Cum să procedezi, dacă vrei să pleci la muncă în străinătate? Ce documente sunt necesare

DE Florentina Enache | Actualizat: 18.03.2025 - 14:00
Cum să procedezi, dacă vrei să pleci la muncă în străinătate? Ce documente depui și unde - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Cum să procedezi, dacă vrei să pleci la muncă în străinătate? Ce documente depui și unde - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)

Cum să procedezi, dacă vrei să pleci la muncă în străinătate? Ce documente depui și unde? Românii care vor să plece la muncă peste hotare trebuie să știe că există legi care îi protejează.

SHARE

Foarte mulți români aleg să lucreze în străinătate, însă procesul de relocare și de obținere a tuturor documentelor necesare este anevoios. 

Românii care vor să plece la muncă peste hotare trebuie să știe că există legi care îi protejează.

Cum să procedezi, dacă vrei să pleci la muncă în străinătate? Ce documente depui și unde

Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, stabilește că cel mai sigur mod de a găsi un loc de muncă în străinătate este prin intermediul agenților și furnizorilor de plasare a forței de muncă, scrie avocatnet.ro.

Citește și: Mai mulți bani din salariu pentru unii români din Germania. Sunt mii de euro pe an

Această lege reglementează nu doar obligațiile agențiilor de plasare, ci și drepturile salariaților care pleacă la muncă în străinătate prin intermediul acestora.

Citește și: Anunț important de la Hidroelectrica. Când vor veni facturile pe februarie?

În plus, Legea 227/2022, prevede că, atunci când pleacă la muncă în afara granițelor, lucrătorii români trebuie să beneficieze de condiții de cazare comparabile cu cele de care beneficiază și muncitorii de acolo, de o indemnizație zilnică pentru hrană și de decontarea cheltuielilor de transport dus-întors către domiciliul din țara noastră.

Citește și: Ce salarii au românii care lucrează în Anglia? În unele domenii, veniturile sunt mai mici ca la noi

Ce documente sunt necesare?

Persoanele care colaborează cu agențiile de plasare a forței de muncă în străinătate trebuie să primească două tipuri de contracte: un contract de mediere (un contract civil semnat între persoana care dorește să muncească și agentul/furnizorul de servicii de plasare) și un contract de muncă (încheiat direct cu angajatorul din străinătate).

Contractul de mediere trebuie să conțină cel puțin următoarele informații:

- denumirea angajatorului din străinătate, țara pentru care se face medierea, adresa și datele de contact ale acestuia;

- descrierea muncii și condițiile de muncă, meseria sau ocupația, durata timpului de muncă, durata contractului, salarizarea, condițiile de transport și de cazare.

Agențiile de plasare și furnizorii de servicii de plasare nu pot percepe comisioane, tarife sau taxe de la cetățenii români pentru activitățile de mediere.

Agențiile de plasare a forței de muncă sunt obligate să asigure încheierea unui contract de muncă în limba română, înainte de plecarea din România. Acest contract trebuie să includă următoarele clauze:

- datele de identificare ale angajatorului din străinătate;

- funcția, meseria sau ocupația;

- durata angajării și condițiile de încetare a angajării;

- durata timpului de muncă și de repaus;

- tariful orar și/sau salariul lunar, moneda în care se efectuează plata, modalitățile de plată și datele de plată ale salariului;

- sporuri, ore suplimentare și alte drepturi salariale;

- condițiile de muncă și de climă, măsurile de sănătate și securitate în muncă;

- asigurarea medicală și de viață, în aceleași condiții ca pentru muncitorii din țara respectivă;

- despăgubiri în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces;

- condițiile de cazare și de închiriere a unei locuințe, asigurarea hranei și transportul;

- taxele, impozitele și contribuțiile care grevează asupra veniturilor angajaților și datele de contact ale ambasadelor/misiunilor diplomatice ale României din țara de destinație.

Atât contractul de mediere cât și contractul de muncă trebuie să conțină clauze referitoare la:

- condițiile de cazare, care trebuie să îndeplinească standardele din țara de destinație;

- decontarea transportului dus-întors între România și locul de muncă;

- asigurarea hranei și a sănătății, cu condiții clare privind indemnizațiile de hrană și asigurarea medicală pe perioada contractuală.

În cazul în care deplasarea se face în grupuri mai mari de 10 persoane, agențiile de plasare a forței de muncă sunt obligate să asigure transportul prin intermediul unor firme autorizate să efectueze transport internațional de persoane.

Munca sezonieră

Munca sezonieră trebuie să îndeplinească aceleași condiții legale privind cazarea, transportul, asigurarea hranei și a sănătății.

În ceea ce privește cazarea, lucrătorului sezonier i se poate solicita plata unei chirii de maximum 25% din remunerația sa. 

Transportul între România și locul de muncă trebuie decontat de angajator, fără ca lucrătorul să fie obligat să plătească acești bani.

De asemenea, lucrătorul trebuie să beneficieze de asigurare de sănătate pe întreaga perioadă a contractului și de indemnizații pentru asigurarea hranei zilnice.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te