Cum se trezeau oamenii înainte de ceasurile deșteptătoare. Unele metode sunt folosite și în prezent
De la lumânările care aprind ace metalice în fiecare oră, până la cântatul cocoșului, oamenii de-a lungul istoriei au conceput o mulțime de metode inedite pentru a-și asigura o trezire la timp.
Acum nu ne imaginăm lumea fără smartphone-ul pe care-l putem programa să cânte orice melodie vrem la ora la care dorim să ne trezim. Sau poate fără ceasurile electronice care, la fel, au o mulțime de funcții ce fac trezirea ușoară.
Însă, înainte de toate acestea, oamenii trebuiau să se trezească la ore fixe. Astfel au inventat tot felul de sisteme care să-i ajute la asta.
Cum se trezeau oamenii înainte de ceasurile deșteptătoare. Unele metode sunt folosite și în prezent
În timpul revoluției industriale din Marea Britanie, noile fabrici s-au confruntat cu nevoia de a respecta strict pontajul – inclusiv ore de începere a lucrătorilor mult mai specifice.
Un muncitor care sosea chiar și cu cinci minute mai târziu putea întârzia o întreagă linie de asamblare, pierzând profitul angajatorilor. Aceștia aveau nevoie de o modalitate de a se trezi la timp, mai ales în lunile mai întunecate de iarnă, și, deși ceasurile deșteptătoare existau în acea perioadă, acestea erau mult prea scumpe pentru un muncitor obișnuit.
Fabricile au încercat să folosească fluiere și clopoței pentru a trezi și chema muncitorii, dar acestea s-au dovedit adesea nesigure. În schimb, a apărut o întreagă profesie dedicată trezirii oamenilor: cei care se ocupă de „trezirea ușilor”.
Aceste ceasuri deșteptătoare umane își croiau drum pe străzi și uneori în cartiere întregi, bătând sau atingând geamurile sau aruncând cu mazăre în ele, spune Arunima Datta, profesor asociat de istorie la Universitatea din North Texas. „Stăteau acolo până primeau un răspuns de la clienții lor, nu se mișcau.”
De fapt, meserii asemănătoare cu cele de la ușă au fost folosite în multe alte societăți din întreaga lume, spune Datta, în special în comunitățile musulmane în timpul lunii sfinte a Ramadanului, când oamenii trebuiau să se trezească devreme pentru a se ruga și a lua prima masă înainte de zori.
De-a lungul istoriei, oamenii au avut o mulțime de alte modalități inventive de a se trezi, de la simpla păstrare a cocoșilor până la ceasuri ingenioase cu lumânări care puneau ace în tăvi metalice în fiecare oră.
Învățarea modului în care aceste societăți din trecut dormeau și se trezeau ne-ar putea ajuta chiar și să ne îmbunătățim propriul somn – și trezirile – de astăzi.
Cântatul cocșului
Înainte ca ceasurile deșteptătoare personale să fie utilizate pe scară largă, oamenii se trezeau adesea prin semnale naturale și rutine zilnice, potrivit Fatimei Yaqoot, profesoară de sănătate a somnului la Universitatea Sunshine Coast din Australia. „Lumina zilei era unul dintre principalele semnale”, spune ea. „În multe societăți preindustriale, viața de zi cu zi urma ritmul răsăritului și apusului, care modela în mod natural ritmurile circadiene.”
Ritmurile circadiene stabilesc momentul somnului și al trezirii și sunt unul dintre cele două procese principale care ne fac să dormim și să ne trezim. Celălalt este presiunea din timpul somnului, care crește nevoia de somn pe parcursul zilei. „Împreună, ele ajută la explicarea motivului pentru care adormim noaptea, rămânem adormiți și ne trezim din nou dimineața”, spune Yaqoot.
Nu există o lume fără ceasuri deșteptătoare. Doar că acestea funcționau diferit – Sasha Handley
„Aș evita povestea tipică conform căreia toți locuitorii lumii preindustriale se bazau pur și simplu pe tiparele luminii și întunericului”, spune Sasha Handley, profesoară de istorie la Universitatea din Manchester, Marea Britanie, care a condus un proiect despre somnul în epoca modernă timpurie.
„Nu cred că este corect, deoarece munca oamenilor se prelungește până noaptea târziu, uneori până în primele ore ale dimineții, în funcție de anumite sarcini care trebuie îndeplinite în anumite perioade ale anului.”
În schimb, spune ea, oamenii ar avea de obicei un amestec de mijloace fizice și tehnologice pentru a-și organiza programul de lucru.
La ferme, timpul de somn pe timp de iarnă ar fi putut fi puțin mai lung, deoarece cele mai devreme sarcini de dimineață se termină de obicei până la sfârșitul toamnei, spune Handley. Totuși, existau o mulțime de alte motive pentru care oamenii voiau să se trezească devreme.
„Motivațiile religioase, de exemplu, sunt un motiv foarte important pentru care oamenii țineau dispozitive de măsurare a timpului lângă paturi”, spune ea. „Voiau să ajungă la biserică la o anumită oră sau să-și spună rugăciunile de dimineață devreme, pentru că credeau că asta îi aducea mai aproape de Dumnezeu.” Exista adesea un sentiment de superioritate, adaugă ea, în ceea ce privește cine se trezea și se rugase mai devreme decât următoarea persoană.
Ciclurile de somn ale oamenilor erau adesea diferite la acea vreme. Modelul de somn bifazic preindustrial , cu două nopți de somn, rămâne o idee populară, deși unii cercetători au pus la îndoială baza de dovezi a teoriei. Cu toate acestea, cercetările arată că multe culturi din întreaga lume au încă cicluri de somn polifazice și astăzi.
Zgomotele animalelor care se trezesc ar putea fi considerate primele ceasuri deșteptătoare auditive ale oamenilor. Cântatul cocoșului odată cu zorii este un semnal comun că ziua a început, spune Handley (în mod interesant, cercetările au arătat că cocoșii cântă conform propriului ritm circadian, nu doar ca răspuns la lumină). Corul zorilor a fost, de asemenea, important, spune Matthew Champion, profesor asociat de istorie la Universitatea din Melbourne, Australia.
Clopotele erau un alt semnal răspândit pentru trezire, spune Handley. În special în Europa de Vest și Centrală medievală și modernă timpurie, viața era organizată în jurul unității parohiale, spune ea, iar oamenii foloseau clopotele bisericilor, trase de un clopoțel la fiecare oră, pentru a-și începe și organiza ziua. „Persoana care sună clopotul are o clepsidră pentru a-și măsura timpul.”
Desigur, unele case aveau și propriile clopote în interior, inclusiv la ușile exterioare ale dormitoarelor. „Servitorii aveau clopote, ei erau de obicei cei care se trezeau primii în casă și era responsabilitatea lor să-i trezească pe stăpânii și stăpânele casei la ora potrivită”, spune Handley.
Citește și: 55.000.000€, cel mai scump ceas din lume. Cine e singurul român cu un accesoriu apropiat ca valoare?
Ceasuri deșteptătoare antice
Există, de asemenea, o mulțime de exemple de alarme personalizate foarte timpurii. „Nu există o lume fără ceasuri deșteptătoare”, spune Handley. Pur și simplu funcționau în moduri diferite, spune ea, folosind apă sau flăcări pentru a declanșa semnale care să trezească pe cineva apropiat. „Și cu cât urci mai sus în ierarhia socială, cu atât devin mai ornamentate și mai complexe”, adaugă ea.
Ceasurile cu lumânări, cu marcaje pentru măsurători incrementale ale trecerii timpului, datează încă din China Antică. Acestea erau uneori ingenios concepute, astfel încât un cui să cadă într-o mică tavă metalică aproximativ la fiecare oră, spune Handley. „Îți puteai face propriile lumânări, lucru pe care mulți oameni îl făceau din motive de cost, ca un alt semnal auditiv care să-ți arate când voiai să fii trezit”.
Tămâia era folosită și pentru a măsura timpul în China, uneori cu bile metalice atârnate de fire care cădeau într-o tavă de dedesubt, acționând ca niște gonguri. O relatare din secolul al XIX-lea a unui etnolog american a menționat chiar și că oamenii din China își puneau bețișoare de tămâie între degetele de la picioare pentru a se trezi .
Ceasurile cu apă, cunoscute sub numele de clepsidre în Grecia Antică, au fost răspândite timp de secole, iar filosoful Platon este creditat cu primul care a adaptat unul ca alarmă în secolul al V-lea î.Hr. El a prins aerul într-un vas în care curgea apa; pe măsură ce apa creștea, la fel creștea și presiunea, rezultând în cele din urmă un fluierat puternic, asemănător unui ceaun. Ceasurile cu apă au fost, de asemenea, unele dintre cele mai vechi clopote automate ale satelor, notează Champion. Acestea foloseau bazine mari cu apă care, odată golite, duceau la lovirea unui clopot - o cronică din secolul al XII-lea consemnează un astfel de rezervor de apă folosit pentru a stinge un incendiu.
Primele ceasuri mecanice – adică mecanisme oscilante care marchează trecerea timpului, legate de un mecanism de eșapament care număra aceste bătăi – au apărut la sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea.
„Încă de foarte devreme, uneori se cântau melodii înainte de sunetul clopotelor”, spune Champion. Până la sfârșitul secolului al XV-lea, ceasurile de perete de uz casnic au început să aibă și ele alarme, setate cu un ac, spune el. „Alarma era un clopoțel, iar mai târziu loviturile repetate ale unui clopoțel mic.”
Fabricarea ceasurilor a avansat semnificativ în secolul al XVII-lea, spune Handley, și există dovezi ale oamenilor „care își pregăteau singuri ceasurile deșteptătoare atunci când călătoreau, de exemplu”, spune ea. Primul ceas deșteptător mecanic cunoscut a fost inventat în 1787, deși abia după înregistrarea primului brevet în 1876 producția a devenit mai răspândită. Totuși, aceste ceasuri deșteptătoare cu arc erau atât nesigure, cât și prea scumpe pentru a fi disponibile pe scară largă pentru majoritatea oamenilor.
În revoluția industrială, însă, cerințele de somn s-au schimbat pentru mulți oameni, iar „knocker uppers”, cu tije, bețe și „peashooters” lor, au devenit răspândite în orașele industriale în creștere Leeds, Manchester, Sheffield și în estul Londrei.
„Indivizii stăteau treji toată noaptea și adesea începeau să trezească oamenii la ora 3 dimineața”, spune Datta. Într-un fel, ei aveau grijă și de societate, adaugă ea, „în ceea ce privește observarea lucrurilor care păreau ciudate, pentru că erau treji și se aflau prin preajmă la orele în care alți oameni dorm”. În 1876, un bărbat a descoperit un incendiu la ora 2 dimineața într-o casă din Bradford și a trezit familia care dormea dusă înăuntru, salvându-le viața. De asemenea, un individ a descoperit în 1888 trupul primei victime a lui Jack Spintecătorul, Mary Nichols.
Profesii similare au apărut și în alte țări europene în secolul al XIX-lea. „În Italia, aveau claxonatoare”, spune Datta. „În Franța, aveau revelatori.” Aceștia erau chiar mai puțin subtili decât ciocănelele: scoteau fluiere stridente pentru a-și trezi clienții.
Însă, până în anii 1920, profesia de „ceas deșteptător” dispăruse în mare parte, pe măsură ce ceasurile deșteptătoare deveneau mai comune și mai accesibile. „Ceasurile deșteptătoare personale au devenit utilizate pe scară largă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”, spune Yaqoot. „Răspândirea lor a urmat îndeaproape ascensiunea industrializării și adoptarea luminii artificiale. Rutinele zilnice care odinioară fuseseră mai flexibile au devenit treptat organizate non-stop .”
Citește și: Cel mai precis ceas din lume costă 3.000.000 $. De ce nu-l putea purta la mână?
O oră obișnuită
Se presupune adesea că somnul în vremurile de demult era mai natural și, prin urmare, mai sănătos, spune Yaqoot, dar realitatea a fost probabil mai contradictorie - totul, de la case aglomerate sau zgomotoase până la munca solicitantă fizic, ar fi putut afecta modul în care oamenii dormeau.
Totuși, unele aspecte ale acestei ere pre-alarmă merită luate în considerare astăzi. Unul, spune ea, este expunerea mai mare la lumina zilei în multe societăți anterioare, în special dimineții.
„Cercetările continuă să arate că lumina dimineții este unul dintre cele mai puternice semnale pentru reglarea ritmurilor circadiene și susținerea unui somn sănătos”, spune Yaqoot. Expunerea la lumină artificială mai târziu, seara, poate avea efectul opus, adaugă ea. „Poate întârzia ceasul biologic și poate îngreuna adormirea.”
O altă lecție este modul în care oamenii au considerat, din punct de vedere istoric, menținerea unor ore regulate de somn și de veghe ca fiind cruciale pentru îngrijirea sănătății lor.
„Acesta este un principiu medical înscris în literatura medicală mai veche, datând din perioada grecilor antici, dar care a continuat până în secolul al XVIII-lea”, spune Handley. „Oamenii iau cu adevărat în serios imperativul de a avea grijă de somnul lor și de a respecta o oră regulată de somn, poate mult mai mult decât o facem acum.”
Aceste practici se potrivesc cu cercetările actuale care arată riscurile pentru sănătate ale orelor neregulate de somn , spune ea, menționând că orele regulate de somn sunt, de asemenea, „de fapt, o modalitate foarte eficientă de a vă asigura că vă treziți aproape la aceeași oră în fiecare zi, fără alarmă ”.
„Putem învăța și din alte practici bune de igienă a somnului din trecut”, spune Handley, cum ar fi „să ne gândim la spațiul din dormitor... ce este acolo care promovează de fapt un somn bun, odihnitor și la timp și ce este acolo care nu”. De asemenea, este important să luăm în considerare momentul ultimei mese – și să evităm stimulentele precum alimentele zaharoase în orele dinaintea somnului . ”
„Acestea sunt doar obiceiurile zilnice care au fost strâns legate de tiparele de somn timp de secole și secole, despre care se pare că am uitat puțin în ultima vreme.”, se arată într-un documentar BBC.
Citește și: VIDEO Cum se gândesc oamenii în 1987 că va evolua tehnologia în 30 de ani? Uimitor de precis
