi care doresc să studieze muzică. Le-a transmis tuturor că, deşi fenomenul cultural este insuficient susţinut şi tot mai puţini tineri doresc să facă muzică de performanţă, au totuşi şansa să reuşească dacă sunt pregătiţi să muncească mult, au viziune şi puţin spirit managerial, scrie Agerpres.